loader
Foto

Despre generozitate, solidaritate și voluntariat la „Ora Regelui” | VIDEO

Sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 14.30, „Ora Regelui” de la TVR 1 a venit cu noi subiecte pentru telespectatorii interesați de acțiunile și proiectele culturale sau caritabile ale Casei Regale a României.

 

Ora Regelui

”Nu e de ajuns ca o țară să dea talente, ea trebuie să știe a le ține vii”, spunea Nicolae Iorga și crezul a fost însușit de ambițioșii susținători ai Programului Național Tinere Talente.

(w882)

Anul acesta, pe care omenirea întreagă a trebuit să îl parcurgă în tăcere și singurătate, s-a format o nouă promoție ale cărei haruri au fost cultivate. Într-o luptă continuă cu pericolele noi și opreliștile de tot felul, ei au biruit. Crescuți din plămada viselor, tinerii muzicieni și artiști vizuali ne-au adus un dar. ”Fără artă, cruzimea realității ar face lumea de nesuportat”, gândea George Bernard Shaw. Cei care simt că au forța să își dăruiască talentul, se pot prezenta chiar în aceste zile pentru a fi aleși în promoția următorului an de Tinere Talente.

(w882)

Foto: tineretalente.org

Poveștile familiei Storck sunt încântătoare nu numai pentru slujitorii artei, ci sunt și un exemplu admirabil de inspirație și perseverență. De la Karl Storck, primul profesor de sculptură din Școala de Belle-Arte înființată de Theodor Aman, la fiii săi Carol, ale cărui alegorii decorează Palatul de Justiție, și Frederic, de asemenea profesor de arte, ca și soția sa, sculptorița Cecilia Cuțescu-Storck, care a predat pictura și arte decorative - cu toții sunt deschizători de drum, întemeietori de școală și deținători ai unor veritabile recorduri. Destinul familiei de artiști s-a legat pe tot parcursul lui de istoria Casei Regale și de multe dintre proiectele și ctitoriile dinastiei.

(w882)

(w882)

(w882)

Foto: muzeulbucurestiului.ro

Fascinația pentru lucrurile ieșite din comun o încercăm și când aflăm istoria grădinilor Peleșului. Amenajarea celor 8 hectare pe care se întind este opera mai multor arhitecți peisagiști, care și-au lăsat amprenta în designul lor. Însă se mai știe că Regele Carol I, înainte de a plănui construirea castelului, a fost fermecat de frumusețea peisajului, apoi Regina Elisabeta a ales specii de arbori pentru aclimatizare și, mai târziu, Regina Maria. Parcul și grădinile au fost deschise publicului încă din timpul vieții regelui Carol I, fiind locul preferat de plimbare în Sinaia. Studenții Universității de Agronomie din București au cel mai însemnat proiect de pus în practică, recuperarea memoriei Domeniului Regal Peleș.

(w882)

În rândul furnizorilor Casei Regale au mai intrat câțiva. Produsele lor vor fi văzute la ceremoniile regale sau chiar vor însoți Familia Regală în vizitele publice. Unele se vor duce ca dar în alte țări, povestind despre România, țara din care vin. O mândrie pentru orice companie românească, indiferent dacă se ocupă de produse de larg consum ori de altele, exclusiviste. Certificatul de furnizor regal se dovedește una dintre cele mai râvnite garanții ale calității.

(w882)

Foto: www.romaniaregala.ro

5 decembrie, Ziua Internațională a Voluntarilor în slujba dezvoltării sociale și economice, în calendarul  Organizației Națiunilor Unite. Este momentul în care peste 450 de voluntari ai Fundației Regale  Margareta a României lasă deoparte discreția și recunosc că, datorită lor, unii semeni au viața mai bună. „În locul oamenilor pe care îi ajutăm, pot fi părinții noștri, bunicii, familiile noastre. E probabil ca la un moment dat eu să fiu în locul acestor oameni și mi-ar plăcea ca alții să se gândească la mine atunci. Este atât de simplu: când fac bine, mă simt bine!”, gândesc ei. „Fii voluntar pentru un vârstnic!”, ”Fondul special pentru vârstnici” sau ”Telefonul vârstnicului”, care funcționează de 5 ani deja, sunt programele Fundației Regale aplicate pe nevoile celor în vârstă.

(w882)

Prezintă Bogdan Șerban-Iancu   /   Producător: Lidia Voicu

Realizatori: Diana Ilica, Adelina Dumitrescu

 

18:00 Punctul critic

Dezbatere care aduce zilnic in fata telespectatorilor fenomene, trend-uri, probleme de interes, cu accent pe teme din sfera sociala, civica, culturala.

Punctul critic înseamnă atât echilibru, cât şi iminența schimbării. Este locul perfect pentru analiza unei situaţii /unui fenomen şi a potenţialului/ direcţiilor de evoluţie viitoare. Este locul în care, la nivelul societăţii, trebuie să aflăm, să înţelegem şi să cântărim care este drumul pe care dorim să continuăm, în respectiva privinţă.

* Vârstnicii României: singuratate de sarbători

Prezintă Bogdan Muzgoci

Co-moderator Dorin Chioțea

Prof. dr. Gabriel Prada, sef catedra sef de catedra la UMF Carol Davila,

dep. geriatrie si gerontologie, Catalin Dinu, presedinte Asociatia Niciodata Singur, Mugurel Mărgărit, director executiv Fundația Regală Margareta a României

Jurnalişti: Mădălina Mija, Dana Rusu, Roxana Segneanu, Delia Apostol Hanzelik,

Raluca Alecu

Producatori: Raluca Neagu, Florenţa Dăscălescu.

Regia artistică Dan Manoliu

Realizator Smaranda Vornicu-Shalit

Transmisiune directă

19:35 Jocurile Olimpice

* Eroii. Episodul 2

Producător Daniela Enăchescu

 

Echipa un "Un doctor pentru dumneavoastră" vă invită să urmăriţi sâmbătă, 27 aprilie, la TVR 1, de la ora 7:00, o nouă ediţie în care vom afla ...

Divorțul, costuri și rezolvări legale

Divorțul, costuri și rezolvări legale

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Care sunt motivele și condiţiile pentru obţinerea divorţului? Ce acte trebuie ataşate la cererea de divorț? Ce înseamnă în practică anularea ...

"Lili Marleen", la Telecinemateca, pe TVR1 | VIDEO

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Dacă e marți, este "Telecinemateca" la TVR1! Pe 23 aprilie, de la ora 22:00, vedem drama „Lili Marleen" (Germania, 1981).

 

#tvr1