loader
Foto

Un Rio formidabil: Gheorghe Hagi, mijlocaş stânga în Echipa de Vis a României

Fostul capitan şi selecţioner al echipei naţionale şi-a asigurat un loc în echipa formidabilă, votată de telespectatorii TVR.

 

Echipa ideală de fotbal a României pentru campionatul din Brazilia s-a completat luni, 2 iunie, cu un nou jucător, votat pe ȘtirileTVR.ro de telespectatori, în cadrul campaniei "Un Rio formidabil".

Gheorghe Hagi este cel de-al cincisprezecelea jucător al achipei de vis votată de români, alături de Gică Popescu, Nicolae Dobrin, Marcel Răducanu, Ioan Ovidiu Sabău, Michael Klein, Cristi ChivuCornel DinuMiodrag BelodediciIoan AndoneHelmuth DuckadamSilviu LungDan PetrescuCosmin Contra și Costică Ștefănescu.

Gheorghe Hagi este considerat "regele" fotbalului românesc. Palmaresul său: peste 220 de meciuri şi 140 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. Hagi a fost recordmanul absolut al echipei naţionale: cele mai multe banderole de capitan, cele mai multe selecţii şi cele mai multe goluri. Acum transmite din măestria sa tinerilor talentaţi de la Academia Hagi şi din echipa Viitorul Constanţa pe care o patronează.

Eu m-am născut să joc fotbal, de mic am cerut... Primul meu cadou, o minge de fotbal...

Tot ce fac în jur e fotbal şi mă manifest tot aşa. Îmi place să spun că eu ştiu fotbal, că vreau să lucrez în fotbal şi punct.

Lupt cu mine însumi, cu mentalitatea mea, m-am născut să câştig, îmi place să câştig.

De mic a ştiut că este născut pentru fotbal. A început să joace în curte, cu o minge confecţionată de bunicul sau din păr de cal. La şase ani a primit prima minge din cauciuc. Talentul şi tehnica sa native l-au ajutat să ajungă în rândul celor mai apreciaţi fotbalişti ai tuturor timpurilor şi i-au dus faima peste hotare.

Din generatia care a venit după noi, pe Hagi îl consider cel mai talentat, spunea Nicolae Dobrin.

Unul dintre momentele de glorie care a rămas în memoria iubitorilor fotbalului este meciul României şi Echipa Columbiei din 1994 din SUA. Gheorghe Hagi a reuşit şi celebrul gol de la mare distanţă în poarta lui Cordoba. Acesta a fost considerat între cele mai bune reuşite din istorie de la un turneu final!

Din palmaresul lui Hagi nu poate lipsi golul decisiv cu care Steaua a câştigat Super Cupa Europei în 1987.

Ca o confirmare a valorii sale, Hagi a jucat la cele mai mari echipe din Spania: Real Madrid şi Barcelona. Şi-a încheiat cariera de jucător în glorie, după două Cupe ale Turciei, la Galatasaray.

Imediat după retragere, Hagi a cochetat cu cariera de antrenor, iar acum e patron de club: Viitorul Constanţa, aflată în Liga 1. Acolo descoperă tineri valoroşi care vor ajunge să facă performanţă.

Hagi aşteaptă Mondialul din Brazilia unde vede în semifinale două echipe din Europa şi două din America de Sud.

Dumneavostră l-aţi votat pe Gica Hagi în Echipa ideală a României pe care aţi trimite-o la Campionatul Mondial. El se aşează în teren pe postul de mijlocaş stânga.

***

Cu aproape o lună înainte de Campionatul Mondial Brazilia 2014, Ştirile TVR au demarat campania "Un Rio formidabil", dedicată iubitorilor sportului rege. Cei mai buni jucători şi antrenori români au fost votaţi de telespectatori, pe site-ul Ştirilor TVR, în prima etapă a campaniei. În etapa a doua, cunoaştem, post cu post, echipa România All-Time – naţionala ideală, echipată de victorie. În fiecare seară, în Telejurnalul de la ora 20.00, aflăm poveştile celor care au adus fotbalul în inimile românilor.

Campania „Un Rio formidabil” a Ştirilor TVR este realizată în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal, iar detalii despre premiile puse în joc în această campanie se găsesc accesând http://www.frf.ro/concursrio/premii. Tot ce doriţi să aflaţi despre campania „Un Rio formidabil” găsiţi aici. Campania se încheie pe 11 iunie, cu o zi înainte de începutul Campionatului Mondial din Brazilia, care va putea fi urmărit integral şi în exclusivitate la TVR.

1:00 Istorii ascunse (R)

Realizator Cristina Băican

(Reluare)

1:35 Dosar România (R)

Producător Răzvan Butaru

(Reluare)
 
De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

Un film românesc la Moscova - posibil măr al discordiei, Alaska de la ruși la americani, subminarea încrederii românilor în armată, ameninţări cu ...

 

#tvr1