România veritabilă
România veritabilă
După cum afirmă, nu ea a ales televiziunea, ci aceasta a ales-o pe Cristina. Iniţial, a fost remarcată într-un ziar din Cluj, propunându-i-se să prezinte emisiunea Karaoke Show la Prima TV.
Cristina Şoloc aduce o serie de reportaje, punând reflectorul pe oameni, locuri şi fapte autentice şi valoroase.

Sezon nou - din 19 decembrie, în fiecare duminică, de la ora 19:00, la TVR 1 și online pe TVR+.

„Mi-am propus să realizez și de această dată un sezon captivant, util, în care fiecare episod să curgă ca o melodie armonioasă, iar telespectatorul să simtă că a aflat ceva nou, că a cunoscut pe cineva care i-a oferit inspirație și energie sau că s-a delectat cu personaje și imagini care i-au dat speranță și optimism, atât de necesare pentru sănătate. Și în acest an am reușit să ajungem în locuri superbe, puțin bătătorite și să cunoaștem români excepționali, așa că putem oferi acum publicului documentare de suflet. Sperăm să atragem și mai mulți pasionați de istorie, tradiție, evoluție și de oameni aleși, care duc valorile noastre mai departe”, spune realizatoarea şi gazda seriei „România veritabilă”.

romania veritabila
romania veritabila
Arhiva articole
„România veritabilă”, la TVR 1: Întâlnire cu strănepoata eroinei de la Jiu
luni, 17 ianuarie 2022
Duminică, 23 ianuarie, într-un nou episod „România veritabilă”, ajungem acasă la Ecaterina Teodoroiu. Cristina Şoloc ne mai face cunoştinţă şi cu specialista Doljului în covoare tradiţionale olteneşti. La TVR 1, duminică, 23.01, ora 19.00.
Din capitală, la viaţa în glod. Vedem „România veritabilă” din Ţara Moţilor la TVR 1
luni, 10 ianuarie 2022
În episodul 3 „România veritabilă”, alături de Cristina Şoloc, am fost în comuna Bistra, la o familie de avocaţi care au renunţat la confortul oraşului pentru viaţa la sat, în Apuseni. La TVR 1, duminică, 16 ianuarie, de la ora 19.00.
Românii care scriu istoria recentă, în noua serie „România veritabilă”, la TVR 1
luni, 27 decembrie 2021
Șase episoade noi din emisiunea dedicată excelenţei, valorii şi tradiţiei româneşti au început să fie difuzate, din 25 decembrie, la TVR 1. Alături de Cristina Şoloc descoperim „România veritabilă” prin Sibiu, Cluj, Alba sau Ilfov.| VIDEO
Artă şi pasiune fără limită, în episodul patru „România veritabilă”
vineri, 08 ianuarie 2021
Am continuat călătoria prin „România veritabilă” alături de Cristina Şoloc, la TVR 1. Duminică, 10 ianuarie, ora 16.30, am descoperit în Mediaş, Bărăgan şi Dobrogea, poveşti şi oameni care trăiesc şi scriu istorie prin faptele lor.
Prin România veritabilă, din Maramureș până în Dobrogea | VIDEO
duminică, 03 ianuarie 2021
La TVR 1, telespectatorii descoperă, împreună cu realizatoarea emisiunii, Cristina Șoloc, români veritabili care trăiesc și scriu istorie prin faptele lor eroice. Pe 17 ianuarie, ora 16:30, ultima întâlnire din acest sezon.
Muzeul Nobililor din Vişeu de Sus şi alte comori din „România veritabilă”
vineri, 18 decembrie 2020
În al doilea episod al seriei documentare, Cristina Şoloc ne-a însoțit prin Maramureş. Ne-a făcut cunoştinţă cu parodistul Lucian Perţa şi cu tenorul Ion Piso, ctitorul unui muzeu unic în România. La TVR 1, pe 20 decembrie, ora 15.30.
Momente unice de folclor din „România veritabilă”, la TVR 1 | VIDEO
miercuri, 08 aprilie 2020
De la Nord la Sud, prin „România veritabilă”. Cristina Şoloc ne-a invitat într-o călătorie folclorică fascinantă, prin locuri cu poveste şi cu muzică străveche. La TVR 1, duminică, 12 aprilie, de la ora 18.30.
În decembrie, la TVR 1, călătorim cu Cristina Şoloc prin „România veritabilă”
miercuri, 05 decembrie 2018
Din 8 decembrie, Cristina Şoloc aduce la TVR 1 o serie de patru reportaje din „România veritabilă”, punând reflectorul pe oameni, locuri şi fapte autentice şi valoroase.
  • 14:55
    Vorbeşte corect!
    (redifuzare)Jurnalist Iulia Ioaniţoaia Producători si realizatori: Radu Dănilă, Cristina Dănilă
  • 15:10
    Maghiara de pe unu
    * Literatura contemporană pentru copii- reportaj Redactor: Szilágyi Gödri Ildikó Silvia- opereta lui Kálmán Imre în adaptare modernă la teatrul din Miercurea Ciuc Redactor: Daczó Katalin Cinema- Discuţie cu regizoarea de film Felméri Cecília Redactor-moderator: Kacsó Edith Avanpremiera emisiunilor viitoare Redactor coordonator Bartha Ágnes Producător Szilágyi Gödri Ildikó Transmisiune directă+înregistrare
  • 17:00
    Editie specială
    Transmisiune directă
  • 18:10
    Prinţesa Ja-Myung
    (PRINCESS JA-MYUNG-Coreea de Sud, 2009)(39 ep) Episodul 21 Regia Lee Myung-woo Cu: Jung Ryeo-won, Park Min-young, Jung Kyung-ho * Dramă istorică. Redactori: Cristina Crăciun, Delia Clonaru, Anca Radu
  • 19:29
    Mic portret de mari românce
    *Haricleea Darclee. Producator Cornel Mihalache
  • 19:35

