loader
Foto

Galerie foto

Economia românească, dominată de companii străine

Prof. dr. Cezar Mereuţă, cercetător asociat al Centrului de Macromodelare Economică al Academiei Române, a fost invitatul lui Sorin Burtea, joi, la ora 17:00, la TVR 1 şi TVR+.

 

Sorin Burtea
Interes general

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

România a privatizat cele mai importante sectoare economice. Fie că vorbim de industrie, domeniul financiar bancar, comerţ, servicii, deciziile sunt luate acum la Paris, Viena, Londra, Moscova. Nu este rău, dacă luăm în considerare faptul că multinaţionalele asigură stabilitate socială.

Din păcate, pe ramura unde acţionează este închisă iniţiativa privată autohtonă, aceste forţe controlând peste 80% din afacerile derulate. Ca să supravieţuieşti trebuie să vinzi. Corporaţiile au o cotă de peste 90% din distribuţia produselor. Este greu să te baţi pe 10 procente dintr-o piaţă. Singura variantă rezonabilă rămâne să prestezi servicii pentru aceşti coloşi.

Studiul privind evoluţiile celor mai importante firme din România făcut de profesorul Cezar Mereuţă, în ultimii 15 ani, evidenţiază cum s-a mişcat economia. Însă semnalele de alarmă trase de domnia sa nu au fost auzite de decidenţii vremurilor, care ar fi putut micşora impactul falimentelor care au lăsat răni sociale şi nu numai.

La ora actuală, România are o axă de stabilitate formată din 20 de companii, dintre care doar 6 cu capital de stat. De remarcat profitabilitatea înregistrată de societăţile româneşti în comparaţie cu cea a multinaţionalelor. Din păcate, lipsa corporaţiile cu capital privat autohton din top este un mare risc şi de aceea trebui sprijiniţi antreprenorii români.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră pe adresa interesgeneral@tvr.ro şi pe pagina  de Facebook Interes General.

Emisiunea „Interes general” se difuzează în direct, la TVR 1 şi poate fi urmărită online, pe TVR+ şi pe tabletă sau mobil

4:15 Profesioniştii... cu Eugenia Vodă (R)

...cu Eugenia Vodă Talk-show cultural

Emisiune de Eugenia Vodă

(Reluare)

5:10 Tezaur folcloric (R)

Prezintă Gheorghiţa Nicolae

Producător Roxana Pletea Popuşoi

(Reluare)
 
Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...

„Cred că trăim vremuri grozave ca să faci teatru”! – Regizorul Thomas Ostermeier în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Repetiţii, actori, creaţie, clişeu, teatru, relevanţă, pasiune, spectacol, succes, spaţiu, joc, perspectivă asupra lumii... O discuţie ...

Serialul coreean „Floarea nopţii”, producţie 2024, se vede la TVR 1

Din 23 aprilie, urmărim aventurile frumoasei Jo Yeo-Hwa, o tânără văduvă care refuză să se conformeze tradiţiilor absurde ale vremii şi trăieşte ...

 

#tvr1