loader
Foto

Interes general: Alimentele contrafăcute, atentat la viaţă

Viorel Morărescu, dir. general, Direcţia de Politici Agricole şi Industrie Alimentară, Min. Agriculturii, Bibiana Dolores Stanciulov, acţionar unic SONIMPEX Topoloveni, Argeş, şi Radu Timiş, preşedinte Grup Cris-Tim, au fost invitaţii lui Sorin Burtea.

 

Sorin Burtea
Interes general

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

„Am ajuns să consumăm produse alimentare denaturate. Acest proces a început în 1998 când a fost adoptată OUG nr. 39 prin intermediul căreia standardele româneşti îşi pierdeau caracterul de obligativitate. Până atunci cei din industria alimentară erau obligaţi să fabrice numai cu respectarea standardelor naţionale de produs. Apariţia acestui act normativ a dus la invadarea pieţei româneşti de deşeuri alimentare provenite din alte ţări”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România.

Consumul de alimente sănătoase este o problemă, în condiţiile în care din ce în ce mai multe produse sunt contrafăcute. Se comercializează ulei de măsline ce conţine ulei de floarea-soarelui, miere amestecată cu sirop industrial de glucoză, brânză care nici măcar nu a văzut laptele şi lista continuă. Sub ambalaje care ne iau ochii şi etichete promiţătoare se ascund articole de o calitate îndoielnică ce ne pun sănătatea în pericol.

***

Aşteptăm întrebările dumneavoastră pe adresa interesgeneral@tvr.ro şi pe pagina  www.facebook.com/InteresGeneralTVR1.

Emisiunea Interes general se difuzează în direct la TVR 1 şi online pe TVR+, în fiecare zi de miercuri, de la ora 17:30.

7:00 Telejurnal matinal

*Matinal*Ştiri*Sport* Meteo

Prezintă Laura Fronoiu şi Marius Popa / Maria Chiriţă şi Ionuţ Gheorghe

Producători: Andreea Vişan şi Delia Nicola

Transmisiune directă

9:45 Teleshopping

 

Echipa un "Un doctor pentru dumneavoastră" vă invită să urmăriţi sâmbătă, 27 aprilie, la TVR 1, de la ora 7:00, o nouă ediţie în care vom afla ...

Divorțul, costuri și rezolvări legale

Divorțul, costuri și rezolvări legale

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Care sunt motivele și condiţiile pentru obţinerea divorţului? Ce acte trebuie ataşate la cererea de divorț? Ce înseamnă în practică anularea ...

"Lili Marleen", la Telecinemateca, pe TVR1 | VIDEO

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Dacă e marți, este "Telecinemateca" la TVR1! Pe 23 aprilie, de la ora 22:00, s-a difuzat drama „Lili Marleen" (Germania, 1981).

 

#tvr1