loader
Foto

Galerie foto

„Izolaţi în România”: „Poiana Stoichii e cel mai frumos din lume!”

În episodul cu numărul 10 al seriei de reportaje Izolaţi în România , am ajuns în Vrancea, unde Dite Dinesz a reîntâlnit oameni cunoscuţi cu 10 ani în urmă. Cum s-au schimbat? Am aflat pe 26 iunie, de la ora 22.30, la TVR 1 şi TVR+.

 

Izolaţi în România

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

După 10 ani, Dite Dinesz o reîntâlneşte pe Miuţa. Pentru ea, timpul nu a trecut în zadar în Poiana Stoichii. A înfiat o fetiţă, deşi n-a fost uşor să coboare de zeci de ori la oraş pentru a se întâlni cu fata ei şi, mai apoi, pentru a completa toate hârtiile pentru adopţie.

(w882)

Fiica ei, Elena, îşi doreşte să fie alături de părinţii ei toată viaţa şi e convinsă că Poiana Stoichii e cel mai frumos loc din lume.

Peste munte, într-un alt cătun pe Valea Reghiului e Măriuţa, care, la cei 80 de ani ai săi, îşi aminteşte cum a înfiat-o pe fiica ei acum mulţi ani. Nu putea să aibă copii şi s-a rugat mult să nu rămână singură pe lume. Fata ei e acum în Grecia, iar ea, din casa fără curent, se gândeşte în fiecare seară să-i fie bine.

(w882)

Un nou episod, al zecelea al seriei Izolaţi în România, ne propune Dite Dinesz la TVR 1 şi TVR+  luni, 26 iunie, de la ora 22.30, când echipa TVR ajunge în Vrancea.

(w882)


Despre Izolaţi în România:

Privim şi vorbim. Pentru că şi ei sunt România. Izolaţi în România este o serie de 12 reportaje filmate în fiecare lună a anului 2016 şi care este difuzată de TVR 1 şi TVR+ începând cu 17 aprilie.

„Acum un an urcam prima potecă şi eram doi (cameramanul Marius Danci şi reporterul Dite Dinesz). Azi suntem 120, oameni care ne-am întâlnit la capătul a zeci de poteci din Alba, Maramureş, Suceava, Năsăud, Caraş-Severin, Mehedinţi, Tulcea, Vrancea, Neamţ, Harghita. Oameni care nu s-au întâlnit niciodată, dar au ceva în comun: trăiesc singuri cu aceleaşi rosturi ca acum 100 de ani, în mijlocul unor păduri”, îşi începea povestea Dite Dinesz, realizatoarea seriei de reportaje pe care TVR 1 o difuzează lunea, de la 22.30.

În 2006, aceeaşi echipă a filmat în cătunele neştiute ale României prima serie Izolaţi în România. „Era o mirare pentru noi să găsim cătune la capătul unor cărări, fără niciun indicator care să ne ducă până acolo”, spune  reporterul emisiunii. Ediţia 2006 a seriei Izolaţi în România a primit două premii APTR, Premiul pentru imagine şi Premiul Condiţia umană, iar în 2015, Premiul Jubiliara, fiind considerată printre cele mai bune 25 de producţii TV din ultimii 25 de ani din România.

„Pentru mine, reporter, Izolaţi în România sunt o stare ce m-a răscolit profund şi m-a urmărit când am ajuns acasă. M-am simţit când neputincioasă, când fericită, când îngrijorată pentru ei. Pădurile lor mi-au făcut bine, înţelegând din fiecare gest şi cuvânt care e sensul omului pe pământ”, a adăugat Dite Dinesz.

Seria Izolaţi în România are 12 episoade a câte 25 minute, filmate în fiecare lună a anului şi va poate fi urmărită lunea, de la ora 22.30, la TVR 1 şi online pe TVR+.

 

Imagine: Marius Danci

Montaj: Constantin Buţă

Realizator: Dite Dinesz

 

12:30 Vis sau realitate? (R)

Prezintă Sebastian Felix Topescu

Regizor Iulia Stoian

Producător tv Mihai Răzuş

(Reluare)

13:00 Cu ai mei!

* Interviuri realizate într-o atmosferă relaxată cu vedete ale folclorului românesc, despre viaţa lor de dincolo de scenă.

Producător Iuliana Tudor

 
Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...

„Cred că trăim vremuri grozave ca să faci teatru”! – Regizorul Thomas Ostermeier în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Repetiţii, actori, creaţie, clişeu, teatru, relevanţă, pasiune, spectacol, succes, spaţiu, joc, perspectivă asupra lumii... O discuţie ...

Serialul coreean „Floarea nopţii”, producţie 2024, se vede la TVR 1

Din 23 aprilie, urmărim aventurile frumoasei Jo Yeo-Hwa, o tânără văduvă care refuză să se conformeze tradiţiilor absurde ale vremii şi trăieşte ...

 

#tvr1