loader
Foto

Galerie foto

Unirea Dobrogei cu România, în episodul 3 al seriei „Unirile Românilor"

Documentarul despre redobândirea Dobrogei de către România, în premieră la TVR 1, duminică, 6 ianuarie, ora 19.00.

 

Cunoaşte-ţi istoria, ca să ştii cine eşti!

În timpul Războiului de Independenţă, Carol de Hohenzollern Sigmaringen dă primul mare examen în fruntea Statului Român. După Congresul de la Berlin, din vara lui 1878, este pus în faţă unei alegeri dificile. Se sfătuieşte cu tatăl său în legătură cu acţiunile Rusiei ţariste, care ceda României Dobrogea, dar reocupa sudul Basarabiei. În hotărârea lui Carol I de a accepta târgul propus de ruși, a contat foarte mult avantajul pe care Statul Român îl obținea datorită ieşirii la Marea Neagră şi la lumea întreagă.

Unirile Românilor, un proiect TVR şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, este duminica, de la ora 19.00, la TVR 1.

“( …) Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu harul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului”.

Vorbele acestea au făcut istorie. Mircea cel Bătrân cucereşte Dobrogea în 1389, o pierde după Nicopole, în 1396, o recucereşte în 1404. La doi ani după moartea sa, în 1420, Dobrogea este ruptă din Ţara Românească… Va reveni în contextul războiului ruso-româno-turc din 1877, prin prevederile tratatului de pace de la San Stefano, de la începutul anului 1878, precum şi prin hotărârile Congresului de la Berlin, din vara aceluiaşi an. La 14 noiembrie 1878, Principele Carol I dădea proclamaţia de Unire a Dobrogei cu România (limitată spre sud de o linie care pleca de la vest de Silistra şi ajungea la Mangalia). La 1877, în cancelariile europene s-au semnat tratate, pe câmpurile de luptă s-a vărsat sânge. Toate acestea au dus la Independența României și la reîntregirea teritoriului național cu Dobrogea.

Cauzele și efectele evenimentelor sunt analizate de istoricii: acad. Ioan - Aurel Pop - președintele Academiei Române, Sorin Liviu Damean, Alin Ciupală, Ion Bulei, Georgeta Penelea Filitti, Florea Ioncioaia, Emanuel Plopeanu, Daniel Citirigă, Lucian Boia, Petre Otu, Enis Tulca de la Universitatea Galatasaray, Radu Portocală – jurnalist şi scriitor, Emil Hurezeanu, jurnalist şi diplomat, Manuela Cernat – critic şi istoric de film.

Echipa de realizatori a filmat urmele istoriei, de la Vidin, Plevna și Grivița, locuri unde s-au jertfit soldații români, până la Neully-sur-Seine, San Stefano, Viena și Berlin, locuri în care diplomații români au luptat, la rândul lor, pentru o Românie puternică.

Documentarul despre redobândirea Dobrogei de către România poate fi vizionat la TVR 1 duminică, 6 ianuarie, ora 19.00.

Coordonator proiect: Cristina Leorenţ

Producător şi realizator: Radu Găină

Scenariul/comentariul: Radu Găină, Gabriel Rusu

Jurnalişti: Diana Gheorghiu, Ştefania Ţene

Director de imagine: Mihai Adrian Buzura

Editor imagine:  Marius Șerban

Voice Over: Constantin Lupescu, Damian Oancea

9:45 Teleshopping

10:00 Exclusiv în România (R)

/

Prezentator Cristian Tabără

Producători: Cristina Magearu, Marin Găbudean

(Reluare)
 
Ce este „Dincolo de aurul Apusenilor”? Răspunsuri, în primul episod din noul sezon „Dosar România”, la TVR 1 | VIDEO

Documentarul de investigaţie semnat de jurnalistul TVR Gabriel Geamănu a deschis o nouă serie a emisiunii de reportaje, documentare şi anchete ...

Duminică, 31 martie, ora 19.00, vă invităm să urmăriți, la TVR 1, o nouă ediție a emisiunii "Breaking Fake News" despre situația mercenarilor ...

Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

 

#tvr1