loader
Foto

Galerie foto

Nouă serie de documentare la TVR 1: Dosarele extratereştrilor

De luni până joi, de la ora 23:30, urmăriţi pe TVR 1, TVR HD şi online pe TVR+ seria de documentare “Dosarele extratereştrilor”: rapoarte despre entităţi ciudate şi apariţii ale unor obiecte zburătoare neidentificate.

 

În anul 2011, în SUA, numeroase dosare secrete au fost puse la dispoziţia publicului, ca urmare a aplicării Legii Libertăţii de Informare. Printre acestea se află şi Proiectul Planeta Albastră (Blue Planet Project) ce conţine mii de rapoarte despre apariţii de farfurii zburătoare şi activităţi ale unor entităţi extraterestre - pe care autorităţile americane le-au ţinut multă vreme la secret. În fiecare episod ni se va dezvălui câte un alt caz.

Sunt reexaminate dovezi despre apariţii de farfurii zburătoare, răpiri de persoane, muşamalizări guvernamentale şi ştiri din toată lumea legate de extratereştri.

De asemenea, serialul va prezenta cum pot fi trucate imaginile din spaţiu, valoarea Wikileaks şi rolul reţelelor de socializare în poveştile despre extratereştri. Analiza documentelor va avea în vedere şi efectele vizitelor extratereştrilor asupra trecutului nostru, precum şi influenţa pe care o pot avea asupra viitorului.

"UNSEALED: ALIEN FILES", SUA - 2012-2014.

Povestitor: John B. Wells

 

16:45 Fiica regelui

Fiica regelui (THE KING'S DAUGHTER, SOO BAEK-HYANG-Coreea de Sud, 2014)

Regia: Lee San-yeob, Choi Joon-bae

Cu: Seo Hyun-jin, Seo Woo, Lee Jae-ryong, Jo Hyun-jae

* Dramă istorică. La începutul secolului VI, pe vremea celor trei vechi regate coreene, generalul Yung devine conducătorul regatului Baekje, după ce fostul rege este ucis în urma unui complot de la curte. Împrejurări dramatice îl despart pe Yung-devenit regele Mu-ryeong-de femeia pe care o iubeşte şi care îi poartă copilul. Mica Seol-nan se naşte şi creşte într-o casă modestă, împreună cu sora ei vitregă Seol-hee, fără să-şi cunoască adevărata identitate. Cele două fete sunt diferite ca ziua şi noaptea: Seol-nan, veselă şi blândă, se bucură de viaţa ei simplă în mijlocul naturii, în timp ce ambiţioasa Seol-hee visează la averi şi titluri importante. Pe patul de moarte, mama lor mărturiseşte secretul identităţii lui Seol-nan, dar singura care o aude este Seol-hee, iar aceasta profită de ocazia nesperată şi fuge în capitala regatului, dându-se drept prinţesă. Între timp, adevărata fiică a regelui crede că sora ei a fost răpită şi jură că va face orice pentru a o regăsi. Soarta îi îndreaptă paşii tot către palatul regal, unde va deveni o mare luptătoare, înainte să-şi descopere trecutul şi adevăratul nume: Soo Baek-hyang. Redactori: Cristina Crăciun, Anca Radu

18:00 Punctul critic

Dezbatere care aduce zilnic in fata telespectatorilor fenomene, trend-uri, probleme de interes, cu accent pe teme din sfera sociala, civica, culturala.

Punctul critic înseamnă atât echilibru, cât şi iminența schimbării. Este locul perfect pentru analiza unei situaţii /unui fenomen şi a potenţialului/ direcţiilor de evoluţie viitoare. Este locul în care, la nivelul societăţii, trebuie să aflăm, să înţelegem şi să cântărim care este drumul pe care dorim să continuăm, în respectiva privinţă.

Prezintă Bogdan Muzgoci

Co-moderator Nadine Vlădescu-jurnalist TVR

*Predicţiile, între ştiinţă şi pseudoştiinţă

Invitaţi:

Prof. Adrian Mitroi, doctor in finante comportamentale,

Psiholog Radu Lecca,

Anca Dimancea, specialist Feng Shui

Jurnalişti: Mădălina Mija, Dana Rusu, Roxana Segneanu, Delia Apostol Hanzelik,

Raluca Alecu

Producatori: Raluca Neagu, Florenţa Dăscălescu

Realizator Smaranda Vornicu-Shalit

 
Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

Partajul succesoral. Împărțirea bunurilor moștenite

Cine are dreptul la moştenire şi cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală şi care sunt moştenitorii rezervatari? Care sunt ...

Demontăm şi explicăm mituri de pe la noi, în noul sezon „Exclusiv în România”

Mitul despre locul în care s-a răsturnat căruţa cu proşti, unicatele mondiale ale Sucidavei din Corabia sau o vizită în Valea Jiului, pe Planeta ...

 

#tvr1