loader
Foto

Giurgea şi Bratu ne prezintă cel mai rapid Audi A8: S8 plus

De la MINI-ul în 5 uşi, până la Honda cu o cutie automată în 9 trepte şi noua limuzină Audi, băieţii de la „Maşini, teste şi verdicte” v-au aşteptat în această vineri, de la 16:30, la un spectacol al vitezei. Pe TVR 1 şi TVR+.

 

Maşini, teste şi verdicte

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

„Pentru episodul 79 am condus foarte multe mașini”, ne anunţă Tudor Bratu. În primul rând, Giurgea a fost în Germania pentru a testa noul SUV de clasă medie al mărcii. Se numește GLC, poate fi echipat cu suspensie pneumaticăm, cutie automată cu nouă trepte și înlocuieste GLK.

După aceea, au călătorit amândoi la munte pentru a vă spune cum se comportă la drum cele mai noi modele Citroen și DS lansate pe piața noastră.

Un alt test „la dublu” ne-a adus pe mine în Honda Civic facelift și pe Giurgea în SUV-ul lui preferat - CR-V. Este o ocazie specială pentru că a fost prima oară când a testat o Honda echipată cu o cutie automată cu nouă trepte. Da, nouă”, spune Tudor.

La final vă arătăm prin ce a trebuit să trecem în clipele în care am predat mașina noastră de anduranță smart forfour, cum arată MINI-ul nostru în cinci uși pe care îl vom testa mai multe luni și vă spunem de ce a lansat Audi o limuzină A8 cu 605 CP. Da, ați citit bine: 605 CP.

***

Emisiunea nu este despre inginerie și date tehnice. În schimb, vorbește cu pasiune despre mașini extraordinare și cu opinii credibile despre mașini normale, alege cu capul limpede între mașini bune și mașini proaste și, cel mai important, crează povești memorabile. Costin Giurgea și Tudor Bratu, testează de 10 ani cele mai noi mașini.

Pe scurt, echipa emisiunii „Mașini, teste și verdicte” a plecat de la ideea că mașinile sunt fiarele care ne aduc bucurie sau libertate, dar nu va uita niciodată că „cea mai bună mașină” e, de fapt, un concept relativ la nevoile fiecărui cumpărător.

 

16:45 Floarea nopţii

18:00 Omul anului

Moderatori: Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci

Campania „Omul Anului” promovează un proiect complex al Televiziunii Române prin care se dorește evidențierea poveștilor impresionante ale unor oameni simpli, care au facut fapte deosebite și au inițiat proiecte extraordinare.

În fiecare ediție vor fi prezentate câte două portrete de eroi, care vor fi comentate de invitați speciali, personalități ale societații civile, dar și de către membrii juriului, care vor participa prin rotație la edițiile emisiunii.

După fiecare ediție, timp de o săptămână, până la începerea ediției următoare, telespectatorii vor putea vota eroii prezentați. Acest vot săptămână de săptămână va genera la finalul campaniei un clasament. Primii șapte eroi după numărul de voturi se vor califica în etapa finală a proiectului. Acestor șapte finaliști li se vor adăuga încă cinci-câte unul propus de fiecare membru al juriului din cei 40 prezentați de-a lungul anului. Cei 12 eroi vor fi din nou supuși atenției telespectatorilor care vor vota, alături de membrii juriului, ”Omul Anului” 2024.
Marele câștigător va fi decis prin votul exprimat de telespectatori înainte de Gala finală (50%) și de juriul format din personalități, care va avea de asemenea 50%.

Dacă în 2023 campania a fost realizată într-o formă condensată, anul acesta ea va fi extinsă la o perioadă mai mare de difuzare și își propune să implice și publicul în alegerea „eroilor de lângă noi”. Așteptăm de la telespectatori să trimită povești impresionante ale unor oameni care au dat dovadă de curaj și de solidaritate față de semeni. Echipa de documentare va alege cele mai bune cazuri ce vor fi prezentate în edițiile săptămânale. În acest fel, telespectatorii TVR sunt așteptați să se implice activ, nu doar în procesul de votare dar și în procesul de propunere de eroi, din care va fi desemnat ”Omului Anului” 2024.​
În ziua simbol a României, 1 Decembrie, ziua României, va avea loc o Gală grandioasă, în care vom afla care este românul pe care telespectatorii TVR îl vor desemna OMUL ANULUI 2024.

Producator Oana Turcu

Coordonator campanie Nicolae Cozma

Transmisiune directă

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

Un film românesc la Moscova - posibil măr al discordiei, Alaska de la ruși la americani, subminarea încrederii românilor în armată, ameninţări cu ...

 

#tvr1