loader
Foto

Semifinalele şi finala Cupei României la handbal feminin se joacă în direct la TVR 1

Partidele SCM Râmnicu Vâlcea - CS Măgura Cisnădie (sâmbătă, ora 15.00) şi CSM Bucureşti - HC Zalău (sâmbătă, ora 17.30) sunt în direct la TVR 1 şi TVR HD. Duminică, la TVR 1 şi TVR HD vedem, de la 15.00, finala mică, iar de la 17.30, marea finală.

 

Primul trofeu din handbalul feminin autohton în 2019 - Cupa României Fan Courier - se acodă în weekend, în direct la TVR 1 şi TVR HD.

Bistriţa găzduieşte Final Four-ul Cupei României, acolo unde au obţinut calificarea Măgura Cisnădie, HC Zalău, SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti. „Se anunţă o bătălie uriaşă pentru trofeu, dar şi pentru locul de cupă europeană, asigurat de câştigarea final-four-ului”, ne-a spus Dragoş Cojocaru, comentatorul partidelor.

Semifinalele vor avea loc sâmbătă, după următorul program: de la ora 15.00, Măgura Cisnădie – SCM Râmnicu Vâlcea (arbitri Cristina Năstase şi Simona Stancu), iar de la ora 17.30, CSM Bucureşti – HC Zalău (arbitri Mihai Pîrvu şi Mihai Potîrniche).

Duminică se vor disputa finala mică şi finala mare, ambele fiind transmise în direct de TVR 1 şi TVR HD de la 15.00 şi, respectiv, de la 17.30. „Fiind pe teren neutru, competiţia echilibrează mult lupta pentru râvnitul trofeu. Pentru fiecare combatantă sunt două meciuri în două zile, lucru care avantajează echipele cu rezerve de valoare: cele două rivale, SCM Râmnicu Vâlcea şi deţinătoarea trofeului, CSM Bucureşti. Dacă oltencele, finaliste în ediţia trecută, speră să câştige competiţia, pentru echipa Primăriei Capitalei, câştigarea Cupei poate fi un colac de salvare în faţa suporterilor, după ratarea Final-Four-ului Champions League. CSM trece printr-un moment greu, odată cu ratarea semifinalelor Ligii Campionilor şi foarte aproape să piardă şi titlul naţional în sezonul în care a avut cel mai mare buget din istoria echipei” (Dragoş Cojocaru).

credit foto: www.handbalvolei.ro

 

21:00 Câştigă România!

* Prezintă Virgil Ianţu

Virgil Ianţu şi echipa sa continuă să aducă în faţa telespectatorilor oameni deștepți și bine pregătiți, români excepționali din toate categoriile sociale,

care şi-au croit destinul prin forța educației.

Şi, pentru că suntem în anul Jocurilor Olimpice, în fiecare ediţie a acestui sezon, întrebarea „Câștigă România!” va fi despre sportivii români şi performanțe olimpice remarcabile.

Producători: Diana Pascal, Vanda Liche

Quiz manager Cătălina Filip

22:00 Dosar România

* DINCOLO DE AURUL APUSENILOR

Exploatarea aurului în Apuseni este astăzi amintire. Se spune că 1% din aurul lumii a fost scos din măruntaiele acestor munți, dar prețul plătit a fost pe măsură. Ultimii 30 de ani au fost cei mai agitați. În patrulaterul aurifer Zlatna-Brad-Abrud-Roșia Montană, mineritul aurifer de subteran a fost îngropat și apoi inundat.

Acolo au pierit mulți mineri sub tone de rocă, dar au mai murit și la suprafață, cu praf în plămâni, bolnavi de silicoză, cerând mai mult aer.

Mineritul aurifer a fost închis definitiv, la începutul anilor 2000.

Absorbiți de interminabilul scandal de la Roșia Montană, puțini români au auzit de proiectul minier de la Rovina, o localitate din județul Hunedoara, aflată la numai câțiva kilometri de municipiul Brad. Acest proiect minier seamănă izbitor cu eșuatul proiect minier de la Roșia Montană prin dimensiunile sale și potențiala durata pe 30 de ani. La fel ca la Roşia Montană, exisă susţinători dar şi opozanţi ai proiectului minier.

Realizator Gabriel Geamănu

Producător Răzvan Butaru

 
Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

Partajul succesoral. Împărțirea bunurilor moștenite

Cine are dreptul la moştenire şi cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală şi care sunt moştenitorii rezervatari? Care sunt ...

Demontăm şi explicăm mituri de pe la noi, în noul sezon „Exclusiv în România”

Mitul despre locul în care s-a răsturnat căruţa cu proşti, unicatele mondiale ale Sucidavei din Corabia sau o vizită în Valea Jiului, pe Planeta ...

 

#tvr1