loader
Foto

Galerie foto

„Ora Regelui”, TVR 1: Istoria în instantanee fotografice, la Palatul Elisabeta

Sâmbătă, pe 7 noiembrie, o ediţie specială despre Ziua Regelui și a Armatei Române, la TVR 1. Ca de obicei, „Ora Regelui" poate fi urmărită sâmbăta, începând cu ora 14.30.

 

Ora Regelui

„Când ne amintim de Regele Mihai, nu vorbim despre un rege care a avut o țară, ci mai degrabă despre o țară care a avut un rege.”, a transmis domnul prof. dr. arh. Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”.

În ziua de naștere a Regelui Mihai, în piațeta bucureșteană care îi poartă numele, au fost prezente personalități și reprezentanți ai instituțiilor publice.

Deși evenimentul a fost transmis on-line de  Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, cu dorința de a păstra discreția cerută de normele sociale actuale, unii dintre cei care l-au iubit pe Rege au venit aici cu emoție, ca atunci când îl întâlneau cu adevărat.

(w882)

(w882)

Sezonul de toamnă al Expoziției de la Palatul Elisabeta e dedicat tot Regelui Mihai. Cuprinzînd ziua de naștere a Regelui, 25 octombrie, și ziua de nume, 8 noiembrie, Expoziția Regală are elemente de noutate, suveniruri din viața mamei Sale, Regina Elena și a bunicii Sale, Regina Maria. În ziua filmării, echipa „Ora Regelui” l-a surprins așezînd șevaletele cu amintiri și pe fotograful Regelui care, preocupat să îi fie alături în întâlnirile cu Familiile Regale ale lumii, a colecționat, fără să își dea seama, instantaneele istoriei.

(w882)

„Când e vorba de interesele și principiile naționale, nu-mi plec capul.”, cita Regele Mihai, cu hotărîrea unui fost militar, motto-ul familiei Sale. Aceeași dârzenie o întâlnim la ostașii români ai zilelor noastre. Echipa veteranilor Invictus și-a propus să străbată țara, într-o cursă simbolică, ajungând în final, chiar de Ziua Armatei, la Carei. Voluntarii și militarii nu au uitat însemnătatea aniversării Armatei de Ziua Regelui Mihai și au purtat ștafeta către monumentele închinate eroilor, în mai multe orașe ale țării, dar și la Palatul Elisabeta. Povestea pasiunii și ambiției lor, la „Ora Regelui” de la TVR 1.

(w882)

„Sacrificiul impune respect” este deviza echipei Invictus România din care fac parte militari răniți în teatrele de operațiuni.  Același crez îl are și Familia Regală, aceeași prețuire pentru cei care pun datoria de țară înaintea propriei vieți, fie că ne gîndim la eroii de azi sau la cei pieriți demult în bătălii sau în lagăre de prizonieri. Timp de mai bine de doi ani, Familia Regală a participat la 75 de evenimente legate de Centenarul României. Administrația prezidențială a exprimat recunoștința nației pentru valorile izvorîte din acțiunea politică a Regelui Reîntregirii, Ferdinand, și a Mariei, Regina Inimilor Românilor, conferindu-i Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” și Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului”.

(w500)

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu i-au întîlnit pe militarii de elită dintr-o unitate care are o istorie de aproape un secol. Piloții de pe supersonicele F 16 Falcon de la Baza Aeriană 86 se pregătesc să execute misiuni NATO, cu Escadrila 53 Vînătoare. Înființată în 1940, escadrila făcea parte din Forțele Aeriene Regale Române, iar piloții săi se aflau printre bravii eroi ai povestirilor Regelui. Urmașii lor s-au oferit cu eleganță să facă o demonstrație de zbor.

(w882)

„Democrația nu e un sistem de guvernare, ci un mod de a trăi”, ne transmitea Regele Mihai. „Imaginea României, apărarea intereselor ei fundamentale reprezintă o datorie a fiecăruia dintre noi”. Sunt idei pe care le promovează constant Familia Regală și, în același spirit de unitate, Principele Radu s-a adresat participanților din 45 de țări ale lumii la Summit-ul Economic Eurasiatic Marmara din acest an.

(w882)

„Cred că dificultățile foarte mari cu care se confruntă popoarele noastre acum din cauza pandemiei ne ajută într-un fel să fim mai apropiați unii de ceilalți decât eram înainte, fiindcă ne confruntăm cu același tip de pericole și cu același tip de vulnerabilități”,  spunea Alteța Sa Regală în discursul despre cooperarea regională. Transmise prin satelit, lucrările Summit-ului organizat de Grupul Marmara s-au grupat sub genericul „Lumea de după COVID-19”.

Ora Regelui poate fi urmărită la TVR după următorul program:

TVR 1 HD – sîmbătă, 7 noiembrie 2020, ora 14.30

TVR Internațional – sîmbătă, 7 noiembrie 2020, ora 17.00

TVR Moldova – marți, 10 noiembrie, ora 16.00

Prezintă Bogdan Șerban-Iancu

Producător: Lidia Voicu

Realizatori: Adelina Dumitrescu, Diana Ilica, Cristina Ionescu

credit foto: romaniaregala.ro

16:45 Floarea nopţii

18:00 Punctul critic

Dezbatere care aduce zilnic in fata telespectatorilor fenomene, trend-uri, probleme de interes, cu accent pe teme din sfera sociala, civica, culturala.

Punctul critic înseamnă atât echilibru, cât şi iminența schimbării. Este locul perfect pentru analiza unei situaţii /unui fenomen şi a potenţialului/ direcţiilor de evoluţie viitoare. Este locul în care, la nivelul societăţii, trebuie să aflăm, să înţelegem şi să cântărim care este drumul pe care dorim să continuăm, în respectiva privinţă.

* Vârstnicii României: singuratate de sarbători

Prezintă Bogdan Muzgoci

Co-moderator Dorin Chioțea

Prof. dr. Gabriel Prada, sef catedra sef de catedra la UMF Carol Davila,

dep. geriatrie si gerontologie, Catalin Dinu, presedinte Asociatia Niciodata Singur, Mugurel Mărgărit, director executiv Fundația Regală Margareta a României

Jurnalişti: Mădălina Mija, Dana Rusu, Roxana Segneanu, Delia Apostol Hanzelik,

Raluca Alecu

Producatori: Raluca Neagu, Florenţa Dăscălescu.

Regia artistică Dan Manoliu

Realizator Smaranda Vornicu-Shalit

Transmisiune directă

 

Echipa un "Un doctor pentru dumneavoastră" vă invită să urmăriţi sâmbătă, 27 aprilie, la TVR 1, de la ora 7:00, o nouă ediţie în care vom afla ...

Divorțul, costuri și rezolvări legale

Divorțul, costuri și rezolvări legale

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Care sunt motivele și condiţiile pentru obţinerea divorţului? Ce acte trebuie ataşate la cererea de divorț? Ce înseamnă în practică anularea ...

"Lili Marleen", la Telecinemateca, pe TVR1 | VIDEO

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Dacă e marți, este "Telecinemateca" la TVR1! Pe 23 aprilie, de la ora 22:00, vedem drama „Lili Marleen" (Germania, 1981).

 

#tvr1