    Zide zi cu părintele Constantin Necula . Producător Victor Dochia
  • 19:39
    Sport
  • 19:55
    Meteo
  • 20:00
    Telejurnal
    * Ştiri Prezintă Radu Andrei Tudor Producători: Anamaria Panait / Diana Anghel Transmisiune directă
  • 20:57
    Sănătate, România!
  • 21:00
    Tema zilei
    Transmisiune directă
  • 22:10
    Pistoale însângerate
    Telecinemateca (GLI UOMINI DAL PASSO PESANTE-Italia, 1965) Regia: Mario Sequi Cu: Gordon Scott, Joseph Cotten, Ilaria Occhini, Franco Nero Prezintă Radu F. Alexandru. Realizator Ioana Constantin 5’ *Western. Întors acasă după Războiul Civil American, Lon Cordeen îşi regăseşte tatăl, care refuză să accepte ideea că Sudul a pierdut confruntarea şi îi instigă pe ceilalţi fii ai săi împotriva yankeilor. Indignat de actele de violenţă comise de propria lui familie, Lon încearcă să se opună, fără a bănui că va declanşa un conflict sângeros. Redactor Anca Radu
  • 00:00
    Fantomele fiordului
    * Fantomele fiordului (TRAPPED-Islanda, 2015-2019) Episodul 7 Cu: Olafur Darri Olafsson, Ilmur Kristjansdottir, Nina Dogg Filippusdottir * Thriller. Redactor Adriana Vulpe
  • 01:00
    Telejurnal
    Ştiri
  • 02:00
    Pistoale însângerate
    Telecinemateca * (GLI UOMINI DAL PASSO PESANTE-Italia, 1965) Regia: Mario Sequi Cu: Gordon Scott, Joseph Cotten, Ilaria Occhini, Franco Nero Prezintă Radu F. Alexandru. Realizator Ioana Constantin 5’ *Western. Redactor Anca Radu
  • 03:40
    Adevăruri despre trecut
    Producator Raluca Rogojină
  • 04:10
    Tema zilei
  • 05:00
    Meteo
  • 05:05
    Editie specială
  • 05:55
    Imnul României