loader
Foto

Galerie foto

Jurnal Eurovision Copenhaga: ziua 3

Cele mai interesante momente Eurovision pentru Paula şi Ovi pot fi urmărite zilnic, până în 11 mai, în  Agenda Eurovision , difuzată de TVR 1, TVR+, de la ora 21.00.

 

O alarmă care urla în difuzoare i-a trezit în această dimineaţă pe Paula şi pe Ovi la hotelul din Copenhaga unde sunt cazaţi. Turiştii din hotel au coborât grăbiţi pe scara de incendiu ghidaţi de personalul hotelului. În mod ciudat, foarte puţine persoane au coborât în pijamale, deşi era o oră matinală. Paula şi Ovi nu s-au grăbit să ia în serios avertizările sonore şi au coborât în ţinută de zi. Ovi, convins că este o alarmă falsă, era morocănos, nemulţumit că i-a fost stricat somnul. „Ştiam că nu e ceva grav. Dacă nu mirose a fum, nu are ce să fie. Probabil că vreun invitat al hotelului a fumat în cameră. Sistemele de monitorizare au detectat fumul şi au declanşat alarma”, ne-a spus Paula, care deşi trezită din somn, nu părea deloc somnoroasă. Recepţia hotelului a confirmat apoi alarma falsă. Paula şi Ovi, ca şi ceilalţi turişti, s-au întors în camerele lor fără să fi avut vreo problemă, doar o întrerupere a somnului.

Pentru 2 mai, când la scenă repretă interpreţii din prima semifinală, cei doi artişti români au programată o întâlnire cu Aram, reprezentantul Armeniei, repetiţii de coregrafie, precum şi exerciţii vocale. Deşi organizatorii pun la dispoziţie programe turistice pentru delegaţiile prezente, Paula şi Ovi preferă să petreacă timpul dintre repetiţii pentru odihnă şi repaos vocal. În plus, Paula Seling este activă în reţelele de socializare: filmează şi fotografiază pas cu pas toate evenimentele în care este implicată pentru a le posta apoi pe pagina de Facebook. Fanii ei pot afla direct de la artistă cum se vede evenimentul Eurovision de la Copenhaga prin ochii favoritei lor. Între timp, Liana, Stanciu, şeful delegaţiei României la Eurovision, împreună cu echipa TVR continuă discuţiile cu echipa de producţie organizatorilor pentru a se asigura că showul reprezentanţilor noştri pe scenă va decurge mai bine la cea de-a doua repetiţie stabilită pentru sâmbătă.

Dacă prima parte a zilei de ieri fost rezervată interviurilor cu presa internaţională, după-amiază Paula şi Ovi au avut parte de o întâlnire călduroasă cu: Teo, reprezentantul Belarusului, Vilija Matačiūnaitė - Lituania, Can-Linn (featuring Kasey Smith) din Irlanda, Freaky Fortune feat. RiskyKidd care reprezintă Grecia şi Sebalter din Elveţia. Jurnalişti, echipe de filmare, fani s-au adunat pe cea mai frumoasă arteră pietonală a capitalei Copenhaga pentru a înregistra momentele colorate în arhiva Eurovision 2014. Mici sesiuni de interpretare live ale celor şase artişti prezenţi printre localnicii adunaţi la terase au făcut deliciul jurnaliştilor şi fanilor Eurovision. Paula şi Ovi au fost întâmpinaţi cu aplauze, au împărtăşit impresii de la prima repetiţie cu reprezentanţii ţărilor aminitite, şi-au urat reciproc succes şi note bune pentru semifinale. Paula, admirată ca întotdeauna când este în public, s-a fotografiat cu câţiva danezi prezenţi, printre care şi stăpânul unei pisici. Acesta făcea paradă ducând pisica pe umăr.

Seara, la EuroClub, Paula Seling şi OVI au încins atmosfera interpretând Miracle şi Playing With Fire. O mulţime de fani ai concursului s-au adunat la EuroClub pentru a cânta şi dansa împreună cu ei, majoritatea celor prezenţi ştiind versurile cântecelor românilor. Tot acolo au mai concertat aseară şi reprezentanta Portugaliei, Suzi şi Sebalter, care cântă pentru Elveţia.

Echipa României la Eurovision se întoarce sâmbătă, 3 mai, la repetiţii la B&W Hallerne din Copenhaga. De la ora 19.00, Paula Seling şi OVI au în program: repetiţia pe scenă, analiza la viewing room, conferinţa de presă, precum şi alte interviuri la care cei doi au fost solicitaţi.

Cele mai interesante momente Eurovision pentru Paula şi Ovi pot fi urmărite zilnic, până în 11 mai, în Agenda Eurovision, difuzată de TVR 1, TVR+, de la ora 21.00.

37 de ţări participă la Eurovision în 2014, Paula Seling şi OVI urmând să urce pe scenă în cea de-a doua semifinală, pe 8 mai şi - dacă se califică - în finala din 10 mai.

Impresii la cald de la concursul Eurovision din acest an găsiţi pe eurovision.tvr.ro şi pe www.facebook.com/eurovision.romania.

16:00 Care pe care

Prezentator Ruxandra Gheorghe Negrea

Prima emisiune concurs dedicată exclusiv limbii române, după un format tv 100% românesc, CARE PE CARE este prezentată de Ruxandra Gheorghe Negrea al cărei nume este legat de emisiunile despre cum vorbim și scriem corect.

Titlul emisiunii face trimitere la una dintre cele mai întâlnite greșeli în vorbirea curentă, dar în același timp este un indicator către competiția de limba și literatura română care va avea loc în platoul de televiziune CARE PE CARE.

În fiecare ediție a concursului, patru concurenți se întrec în cinci runde spectaculoase, care nu sunt formate numai din întrebări și răspunsuri, ci și din probe incitante, clipuri video cu greșeli gramaticale culese din presă și de pe internet. Emisiunea aduce în atenţia concurenților și telespectatorilor cele mai întâlnite greșeli gramaticale, capcanele în care cad jurnaliștii, politicienii, influencerii, expresiile străzii și englezismele.

"Limba noastră-i o comoară" reală, concurenții având şansa să plece acasă cu premii substanţiale. Învingătorul își va dubla câștigurile.

Regia artistică Dan Manoliu

Format Marius Toder (Media Factory)

Producător Elena Stirbescu

16:55 Zi de zi cu părintele Constantin Necula

. Producător Victor Dochia

 
Cum se dezbate partajul succesoral?

Cum se dezbate partajul succesoral?

publicat: sâmbătă, 20 aprilie 2024

Ce este partajul succesoral și cine moștenește averea în familie după un deces? Cine poate solicita ieșirea din indiviziune? Care este Instanța ...

Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...

„Cred că trăim vremuri grozave ca să faci teatru”! – Regizorul Thomas Ostermeier în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Repetiţii, actori, creaţie, clişeu, teatru, relevanţă, pasiune, spectacol, succes, spaţiu, joc, perspectivă asupra lumii... O discuţie ...

 

#tvr1