loader
Foto

Galerie foto

Euroconsumatorul, cu noi sfaturi pentru telespectatorii TVR 1

Emisiunea prezentată de Anna de Hillerin şi în care invitaţi autorizaţi dau sfaturi telespectatorilor despre cum să devină consumatori cu adevărat europeni se difuzează de luni până joi, de la 13.30.

 

Euroconsumatorul

Ediţiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

În ediţia de luni, 5 decembrie, Euroconsumatorul aduce în discuţie la TVR 1 măsurile Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A) în perioada sărbătorilor de iarnă. Noul pachet de igienă pentru abatoarele de capacitate mică, măsurile şi controalele ANSVSA pentru următoarea perioadă (produsele din carne şi ouă), Ordonanţa 111 privitoare la normele sanitar veterinare şi sfaturi către populaţie cu privire la sacrificarea animalelor de Crăciun - sunt câteva dintre subiectele ce vor fi dezbătute în prima ediţie Euroconsumatorul a săptămânii. Emisiunea este în direct la TVR 1, luni, 5 decembrie, de la 13.30.

Pentru a primi toate aceste informaţii moderatoarea emisiunii Euroconsumatorul, Anna de Hillerin, va sta de vorbă cu Mihai Ponea, Vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A).

(w882)

Echipa emisiunii aşteaptă sugestiile şi propunerile telespectatorilor în ceea ce priveşte temele de abordat în emisiune pe adresa superconsumatorul@tvr.ro, dar şi pe www.facebook.com/SuperconsumatorulLaTVR. Întrebările telespectatorilor, comentariile acestora referitoare la tema fiecărei zile pot fi transmise în direct în timpul emisiunii la numărul de telefon 021.31.92.48.

Fiecare dintre noi suntem consumatori de produse şi servicii. Mergem la cumpărături, la teatru, facem cadouri, plătim facturi de utilităţi sau cheltuim pe medicamente. Banii se evaporă fără să simţim. Zeci de mii de articole şi servicii ne fac cu ochiul din reclame, de multe ori înşelătoare.

Cum să alegi din acest vârtej colorat care te copleşeşte? Şi mai ales, ce faci când euforia cumpărăturilor se stinge şi, deschizând cutia, găseşti un produs nefuncţional? Cui reclami când serviciile pe care le-ai plătit îţi provoacă pagube? De-acum se întunecă devreme, penele de curent şi fluctuaţiile de tensiune se înmulţesc. Cand ţi-e lumea mai dragă, rămâi fără lumină şi cu televizorul ars. Euroconsumatorul se difuzează de luni până joi, la 13.30, în direct la TVR 1 şi TVR +. Anna de Hillerin şi invitaţii ei au grijă ca telespectatorii să fie corect informaţi şi ghidaţi în relaţiile cu furnizorii de servicii, producătorii etc.

5:10 Tezaur folcloric (R)

Prezintă Gheorghiţa Nicolae

Producător Roxana Pletea Popuşoi

(Reluare)

6:00 Teleshopping

 
Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...

„Cred că trăim vremuri grozave ca să faci teatru”! – Regizorul Thomas Ostermeier în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Repetiţii, actori, creaţie, clişeu, teatru, relevanţă, pasiune, spectacol, succes, spaţiu, joc, perspectivă asupra lumii... O discuţie ...

Serialul coreean „Floarea nopţii”, producţie 2024, se vede la TVR 1

Din 23 aprilie, urmărim aventurile frumoasei Jo Yeo-Hwa, o tânără văduvă care refuză să se conformeze tradiţiilor absurde ale vremii şi trăieşte ...

 

#tvr1