loader
Foto

Galerie foto

Filme cu actori de Oscar, la TVR 1

Nick Nolte, Gwyneth Paltrow, Helen Mirren, Joe Pesci, Robert Redford. În filmele săptămânii, la TVR 1.

 

Miercuri, 3 februarie, la miezul nopţii urmărim pe TVR1 filmul american „Jefferson la Paris” („Jefferson in Paris”, 1995), în regia lui James Ivory. Drama se petrece la mijlocul anilor 1780, înainte ca Thomas Jefferson să devină preşedintele Statelor Unite. Vreme de câţiva ani, Jefferson a fost ambasador al ţării sale în Franţa, iar viaţa de la curtea regelui Ludovic al XVI-lea a i-a rezervat o mulţime de surprize. Viaţă personală i-a fost umbrită de absenţa unei partenere. Prietenia lui cu Maria Cosway nu se finalizează, mai ales că Patsy, fiica lui, se va opune. Ea nu se mai poate opune în schimb legăturii dintre tatăl ei şi Sally, o tânăra sclavă, care-i va dărui un fiu şi va provoca astfel un scandal uriaş.

Thomas Jefferson e întruchipat de Nick Nolte, sau Nicholas King Nolte, actorul american pe care revista "People" îl numea în 1992 „cel mai sexy bărbat în viaţă”. A fost nominalizat de trei ori la Premiul Oscar (în 1992 şi 1999 pentru rolurile din „Prinţul Mareelor” şi „Trauma”; în 2012 pentru rolul din „Războinicul”). Şi ne putem aminti şi alte câteva roluri pe care le-a făcut de-a lungul timpului: „La hotarul dintre viață și moarte”, „Elita gangsterilor”, „Lorenzo”, „La ananghie în Beverly Hills”, „Fantomele trecutului”, „Calea luptătorului pașnic”, „ În amurg”, „Promontoriul groazei”.

Gwyneth Paltrow joacă în acest film rolul fiicei lui Jefferson. Debutul său cinematografic a avut loc în anul 1991 în filmul "Shout" şi la câţiva ani distanţă, în 1999, i-a fost decernat premiul Oscar pentru "Cea mai bună actriţă". A fost apreciată pentru interpretările din „Se7en” (1995), „Emma”(1996) şi „Dincolo de uși”(1998), la fel ca şi pentru rolul din „Shakespeare îndrăgostit” (1998), pentru care a primit numeroase premii și nominalizări. Pentru rolurile din „Talentatul domn Ripley” (1999), „Ușuraticul”(2001) și „Dovada” (2005) a fost nominalizată la Globul de Aur.

Vineri, 5 februarie, de la ora 23:05, TVR1 a programat filmul „Love Ranch” (SUA-Germania, 2010), regizat de Taylor Hackford, din distribuţia căruia fac parte: Helen Mirren, Joe Pesci, Sergio Peris-Mencheta, Gina Gershon and Bryan Cranston.

Filmul urmăreşte viaţa lui Grace şi Charlie Bontempo, cuplul care a deschis prima casă de toleranţă în Nevada. Drama e construită pe firul poveştii reale a proprietarilor Mustang Ranch. Charlie Botempo este un gangster violent, care se implică în tot felul de afaceri ilegale sau imorale în oraşul Reno din statul nord-american Nevada. Soţia lui s-a dovedit întotdeauna a fi „creierul” din spatele acţiunilor lui. Când soţii îl amestecă în proiectul lor pe boxerul Armando Bruza, loialitatea unuia faţă de celălalt este pusă la încercare, iar infidelitatea are consecinţe tragice pentru toată lumea.

Joe" Pesci, cel care îl joacă pe Charlie Bontempo în această peliculă, este cunoscut pentru rolurile din „Taurul furios”/ „Raging Bull”(pentru care a avut o nominalizare la Oscar în 1981), pentru „Băieţi buni”/„Goodfellas” (cu care a câştigat Oscarul în 1991), „Singur acasă”, „A fost odată în America”, „Poveste din Bronx”, „Cu vărul Vinny nu-i de glumit!”

Actriţa britanică Helen Mirren este laureată a premiului Oscar pentru rolul reginei Elisabeta a Angliei ("Regina", 2007) şi ne este cunoscută, de asemenea, din „Război în bucătărie”(2014), "Hitchcock" (2012), "Nebunia regelui George" (1994), "Suspect de crimă" (1991).

„Vulturii legii” („Legal eagles”, 1989), regizat de Ivan Reitman, se difuzează pe TVR1 duminică, 7 februarie, de la ora 21.10. Ambiţiosul Tom Logan e la un pas de a deveni procuror districtual al New York-ului, când întâlnirea cu avocata Laura Kelly îi schimbă cursul carierei. Laura, cel puţin la fel de ambiţioasă şi de încăpăţânată ca el, o reprezintă pe tânăra Chelsea Deardon, acuzată că ar fi furat un tablou de la un cunoscut comerciant de artă. Fata susţine că tabloul îi aparţine şi că i-a fost dăruit chiar de pictor, tatăl ei, mort cu ani în urmă în împrejurări dubioase. Pe măsură ce noi elemente complică ancheta, cei doi avocaţi - iniţial aflaţi în tabere opuse - îşi unesc forţele pentru a dezlega misterul. În rolurile principale îi vom revedea pe: Robert Redford, Debra Winger, Darryl Hannah.

Faimosului actor, regizor şi producător Robert Redford i s-a decernat Oscarul în 1981 pentru regia lungmetrajului "Ordinary People" (a primit de asemenea Globul de Aur si premiul Directors Guild of America pentru debutul său ca regizor cu această dramă) și pentru întreaga activitate în 2003. Numim câteva din filmele de mare succes ce l-au avut în distribuţie: "Butch Cassidy and the Sundance Kid" (1969), "Schiorul" (1969),  "Willie Boy" (1969), "Micul Fauss și Marele Halsy" (1970) și "The Hot Rock" (1972), "Jeremiah Johnson" (1972), "Candidatul" (1972), "Cei mai frumoşi ani" (1973) și "Cacealmaua" (1973) - rol pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar, "Marele Gatsby" (1974), "Marele Waldo Pepper" (1975), "Cele trei zile ale condorului" (1975), "Toți oamenii președintelui" (1976). O mare parte din activitatea actorului este dedicată Institutului Sundance, înfiinţat în 1981 cu scopul sprijinirii scenariştilor şi regizorilor în afirmare, care dovedesc potenţial. Institutul organizează anual un festival al noii cinematografii independente.

 

 

11:00 Câştigă România! (R)

Prezintă Virgil Ianţu

Producători: Diana Pascal, Vanda Liche

Quiz manager Cătălina Filip

(Reluare)

12:00 Teleshopping

 
Ce este „Dincolo de aurul Apusenilor”? Răspunsuri, în primul episod din noul sezon „Dosar România”, la TVR 1 | VIDEO

Documentarul de investigaţie semnat de jurnalistul TVR Gabriel Geamănu a deschis o nouă serie a emisiunii de reportaje, documentare şi anchete ...

Duminică, 31 martie, ora 19.00, vă invităm să urmăriți, la TVR 1, o nouă ediție a emisiunii "Breaking Fake News" despre situația mercenarilor ...

Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

 

#tvr1