loader
Foto

Mircea Radu, într-un show inedit la TVR

Mircea Radu revine la Televiziunea Română pentru a fi ghidul unor tineri extraordinari, protagonişti în reality show-ul „Down the road. Aventura”, difuzat în curând la TVR 1 și TVR 1 HD.

 

Mircea Radu
Down the road. Aventura

Timp de opt zile, carismaticul prezentator îi însoţeşte pe cei opt tineri cu Sindromul Down care pornesc în aventura vieţii lor.

Pe parcursul călătoriei, Mircea Radu devine cel mai bun prieten şi sfetnic în aventura lor, reuşind astfel ca împreună să treacă printr-o serie de experienţe de neuitat, care le vor schimba perspectiva asupra vieţii.

„Cred că „Down the road. Aventura” va fi un „hit”. Dincolo de asta, va fi un program iubit de telespectatori, pentru că putem fi martori la aventura vieţii unor tineri. Plecăm într-o excursie, în care nu contează destinaţia, ci doar călătoria. În decursul celor opt zile în care vom fi împreună, ne vom distra, vom râde, vom plânge şi ne vom emoţiona. Vom trece prin toate stările de la bucurie la tristeţe, de la reţinere la voinţă şi curaj. La început, mi-am zis că voi fi alături de tineri în călătoria vieţii lor. Apoi, mi-am dat seama că ei m-au luat pe mine în călătoria vieţii mele, într-o călătorie interioară a celui care sunt şi a celui care cu siguranţă am devenit după întâlnirea cu prietenii mei speciali”, a spus Mircea Radu.

(w882)

Prezentatorul, Mircea Radu a fost, de-a lungul anilor, gazda a unor apreciate programe difuzate de postul public de televiziune: „Telejurnal”, „ÎnTrecerea anilor” şi coprezentator „Femei de 10, Bărbaţi de 10”.

"Down the road. Aventura”, în premieră la TVR

• Televiziunea Română va aduce de sărbători pe micul ecran show-ul internaţional, „Down the road”, formatul internaţional care revoluţionează reality show-ul TV.

Formatul inedit este primul reality show inspiraţional care îşi propune să scoată în prim plan experienţele unor tineri speciali. Program îndrăzneţ, „Down the road. Aventura” are momente înduioşătoare şi este o poveste înălțătoare, care sărbătorește onestitatea și diversitatea, dar şi un test de voinţă, curaj şi autodepăşire. Opt tineri vor porni într-o călătorie prin ţară, sub îndrumarea unui ghid, Mircea Radu. Empatia, curajul şi speranţa sunt doar câteva dintre emoţiile care ne vor copleşi urmărind „Down the road. Aventura”. Martori la progresele făcute de tinerii participanţi, vom uita că în fiecare zi ei luptă cu percepţia societăţii. Îi vom vedea independenţi, făcând chiar performanţă, iar împreună vom sărbători aventura, bucuria de a trăi şi de a dărui dragoste şi prietenie. Gesturile simple precum zâmbetul, îmbrăţişările şi cadourile simbolice vor deveni începând cu luna decembrie experienţe de neuitat care-ţi hrănesc sufletul şi schimbă mentalităţi.

Formatul original, „Down the road”, este produs de VRT, Belgia şi a înregistrat un real succes în ţara de origine, unde deja a ajuns la cel de-al treilea sezon. Reality show-ul se difuzează şi în Statele Unite şi a primit numeroase premii internaţionale la festivalurile de gen. Printre acestea, AIB Impact Award 2019, Rose d'Or 2018 | Award Best Reality & Factual Entertainment, World Media Festival Hamburg și New York Festivals TV & Film Awards.

4:10 Oamenii şi legea (R)

Emisiune de educaţie juridică

Moderator av. Mihaela Olaru

Jurnalişti Tv: Raluca Amzăr, Ileana Gaiță

Producător Mihaela Grecu Grădinaru

(Reluare)

4:55 Agrostrategia (R)

Producator Vlad Macovei

(Reluare)
 
Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

Partajul succesoral. Împărțirea bunurilor moștenite

Cine are dreptul la moştenire şi cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală şi care sunt moştenitorii rezervatari? Care sunt ...

Demontăm şi explicăm mituri de pe la noi, în noul sezon „Exclusiv în România”

Mitul despre locul în care s-a răsturnat căruţa cu proşti, unicatele mondiale ale Sucidavei din Corabia sau o vizită în Valea Jiului, pe Planeta ...

 

#tvr1