loader
Foto

Despre Panait Istrati şi Constantin Brâncuşi - în această săptămână, la TVR 1

La "Români care au schimbat lumea"  - vineri, 9 noiembrie, în  documentarele semnate Irina Luca (de la ora 23.00) şi Cornel Mihalache (de la 23.30).

 

Primul personaj din această săptămână este Panait Istrati - un scriitor editat şi reeditat permanent în Franţa, în colecţii populare de mare tiraj. În Romania, este ignorat: nu are nicio ediţie de opere complete şi niciun grup de cercetare care să se ocupe de opera lui. La şcoală, doar "Ciulinii Bărăganului" face parte din lecturile facultatative, în timp ce în Turcia, scrierile lui se află pe lista operelor recomandate de Ministerul Educaţiei.

L-am cunoscut şi iubit pe Panait Istrati”, scria Ernest Hemingway. “Povestea călătoriei sale în Rusia, una foarte comentată în epocă, denota mai ales sentimentul unei profunde frustrări. Ne amintim că după ce a vizitat închisori şi lagăre de muncă, atunci când a cerut explicaţii unui demnitar, personajul i-a spus: „Ce vreţi, nu putem face omletă fără să spargem ouăle!” Şi a primit un răspuns muşcător: „Nu vreau să ofensez pe nimeni, cu atât mai puţin pe ruşi, însă din păcate, deşi am văzut peste tot coji de ouă, n-am zărit nicio omletă”.

S-a spus despre Istrati ca a fost un “ciulin dezradacinat”. Un hoinar din Balcani căruia i-a fost dat să devină una dintre marile constiinţe literare ale epocii lui.  Timp de câţiva ani, el a vânturat lumea şi mările, a ajuns de câteva ori în Egipt, la Alexandria şi Cairo, a călătorit, fără bilet, cu un vapor la Marsilia, a fost descoperit şi aruncat pe ţărm la Napoli. Aşa cum declara Istrati: O lună de sărăcie lucie, când dorm sub cerul liber și mănânc salată timp de șase zile, dar văd muzee... Foamete la Alexandria și Cairo. Propunere incitantă de a deveni... proxenet! Nu, mulțumesc! Zugrav, om-sandwici... Viață plină de sărăcie și de evenimente. Sunt pictor de reclame, răsfățat de arabi, câștig doi beșlici pe seară, mănânc la consulul rus și sunt debarcat cu regret la Beirut. Peste tot car după mine cărți, uneori un pian și mereu o femeie frumoasă”.

Prieten cu Kzantzakis, admirat de Hemingway, Panait Istrati, considerat  al doilea român universal după Dimitrie Cantemir - a semnat prefaţa primului roman scris de George Orwell. Iubit de francezi, ecranizat de ruşi, succesul lui Panait Istrati a pierit după ce a publicat "Spovedanie pentru învinşi", cartea care a tulburat ideologiile secolului trecut.

Aflaţi în 9 noiembrie, la TVR 1, povestea lui Panait Istrati intr-un documentar semnat de Irina Luca.

Tot vineri, 9 noiembrie, de la 23.30, urmăriţi la "Români care au schimbat lumea" portretul eseu al lui Constantin Brâncuşi - făcut altfel de Cornel Mihalache. De ce altfel? Pentru că, după cum mărturiseşte regizorul, "Cel mai bun portret pe care i-l poate face cineva lui Constantin Brâncuși este propriul autoportret. Din cuvintele scrise de el, nu scrise de alții că le-ar fi spus, din fotografiile lui cu opera lui și din imaginile filmate de el însuși".

 

Despre Centenarul Marii Uniri în programele TVR:

Televiziunea Română marchează Centenarul Marii Uniri de la 1918 printr-o serie de proiecte editoriale, difuzate pe TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internațional, TVR Iași, TVR Craiova, TVR Cluj și TVR Timișoara. În spiritul misiunii sale publice, TVR a conceput, realizat și difuzat, începând din 2017, programe, emisiuni și evenimente legate de marea sărbătoare a românilor.

Printre documentarele dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri se numără seria de potrete „Români care au schimbat lumea”, docudrama „În spatele frontului”, „Memorialul durerii” – Oameni care au făcut România Mare, O generație care ne-a dat o țară, Cei care au lucrat la edificiul Unirii - și filmele din seriile de documentare despre  „Unirile românilor” și „București, capitala rezistenței românești”.

Pe lângă producțiile proprii, televiziunea publică difuzează o serie de filme documentare achiziționate de la producători din străinătate și lungmetraje istorice.

Televiziunea Română a realizat, sub semnul Centenarului, ediția aniversară a Festivalului Concurs Internațional Cerbul de Aur și al patrulea sezon al emisiunii-concurs “Câștigă România”.

O altă componentă a pachetului editorial dedicat de televiziunea publică Centenarului Marii Uniri constă din cele două campanii ample - „#eusuntRomânia” și „Generația Unirii”. Aceste producții grupează reportaje și fillere despre generația care a realizat actul istoric dar și despre tineri din ziua de astăzi, care își manifestă patriotismul construind pentru România.

Proiectele speciale realizate de studiourile teritoriale: TVR Iași – „România 100. Iașul în arcul timpului”; TVR Timișoara – „România Centenară”; TVR Craiova – campania „100 România” și  transmisiunile în direct ale unor evenimente speciale precum festivitățile dedicate Zilei Naționale, Ziua Eroilor sau Vrancea Eroica-Mărășești, completează tabloul producțiilor prin care televiziunea publică celebrează Centenarul Marii Uniri.

Proiectele au fost realizate cu resurse proprii dar și alături de parteneri precum Ministerul Culturii și Identității Naționale sau Primăria Municipiului București.

17:00 Dincolo de alb şi negru

* Emisiunea continuă seria de întâlniri cu invitaţi inspiraționali.

Programul pune accent pe acurateţea discuţiei, apelând la analize serioase ale evenimentelor şi la opinii pertinente.

Moderator Mihaela Crăciun

* Viaţa armonioasă şi sensurile ei

Invitat Cristian Rachitan-doctor, specialist in remedii naturale

Producător Ioana Mureşan

18:00 Ţară, ţară, cine eşti?

Moderator Mădălina Dobrovolschi

“Țară, țară, cine ești?” aduce în prim plan oameni care găsesc soluții funcționale pentru comunități şi prezintă soluții care, dacă ar fi multiplicate la nivelul întregii societăți, ar ameliora imaginea României.

Emisiunea propune o perspectivă inedită pe piața media din România, aceea a jurnalismului bazat pe soluții, pentru că, deși pornește de la statistici negative, în care România nu arată deloc bine, emisiunea aduce în studio oameni care construiesc și implementează soluții.

* Copiii bolnavi transportaţi de asociaţia Blondie în străinătate

Invitate: Adelina Toncean-Asociatia Blondie şi Irina Margarint, medic

Producător Ioana Mureşan

 
Cum se dezbate partajul succesoral?

Cum se dezbate partajul succesoral?

publicat: sâmbătă, 20 aprilie 2024

Ce este partajul succesoral și cine moștenește averea în familie după un deces? Cine poate solicita ieșirea din indiviziune? Care este Instanța ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...

„Cred că trăim vremuri grozave ca să faci teatru”! – Regizorul Thomas Ostermeier în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Repetiţii, actori, creaţie, clişeu, teatru, relevanţă, pasiune, spectacol, succes, spaţiu, joc, perspectivă asupra lumii... O discuţie ...

 

#tvr1