loader
Foto

Galerie foto

Ora Regelui: comemorarea Reginei Maria

Săptămâna aceasta s-au împlinit 80 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Maria. Pe 21 iulie, de la ora 15:00, pe TVR1, TVR Internaţional, TVR Moldova ați putut urmări comemorarea de la Biserica din Săvârşin.

 

Centenarului Marii Uniri, Regelui Mihai şi exilului românesc postbelic le-a fost dedicată Şcoala de vară de la Sinaia, organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Muzeul Naţional Peleş.

Au participat studenţi, masteranzi şi doctoranzi din România și din mai multe țări europene. Studierea personalității Regelui Mihai şi a implicării Sale în exil până în 1989 a sporit interesul tinerilor cercetători faţă de istoria recentă. Ei își asumă rolul de a recupera istoria, dar și de a trezi conștiințe în rîndul colegilor de generație.

(w882)

La deschiderea oficială a Școlii de vară de la Castelul Peleş, a fost prezentat albumul "Regele Mihai I. Loial tuturor" realizat de Ion Tucă, director al Casei Majestății Sale, generalul Gelaledin Nezir și Camelia Csiki.

”Organizarea Funeraliilor Regelui Mihai I a fost cea mai grea activitate desfașurată de instituțiile statului, Biserica Ortodoxă Română și Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Tripla calitate a Regelui Mihai I al României de fost șef al statului, mareșal al Armatei Române și episcop auxiliar al treburilor din afară, a creat o obligație în plus pentru toți cei implicați în organizare, trebuind să se respecte deopotrivă canoanele bisericii, regulamentele militare, dar și protocolul de stat sau cel regal, în raport cu toate familiile regale prezente la aceste funeralii fără precedent în istoria noastră.”

”Am putut înțelege că aveam lîngă noi pe cel care a făcut România să renască, măcar și pentru cîteva zile, iar pe români să-și reverse, din toate inimile, dragostea și suferința față de bunătatea Regelui plecat la ceruri”, scriu autorii.

***

Săptămîna aceasta s-au împlinit 80 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Maria.  Strănepoata Reginei României Mari a comemorat-o în biserica ortodoxă din Săvîrșin.

(w882)

Cea mai iubită regină a românilor a fost aproape condamnată la uitare, considerată de comuniști o personalitate periculoasă pentru regimul pe care aveau să îl instaureze.

Numai că foarte mulți oameni au fost fascinați nu doar de farmecul și inteligența ei, ci și de curajul său nemaivăzut și au povestit urmașilor. În Primul Război Mondial, fotografiile care o înfăţişau pe Regina României îngrijind răniţi au făcut înconjurul lumii. Maria, îmbrăcată în uniforma de Cruce Roșie, petrecea ore în șir lîngă soldații răniți sau bolnavi de tifos. Mergea în gara în care soseau garniturile cu răniți și până foarte aproape de linia frontului, în spitalele de campanie. Le oferea icoane și îi încuraja, având convingerea că atingerea mâinilor sale cu mâinile răniţilor le aducea  încredere şi energie. Nu avea teamă. De aceea a ajuns pînă azi imaginea unei regine care purta cu naturalețe o aură.

***

Majestatea Sa Margareta și ASR Principele Radu au fost oaspeții Bazei 71 Aeriană ”General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii. În Anul Centenar, Majestatea Sa a ținut să onoreze aportul neprețuit al Forțelor Aeriene române în istoria modernă și contemporană a țării. Majestatea Sa a vizitat simulatorul bazei, a făcut cunoștință cu miliarii de pe avioanele și elicopterele de luptă și a urmărit exercițiile aeriene executate de piloții ofițeri, printre care au fost și femei.

Legătura dintre Casa Regală și aviația militară românească este istorică. Armata României a început era aeronauticii în timpul Principelui Suveran Carol I, în anul 1874, când primii trei ofițeri români au călătorit cu balonul și au concluzionat că este un mijloc important pentru a aduna informație militară. Dezvoltarea aviației a fost susținută de toți Regii României. La apariția insignei de aviator, ea purta aripile românești și cifrul Regelui Ferdinand. Regele Mihai I a urmat personal cursuri de pilotaj, devenind ulterior pilot de încercare. La București, Regele Mihai a avut instructori o serie de piloți militari.

***

La ”Ora Regelui”, vom cunoaște un tînăr cu o poveste impresionantă. Istoria lui și a familiei sale este strîns legată de Familia Regală, de pe vremea lui Carol I pînă în zilele noastre. Acasă la Alex Penescu am găsit albume cu fotografii, muzică de pian și povești despre Rege.


Producător: Lidia Voicu

Realizator: Camelia Csiki

 

Sursa foto: www.familiaregala.ro

 

Emisiunea poate fi urmărită şi online pe TVR+, la ora difuzării.

 

 

 

7:00 Telejurnal matinal

*Matinal*Ştiri*Sport* Meteo

Prezintă Laura Fronoiu şi Marius Popa / Maria Chiriţă şi Ionuţ Gheorghe

Producători: Andreea Vişan şi Delia Nicola

Transmisiune directă

9:45 Teleshopping

 
Victimele accidentelor rutiere şi drepturile lor

Victimele accidentelor rutiere şi drepturile lor

publicat: luni, 15 aprilie 2024

Sunteţi victima unui accident rutier, ştiţi ce drepturi aveţi? Cum puteţi obţine repararea prejudiciului suferit? Ce se întâmplă în cazul ...

„Dialog printre comploturi, cu misteriosul domn Virgil Măgureanu”. Joi, la „Dosar România”

Primul director al SRI face dezvăluiri într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului TVR Răzvan Butaru pentru „Dosar România”. ...

Probleme la bloc, rezolvări în instanță

Probleme la bloc, rezolvări în instanță

publicat: luni, 15 aprilie 2024

De multe ori, problemele locative îşi găsesc rezolvarea pe cale amiabilă, însă există şi situaţii când singura soluţie este Instanţa de ...

 

#tvr1