loader
Foto

Cum se face un partaj amiabil, la „Mediatorii”

Un nou sezon al emisiunii ce explică rolul mediatorilor în societate a început pe 4 noiembrie. Primul episod - vineri după-amiază, de la ora 17.30, la TVR 1 şi TVR+ , iar la TVR HD, tot vineri, de la 18.30.

 

MEDIATORII

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Vineri după-amiază, TVR 1 le propune telespectatorilor o nouă întâlnire cu Mediatorii, emisiunea ce le arată românilor că, de multe ori, conflictele pot fi aplanate printr-o soluţie convenabilă tuturor, fără să treacă prin ani grei de procese. Emisiunea revine în grila de toamnă TVR 1 cu un nou sezon pe 4 noiembrie, de la ora 17.30, la TVR 1 şi TVR+, iar la TVR HD, în aceeaşi zi, de la 18.30. Mugur Bogdan Mitroi, preşedintele Consiliului de Mediere[1], alături de Zeno Daniel Şuştac, vicepreşedinte al aceluiaşi Consiliu de Mediere, analizează un nou caz, adus în discuţie de jurnalistul Sabin Ciornea.

Prima întâlnire din această toamnă cu Mediatorii îl aduce în platoul TVR şi pe Alexandru Cordoş, senator, membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială. Subiectul ediţiei din această săptămână porneşte de la o situaţie de partaj. După şase ani în care au locuit împreună în apartamentul lui, doi tineri doresc să pună capăt relaţiei. Ea a câştigat deja un proces de hărţuire împotriva lui, dar doreşte să-şi recupereze cheltuielile pe care le-a făcut pentru modernizarea apartamentului şi banii pentru maşina pe care pretinde că a cumpărat-o cu banii ei, deşi în acte a fost trecută pe numele lui. Pentru a clarifica situaţia financiară post-concubinaj, cei doi iniţiază procedura de mediere.

Sunt peste patru milioane de dosare pe rolul insanţelor, care aşteaptă să  fie rezolvate. Îmbinând elemente de talk-show şi docu-dramă, având la bază cazuri reale şi conflicte încheiate prin Acord, emisiunea Mediatorii îşi propune să demonstreze şi în acest nou sezon că medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Telespectatorii vor afla că un participant la procedura de mediere poate vorbi deschis despre conflictul său, are oportunitatea de a-şi expune cazul fără a fi întrerupt şi că mediatorul îl poate ajuta să identifice soluţii viabile, eficiente, durabile şi apoi să redacteze un Acord cu privire la înţelegerea la care a ajuns.

Jurnalist Cristina Spiru

Producător Adrian Bănuţă

 


[1] Consiliul de Mediere este un organism autonom, de interes public, ce reglementează activitatea de mediere în România.

13:00 Oamenii şi legea

* Emisiune de educaţie juridică

Moderator av. Mihaela Olaru

* RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE

Invitat Alexandru Cazacu, avocat

Jurnalişti Tv: Raluca Amzăr, Ileana Gaiță.

Producător Mihaela Grecu Grădinaru

13:55 Vorbeşte corect!

* „Vorbeşte corect!” este cel mai longeviv proiect de televiziune dedicat limbii române. În 2024 se împlinesc 25 de ani de la debutul proiectului original „Corect", prima emisiune-concurs de limbă română din mass-media românească

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

 

Un film românesc la Moscova - posibil măr al discordiei, Alaska de la ruși la americani, subminarea încrederii românilor în armată, ameninţări cu ...

Despre generozitatea care te obligă să dai mai departe din tot ceea ce cunoști! „Nocturne”, cu prof. dr. Ioana Grințescu – luni, la TVR 1

A construit, aparat cu aparat și om cu om, Secția ATI a Spitalului de Urgență București. Prof. dr. Ioana Grințescu este invitata Marinei ...

Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...

 

#tvr1