loader
Foto

Contrafacerile, atentat la siguranţa economiei

Deputatul Iulian Iancu şi Ion Popescu, preşedinte Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, au fost invitaţii lui Sorin Burtea, miercuri, la „Interes general”, de la ora 17:30, la TVR 1 şi online pe TVR+.

 

Sorin Burtea
Interes general

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Produsele contrafăcute reprezintă 2,5% din comerţul mondial conform studiului realizat de Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. În România, această piaţă ilegală depăşeşte 800 de milioane de euro.

Am ajuns să consumăm alimente falsificate fără să ştim. Dacă la îmbrăcăminte, încălţăminte, cosmetice sau electronice contrafacerile sunt mai uşor de sesizat, când vine vorba de ulei de măsline, brânză, lapte, cafea sau miere, cum procedăm? Pentru consumator, depistarea lor este foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Specialiştii au constatat că sub ambalaje care îţi iau ochii şi etichete care promit se ascund produse ce conţin aditivi nocivi care ne pun sănătatea în pericol.

Care sunt riscurile, cum pot fi identificate și care sunt sancţiunile în cazul comercializării mărfurilor false - sunt întrebări la care căutăm răspunsuri în această ediţie.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră pe adresa interesgeneral@tvr.ro şi pe pagina www.facebook.com/InteresGeneralTVR1.

***

Emisiunea se difuzează în direct la TVR 1 şi poate fi urmărită online pe TVR+.

Descărcaţi aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android!


22:00 Dosar România

* Dialog printre comploturi cu misteriosul Virgil Magureanu (II)

Producător Răzvan Butaru

23:55 Jocurile Olimpice

* Speranţe. Episodul 4

Producător Daniela Enăchescu

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

Un film românesc la Moscova - posibil măr al discordiei, Alaska de la ruși la americani, subminarea încrederii românilor în armată, ameninţări cu ...

 

#tvr1