loader
Foto

Niculina Stoican în duet cu Ştefan Stan, la „O dată-n viaţă”

Artista a fost invitata Iulianei Tudor în ediţia din 10 decembrie a emisiunii de la TVR 1, TVR HD şi TVR+, difuzată la ora 21.00.

 

Iuliana Tudor
O dată-n viaţă

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Una dintre cele mai frumoase artiste ale folclorului românesc, Niculina Stoican s-a făcut remarcată de foarte tânără, participând iniţial la spectacole alături de mama sa, celebra interpretă Angelica Stoican. Talentul său moştenit din familie, dar şi cultivat prin studiu la facultatea de Etnomuzicologie şi Folclor în Bucureşti, sub îndrumarea regretatei doamne Marioara Murărescu, a impus-o pe Niculina Stoican drept una dintre artistele cele mai apreciate ale muzicii populare româneşti. Pe 10 decembrie, Iuliana Tudor şi echipa sa îi dedică frumoasei oltence o ediţie O dată-n viaţă, în seria întâlnirilor „TVR60”. O emisiune veselă şi colorată, ce poate fi văzută sâmbătă seară, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

(w882) ODV cu Nic

Ştefan Stan şi Victoriţa Lăcătuşu vin să sărbătorească alături de Niculina Stoican şi de echipa O dată-n viaţă, dar şi să ofere publicului momente inedite de folclor autentic... pop. Îi vor fi alături, de asemenea, prin acompaniament şi dansuri, în aceeaşi ediţie din 10 decembrie, membrii Ansamblului Maria Tănase, ai Ansamblului Doina Gorjului şi ai Tarafului din Gorj. Vom urmări imagini din arhiva Televiziunii Române, ne vom aminti de clipe unice trăite pe scenă sau pe platourile de filmare, vom asculta câteva dintre cele mai frumoase melodii din repertoriul Niculinei Stoican.

(w882) ODV cu Nic

În sezonul 18 al emisiunii prezentate de Iuliana Tudor la TVR 1 şi TVR HD, platoul O dată-n viaţă este locul întâlnirilor aniversare „TVR 60”. Sărbătorim cei 60 de ani de existenţă ai Televiziunii Române prin cântec şi imagini document din arhivă, împreună cu mari interpreţi ai folclorului românesc, trăind momente emoţionante şi ascultând poveştile lor legate de TVR.

Scenetele umoristice prezentate de actori de marcă ai teatrului românesc pot fi văzute şi în acest sezon. Floarea (actriţa Maria Buză) a plecat la muncă în Spania. În aşteptarea ei, Gheorghe (Marius Rizea) trăieşte experienţe pline de haz alături de personajele pe care le cunoşteam „din auzite”, despre care cei doi au vorbit de-a lungul timpului la O dată-n viaţă: Ţugurlan (Cristian Creţu), Ţugurlanca (Mariana Dănescu), poliţistul satului (Ovidiu Cuncea), învăţătoarea lui Gheorghe (Medeea Marinescu), Niculina (Tania Popa), preotul satului - părintele Corcoduş (Valentin Teodosiu) sau bunica lui Gheorghe (Magda Catone).

(w882) ODV cu Nic

Şi pentru că cele mai bune petreceri se fac sâmbăta, Iuliana Tudor ne dă întâlnire la O dată-n viaţă, în fiecare sâmbătă seară. O nouă ediţie poate fi urmărită pe 10 decembrie, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Foto: Ochea fotografie

Producător Iuliana Tudor, emisiune de Elise Stan

5:45 Fiica regelui (R)

(THE KING'S DAUGHTER, SOO BAEK-HYANG-Coreea de Sud, 2014) Episodul 52

Regia: Lee San-yeob, Choi Joon-bae

Cu: Seo Hyun-jin, Seo Woo, Lee Jae-ryong, Jo Hyun-jae

Dramă istorică. Redactori: Cristina Crăciun, Anca Radu

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
„Dialog printre comploturi, cu misteriosul domn Virgil Măgureanu”. Joi, la „Dosar România” | VIDEO

Primul director al SRI face dezvăluiri într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului TVR Răzvan Butaru pentru „Dosar România”. ...

Doamna Lia de la farmacie – un nou vis împlinit, vineri, la TVR 1

Pe 19 aprilie, Lia Bugnar îşi joacă propriul rol – cel care ar fi putut fi însăşi viaţa ei, dacă scena nu ar fi ales-o. Basti Ţopescu îi ...

„Breaking Fake News!”: despre „Marea resetare”

Duminică, 21 aprilie, ora 19.00, la TVR 1, Marian Voicu va dezbate, cu psihiatrul Gabriel Diaconu, teoria conspirației prin care un „guvern ...

 

#tvr1