loader
Foto

Galerie foto

„Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, în direct la TVR

Iuliana Tudor a prezentat la TVR 1, TVR 3 şi TVR HD ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional de Folclor desfăşurat la Brăila, în perioada 25-27 iulie

 

Prima parte este disponibilă pe TVR+

A doua parte este disponibilă pe TVR+

Gala este disponibilă pe TVR+

TVR 1, TVR 3, TVR HD şi TVR+ difuzează, în perioada 25 – 27 iulie, ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, organizat de Consiliul Judeţean Brăila, Centrul de Creaţie şi TVR, în calitate de coproducător. Telespectatorii pot urmări în direct la TVR 3 şi TVR HD cele două seri de concurs ale festivalului– vineri, 25 iulie şi sâmbătă, 26 iulie, cu începere de la ora 20.00, iar Gala laureaţilor va fi transmisă în direct la TVR 1, duminică, de la ora 21.00. Gazda evenimentului este, ca şi la ediţiile anterioare, vedeta TVR Iuliana Tudor.

Evenimentul se desfăşoară în spaţiul generos al Esplanadei Dunării şi va fi urmărit, ca în fiecare an, de mii de spectatori. La festival participă intepreţi din România şi din celelalte ţări riverane Dunării, precum şi alte etnii care trăiesc pe teritoriul României. Sunt invitaţi solişti vocali de muzică populară cu vârsta minimă de 18 ani. Concurenţii şi vedetele care susţin recitaluri vor fi acompaniaţi de orchestra „Lăutarii” din Chişinău, dirijată de maestrul Nicolae Botgros.

Personalităţile muzicii populare româneşti care susţin recitaluri sunt: Gelu Voicu şi Constantin Bahrin (vineri seară), tineri laureaţi ai festivalurilor naţionale de folclor, în spectacolul „La braţ cu tinereţea" (sâmbătă), respectiv Sava Negrean Brudaşcu (duminică).

Prin acest festival, organizatorii îşi propun redescoperirea, valorificarea şi promovarea creaţiilor autentice şi afirmarea de noi interpreţi de folclor. Artiştii vor interpreta exclusiv cântece de dragoste, în cazul reprezentanţilor etniilor piesele fiind din repertoriul minorităţii respective. Concurenţii vor purta costumul specific zonei sau al etniei din care fac parte, iar juriul concursului va fi alcătuit din personalităţi ale folclorului, care vor nota calitatea interpretării, autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor, autenticitatea costumului, precum şi ţinuta scenică a interpreţilor.

21:00 Gala umorului

*Prezintă: Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba

Gala umorului, una dintre cele mai longevive productii ale Televiziunii Române din epoca modernă, vă propune în continuare întâlnirea cu marii actori ai Generaţiei de Aur în scheciuri celebre, momente şi schiţe comice.

Jurnalist Iulia Ioanitoaia

Producător Cosmin Dumitru

22:30 Vis sau realitate?

Prezintă Sebastian Felix Topescu

În acest nou sezon, Basti Țopescu îşi propune să fie și mai aproape de telespectatori, oferindu-le o pauză pentru a visa. În fiecare ediție, Basti se transformă în „creatorul de visuri”, invitând câte o celebritate să pășească alături de el în lumea fanteziei, pentru a-și împlini visul cel mai nebunesc pentru o zi. Datorită formatului nou și calității emisiunii, "Vis sau Realitate" a fost nominalizată la categoria “Original Formats” în cadrul premiilor “Pitch and Play Live!” și se bucură de un succes în continuă creștere.

Invitată Lia Bugnar

Regizor Iulia Stoian
Producător tv Mihai Răzuş

 
Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...

„Cred că trăim vremuri grozave ca să faci teatru”! – Regizorul Thomas Ostermeier în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Repetiţii, actori, creaţie, clişeu, teatru, relevanţă, pasiune, spectacol, succes, spaţiu, joc, perspectivă asupra lumii... O discuţie ...

Serialul coreean „Floarea nopţii”, producţie 2024, se vede la TVR 1

Din 23 aprilie, urmărim aventurile frumoasei Jo Yeo-Hwa, o tânără văduvă care refuză să se conformeze tradiţiilor absurde ale vremii şi trăieşte ...

 

#tvr1