loader
Foto

La TVR 1, informațiile vin „Cu capu-n zori”

Din 1 martie, Andra Soceanu și Dorin Chioțea vin cu informații utile, care ne afectează viața direct, în noul format al programului matinal de la TVR 1. „Cu capu-n zori” se vede de luni până vineri, de la ora 7.00.  

 

Cu capu-n zori

Perioada complicată prin care cu toții trecem crește nevoia de informare și ne forțează, vrând-nevrând, să rămânem conectați la prezent. Dar, în același timp, avem nevoie să privim și partea frumoasă a vieții.

Prima zi de primăvară aduce la TVR 1 un program matinal cu informații utile, relevante, prezentate clar şi echilibrat, păstrând, în același timp, o stare tonică, pozitivă. „Cu capu-n zori” se trezesc, din 1 martie, Andra Soceanu și Dorin Chioțea, secondați, de la bucătărie, de Angie Cobuț, chef și... executant, care gătește gustos și sănătos. Noul format al programului matinal de la TVR 1 este de luni până vineri, de la 7.00 la 9.40.

(w882)

Un magazin de infotainment cu rubrici pentru toată lumea, „Cu capu-n zori” este mai mult decât un jurnal de ştiri. Pornind de la misiunea prioritară a Televiziunii publice, de a informa și a educa, programul aduce, alături de cei doi profesioniști ai știrilor, invitați zilnici – permanenți și punctuali, în funcție de subiectul prezentat, dar și informații utile pentru orice dimineață: meteo, sport, revista presei, evoluţii financiare, evenimente culturale și artistice, calendarul zilei etc.

Discuții pe teme de sănătate, știință, educație, religie, istorie vor completa diminețile în compania matinalului TVR 1. În plus, „Cu capu-n zori” va face apel la corespondenţii TVR din ţară și din lume, pentru ca telespectatorii să fie la zi cu actualitatea internă şi internaţională. Iar pentru cei pe care telemunca îi determină să caute soluții rapide pentru masa de prânz – și nu numai pentru ei, Angie vine în fiecare zi cu propuneri de mâncare sănătoasă, dar care să nu dezechilibreze bugetul familiei.

Iubesc diminețile! Am speranța că le vor îndrăgi toți cei care ne urmăresc, chiar și tu! Te aștept în zorii zilei cu știri și voie bună, într-o echipă grozavă”, este invitația Andrei Soceanu pentru 1 martie.

(w882)

La rândul său, Dorin Chioțea explică pe scurt la ce să ne așteptăm de la noul matinal: „Dimineața înseamnă reverie și căutarea prospețimii, a noului, este partea din zi în care se țes frugal planuri. Și-atunci e mare nevoie de energie calmă, de prietenie și de cunoaștere. Asta încercăm să aducem în casele oamenilor, posibilități. Ne veți găsi mereu diferiți și surprinzători, dar cu zâmbetul pe buze”.

De Mărțișor, noutăţile dimineţii intră, așadar, în casele românilor într-un stil relaxat şi atractiv, prezentate de Andra Soceanu şi Dorin Chioţea, condimentate cu comentariile pline de culoare marca Angie Cobuț. „Cu capu-n zori” se vede la TVR 1 de luni până vineri, de la ora 7.00.

 

 

22:00 Lili Marleen

Telecinemateca * Lili Marleen ( Germania, 1981)

Prezintă Radu F. Alexandru. Realizator Ioana Constantin-5’

Regia Rainer Werner Fassbinder

Cu: Hanna Schygulla, Giancarlo Giannini, Mel Ferrer

* Dramă. În 1938, Willie, o cântăreaţă germană dornică de afirmare, se îndrăgosteşte de Robert, un tânăr dirijor evreu. Cei doi îşi trăiesc idila în Elveţia, unde familia înstărită a lui Robert face parte dintr-o reţea antinazistă care ajută evrei să fugă din Germania. Temându-se că relaţia cu Willie i-ar putea dăuna fiului său, tatăl lui Robert aranjează deportarea tinerei. Întoarsă în Germania, Willie ajunge sub protecţia unui ofiţer nazist care o ajută să-şi lanseze cariera muzicală. Cântecul ei "Lili Marleen", preferatul soldaţilor germani, o face bogată şi celebră. Robert, pe care ea nu l-a uitat, intră clandestin în Germania şi încearcă s-o recruteze în reţeaua lui, dar este prins de Gestapo, punându-i pe amândoi într-o situaţie disperată. Redactor Cristina Crăciun

X

0:15 Jocurile Olimpice

* Speranţe. Episodul 2

Producător Daniela Enăchescu

 

Echipa un "Un doctor pentru dumneavoastră" vă invită să urmăriţi sâmbătă, 27 aprilie, la TVR 1, de la ora 7:00, o nouă ediţie în care vom afla ...

Divorțul, costuri și rezolvări legale

Divorțul, costuri și rezolvări legale

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Care sunt motivele și condiţiile pentru obţinerea divorţului? Ce acte trebuie ataşate la cererea de divorț? Ce înseamnă în practică anularea ...

"Lili Marleen", la Telecinemateca, pe TVR1 | VIDEO

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Dacă e marți, este "Telecinemateca" la TVR1! Pe 23 aprilie, de la ora 22:00, s-a difuzat drama „Lili Marleen" (Germania, 1981).

 

#tvr1