loader
Foto

Galerie foto

FRANCO NERO, invitat de onoare la GARANTAT 100%

Duminică, 30 decembrie, de la ora 23.00, Cătălin Ștefănescu ne-a dat întâlnire cu un actor de legendă: FRANCO NERO pe care l-a provocat la o discuție antrenantă despre teatru și film, dar și despre actele sale de caritate și viața de familie.

 

FRANCO NERO era deja o legendă a filmelor de western spaghetti, la numai 26 de ani. Şi-a dorit însă să devină un actor profund, serios și a avut profesori buni, a lucrat cu cei mai mari regizori şi actori. Pe 23 noiembrie 2018, șarmantul actor care a impresionat în nenumărate producții precum „Jonathan of the Bears”, „Camelot”, „Bătălia de pe Neretva”, „Papesa Ioana”, „Salamandra”, „Clopotele roşii”, dar și "Django unchained" a împlinit 77 de ani și a fost sărbătorit chiar la București unde se afla în calitate de jurat la prima ediție ”Bucharest Best Comedy Film”.

(oar_w460)

„A fost o întâlnire foarte emoționantă, cu o personalitate care impune un mare respect, dar care știe să fie un om cât se poate de firesc. Ne-a povestit de toate, de la detalii despre marii regizori cu care a lucrat, până la lucruri legate de copilărie, de familie. Emisiunea din seara asta e cadoul nostru de la sfârșit de an, pentru toți cei care urmăresc programele TVR. La mulți ani! Ne revedem în 2019, când Garantat 100% împlinește 20 de ani”, a spus realizatorul Cătălin Ștefănescu.

(oar_w460)

„Garantat 100%”, una dintre cele mai de succes emisiuni culturale ale Televiziunii publice, va păși în 2019 în cel de-al XX-lea an de existență. Pentru publicul său, Cătălin Ștefănescu, gazda „Garantat 100%”, a adus în fiecare ediție personalități de marcă în domeniile lor și a oferit telespectatorilor memorabile întâlniri cu valori românești, dar şi din întreaga lume. De la actori şi muzicieni celebri, la scriitori de talie mondială, oameni de cultură, ştiinţă, dar și sportivi cu care ne mândrim.

(oar_w460)

4:55 Agrostrategia (R)

Producator Vlad Macovei

(Reluare)

5:45 Fiica regelui (R)

(THE KING'S DAUGHTER, SOO BAEK-HYANG-Coreea de Sud, 2014) Episodul 52

Regia: Lee San-yeob, Choi Joon-bae

Cu: Seo Hyun-jin, Seo Woo, Lee Jae-ryong, Jo Hyun-jae

Dramă istorică. Redactori: Cristina Crăciun, Anca Radu

(Reluare)
 
„Dialog printre comploturi, cu misteriosul domn Virgil Măgureanu”. Joi, la „Dosar România” | VIDEO

Primul director al SRI face dezvăluiri într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului TVR Răzvan Butaru pentru „Dosar România”. ...

Doamna Lia de la farmacie – un nou vis împlinit, vineri, la TVR 1

Pe 19 aprilie, Lia Bugnar îşi joacă propriul rol – cel care ar fi putut fi însăşi viaţa ei, dacă scena nu ar fi ales-o. Basti Ţopescu îi ...

„Breaking Fake News!”: despre „Marea resetare”

Duminică, 21 aprilie, ora 19.00, la TVR 1, Marian Voicu va dezbate, cu psihiatrul Gabriel Diaconu, teoria conspirației prin care un „guvern ...

 

#tvr1