loader
Foto

Galerie foto

Înregistrări în premieră cu Regele Mihai, sâmbătă, la TVR 1

Pe 30 mai, ați urmărit la „Ora Regelui” secvenţe în premieră din interviurile pe care Majestatea Sa le-a acordat de-a lungul ultimilor ani Televiziunii Române. De la ora 15:00, la TVR 1 şi online pe TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

În această ediție îl veți vedea pe Majestatea Sa Regele Mihai într-o selecție de interviuri care au fost realizate în patru ani diferiți. În două din aceste cazuri, înregistrările sunt în premieră, nu au mai fost difuzate. Ba chiar, printre ele, veți descoperi ultimul interviu oferit unei televiziuni de către Majestatea Sa.

Veti vedea, ca de obicei, răpunsuri sincere la multe întrebări pe care societatea românească le-a avut de-a lungul vremii. Întrebat de realizatorul TVR Bogdan-Şerban Iancu ce înseamnă, în prezent, să fii rege, Majestatea Sa spune că principala datorie este„să conducem într-un fel, [astfel încât] lucrurile să meargă bine pentru ţară. Ca ţara să se ridice la loc”.

„Noi suntem oameni ca si ceilalţi, avem o datorie faţă de ţară, dar asta nu înseamnă că, dacă eşti acolo sus, nu mai vezi nimic. Putem foarte bine să intrăm într-un sat şi să luăm pe cineva de braţ şi să îl pupăm pe obraz. Asta înseamnă omenie. Să te gândeşti la aproapele tău, să vezi mizeria în care trăieşte şi să faci să-i fie bine”, adaugă Regele Mihai.

***
Despre Ora Regelui la TVR 1:

O emisiune pe teme istorice despre monarhie şi regii României, Ora Regelui oferă publicului informaţii despre ce a însemnat Monarhia pentru români, cum au influenţat regii istoria, cultura şi viaţa politică, economică şi socială a românilor. Timp de aproape o oră, rulează secvenţe inedite din arhivele cinematografice, dar şi imagini de astăzi. Emisiunea vorbeşte despre diferenţele dintre ce a fost şi ce este România, cât de bine au fost transmise şi învăţate lecţiile istoriei şi cât din ceea ce am învăţat - mai ales în perioada celor 45 de ani de comunism - despre Monarhie şi Regele Mihai, este mit sau adevăr.

Emisiunea conţine reportaje pe subiecte istorice, despre Casa Regală a României din vremea lui Carol I până astăzi, imagini mărturii de arhivă, vox-uri de la oameni simpli (despre rolul pe care l-a avut şi îl mai are Regele Mihai, Casa Regală sau despre momente ale istoriei care au fost reinterpretate în ultimii 60 de ani), dar şi interviuri cu diverse personalităţi şi o agendă actualizată a Casei Regale (vizite la alte case regale, acţiuni pe care le întreprinde Casa Regală pentru a reprezenta imaginea României în afara ţării, acţiuni economice, caritabile, importanţa pe care a avut-o Casa Regală în procesul de integrare în UE şi NATO etc.).

16:45 Floarea nopţii

18:00 Omul anului

Moderatori: Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci

Campania „Omul Anului” promovează un proiect complex al Televiziunii Române prin care se dorește evidențierea poveștilor impresionante ale unor oameni simpli, care au facut fapte deosebite și au inițiat proiecte extraordinare.

În fiecare ediție vor fi prezentate câte două portrete de eroi, care vor fi comentate de invitați speciali, personalități ale societații civile, dar și de către membrii juriului, care vor participa prin rotație la edițiile emisiunii.

După fiecare ediție, timp de o săptămână, până la începerea ediției următoare, telespectatorii vor putea vota eroii prezentați. Acest vot săptămână de săptămână va genera la finalul campaniei un clasament. Primii șapte eroi după numărul de voturi se vor califica în etapa finală a proiectului. Acestor șapte finaliști li se vor adăuga încă cinci-câte unul propus de fiecare membru al juriului din cei 40 prezentați de-a lungul anului. Cei 12 eroi vor fi din nou supuși atenției telespectatorilor care vor vota, alături de membrii juriului, ”Omul Anului” 2024.
Marele câștigător va fi decis prin votul exprimat de telespectatori înainte de Gala finală (50%) și de juriul format din personalități, care va avea de asemenea 50%.

Dacă în 2023 campania a fost realizată într-o formă condensată, anul acesta ea va fi extinsă la o perioadă mai mare de difuzare și își propune să implice și publicul în alegerea „eroilor de lângă noi”. Așteptăm de la telespectatori să trimită povești impresionante ale unor oameni care au dat dovadă de curaj și de solidaritate față de semeni. Echipa de documentare va alege cele mai bune cazuri ce vor fi prezentate în edițiile săptămânale. În acest fel, telespectatorii TVR sunt așteptați să se implice activ, nu doar în procesul de votare dar și în procesul de propunere de eroi, din care va fi desemnat ”Omului Anului” 2024.​
În ziua simbol a României, 1 Decembrie, ziua României, va avea loc o Gală grandioasă, în care vom afla care este românul pe care telespectatorii TVR îl vor desemna OMUL ANULUI 2024.

Producator Oana Turcu

Coordonator campanie Nicolae Cozma

Transmisiune directă

 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

Un film românesc la Moscova - posibil măr al discordiei, Alaska de la ruși la americani, subminarea încrederii românilor în armată, ameninţări cu ...

 

#tvr1