loader
Foto

Galerie foto

Tinereţea dă tonul la „Vedeta populară”

Cinci noi concurenţi sunt la început de drum şi urcă pe scenă cu entuziasm și curaj. Duminică seară, numitorul comun la Vedeta populară este tinereţea. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la TVR 1, pe 20 octombrie, la ora 21.00.

 

Primul concurent a aşteptat cu nerăbdare să împlinească 16 ani, vârsta minimă de participare la Vedeta populară. Şi-a dorit o vreme să se facă jandarm, ca fratele lui mai mare, dar a renunat şi a ales să dea la Conservator. Este din Suceava şi vine la Vedeta populară să ne încânte cu vocea sa şi cu frumoasa muzică din Moldova.

Duminică, la Vedeta populară vom cunoaşte o oşancă în vârstă de 21 de ani, crescută de bunici, părinţii fiind la muncă în străinătate. Nu i-a lipsit nimic din punct de vedere material, dar şi-ar fi dorit ca, de 8 martie, să-i poată oferi şi mamei o felicitare, nu doar bunicii. Povesteşte că părinţii s-au întors în ţară când ea avea 10 ani şi că, o vreme, a simţit că are o familie adoptivă. Acum e studentă, dar în continuare, pentru ea, acasă înseamnă la bunica, la sat.

(w882)

Cel de-al treilea concurent al serii este din Caraş Severin, are 25 de ani şi, prin muzică, împlineşte visul tatălui său, căruia îi moşteneşte talentul. Tatăl a cântat până la 27 de ani cu ansamblul „Doina Banatului”, dar condiţiile financiare l-au împiedicat să continue. Acum, la Vedeta populară, băiatul lui îi aduce o bucurie imensă mergând pe drumul pe care şi l-ar fi dorit şi el.

S-a hotărât să vină la Vedeta populară după ce a urmărit ediţiile anterioare şi a căpătat încredere în ea. Marele ei atu este că nu se lasă până nu reuşeşte ce şi-a propus. Duminică seară, la TVR 1, vedem dacă tânăra de 27 de ani, din Teleorman, reuşeşte să treacă în semifinala concursului de talente dedicat interpreţilor de muzică populară.

(w882)

Are 17 ani, este din Bistriţa, dar şi-a descoperit dragostea pentru folclor când mergea în vacanţă la bunici, în Maramureş. Cântă muzică populară şi ia şi ore de pian. A încercat să cânte şi romanţe, şi muzică uşoară, dar s-a întors la folclor. Cum se prezintă la Vedeta populară concurenta ce reprezintă zona Bistriţei vedem duminică seară, de la 21.00.

Floarea Calotă, Anuţa Motofelia, Maria Petca Poptean, Sorin Filip, Adrian Stanca îi vor susţine pe concurenţii serii într-o ediţie plină de tinereţe şi voie bună.

 

Juriul şi probele concursului Vedeta populară, sezonul 4

Şi în sezonul 4, juriul este format din interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic, realizatorul TV Elise Stan, Grigore Leşe – artist, doctor în muzică şi profesor la Facultatea de Muzică din Bucureşti şi poetul Mircea Dinescu, cu toţii gata să evalueze noii concurenţi, între 16 şi 80 de ani, interpreţi amatori din folclorul românesc.

Fiecare dintre concurenţii serii trebuie să convingă juriul că are calităţi pentru a deveni viitoarea Vedetă populară: să aibă voce şi o prezenţă care să ridice oamenii de pe scaune. Titlul de Vedeta populară şi premiul de 100.000 de lei sunt miza concursului destinat celor mai talentaţi interpreţi de folclor amatori.

Ca şi în sezoanele trecute, fiecare dintre cele opt ediţii preliminare Vedeta populară are câte trei probe. În prima probă, concurenţii cântă acompaniaţi sau nu de orchestră, în funcţie de alegerea fiecăruia. În proba a doua, fac duet cu artistul preferat de muzică populară, iar în proba a treia trebuie să redea cât mai fidel o melodie fredonată de unul dintre juraţi. La finalul primei probe, juriul va elimina unul dintre cei cinci concurenţi ai serii.

Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Captalei, susţinută de Creart rămâne alături de concurenţi în intepretările live din show şi în sezonul patru, în timp ce actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor în show, caută să le tempereze emoţiile şi să ne dezvălie mai multe despre ei.

15:55 Convieţuiri

(II) Prezentatori Teodora Drăgoi Si Camelia Văcaru

Producatori: Teodora Drăgoi şi Boris Velimirovici

Transmisiune directa/ inregistrare

16:45 Floarea nopţii

 
Oricât de atroce ar fi vremurile, umanitatea dăinuie. „Puterea binelui”, un documentar în premieră la „Ora Regelui”, pe TVR 1

Cu doar câteva zile înainte de 8 mai, Ziua Internațională a Crucii Roșii, la „Ora Regelui”, urmărim un documentar despre cea mai mare organizație ...

Răspunderea penală a persoanei juridice

Răspunderea penală a persoanei juridice

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Care sunt măsurile ce pot fi luate împotriva persoanei juridice acuzate de săvârşirea unor infracţiuni cu consecinţe grave? Când pot fi dispuse ...

Echipa un "Un doctor pentru dumneavoastră" vă invită să urmăriţi sâmbătă, 27 aprilie, la TVR 1, de la ora 7:00, o ediţie în care vom afla detalii ...

 

#tvr1