loader
Foto

Galerie foto

Liviu Mihaiu revine la TVR 1 cu un nou sezon Între bine şi rău

Subiectul primei ediţii – Roşia Montană. Marţi, 8 octombrie, ora 21.10, la TVR 1 şi pe TVR+

 

Între bine şi rău

Din 8 octombrie, Liviu Mihaiu revine la TVR 1 cu emisiuni în care spiritele se încing, în care telespectatorii sunt prinşi de subiectele fierbinţi dezbătute, iar publicul nu este format din simpli figuranţi, ci din oameni direct  implicaţi în temele de discuţie. Între bine şi rău este un talk-show care a devenit un brand al TVR, un model preluat şi de alte televiziuni, care îşi propune să arate rolul democratic al televiziunii în forma sa cea mai pură – acela de a media între public şi autorităţi, asigurând primului accesul la discursul politic necosmetizat, iar  autorităţilor un canal de acces direct la alegători.

În fiecare marţi seară, de la 21.10, la TVR 1 şi pe TVR+, două echipe sunt chemate să se exprime, de pe poziţii antagonice, pe marginea unor teme politico-sociale sau economice de actualitate, privite între bine şi rău. Invitaţi sunt reprezentanţi ai oficialităţilor, jurnalişti şi psihologi, care vin cu argumente pertinente, iar concluziile le trag publicul şi telespectatorii. „E a treia serie de emisiuni Între bine şi rău începând din 2007... e o emisiune al cărui format pro versus contra este de inspiraţie BBC şi care a avut succes consistent pentru publicul TVR. Tratează teme mari naţionale şi de societate şi nu se ocupă de persoane fizice sau juridice. Am încredere că pot aduce un gen de dezbatere sine ira et studio sau, mai pe româneşte, fără psihozele anti care străbat spaţiul politic şi jurnalistic românesc...”, declară Liviu Mihaiu, jurnalist şi activist de mediu, înainte de debutul noului sezon Între bine şi rău.

În prima ediţie, Liviu Mihaiu aduce la masa discuţiilor un subiect fierbinte: Roşia Montană. Proiectul legislativ va fi dezbătut, cu argumente pro şi contra, de invitaţii emisiunii de la TVR 1. Sănătate sau salarii? Patrimoniu sau locuri de muncă? Ajutor pentru România sau afacere păguboasă?

Emisiunea găzduită la TVR 1 de Liviu Mihaiu s-a bucurat de o mare apreciere din partea publicului încă din primăvara anului 2007, când a debutat. De atunci, numeroase subiecte fierbinţi au fost discutate de moderator şi invitaţii săi, aceştia punând lumină asupra unor situaţii neclare, aflate undeva la limita dintre bine şi rău.

5:45 Fiica regelui (R)

(THE KING'S DAUGHTER, SOO BAEK-HYANG-Coreea de Sud, 2014) Episodul 52

Regia: Lee San-yeob, Choi Joon-bae

Cu: Seo Hyun-jin, Seo Woo, Lee Jae-ryong, Jo Hyun-jae

Dramă istorică. Redactori: Cristina Crăciun, Anca Radu

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
„Dialog printre comploturi, cu misteriosul domn Virgil Măgureanu”. Joi, la „Dosar România” | VIDEO

Primul director al SRI face dezvăluiri într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului TVR Răzvan Butaru pentru „Dosar România”. ...

Doamna Lia de la farmacie – un nou vis împlinit, vineri, la TVR 1

Pe 19 aprilie, Lia Bugnar îşi joacă propriul rol – cel care ar fi putut fi însăşi viaţa ei, dacă scena nu ar fi ales-o. Basti Ţopescu îi ...

„Breaking Fake News!”: despre „Marea resetare”

Duminică, 21 aprilie, ora 19.00, la TVR 1, Marian Voicu va dezbate, cu psihiatrul Gabriel Diaconu, teoria conspirației prin care un „guvern ...

 

#tvr1