loader
Foto

Galerie foto

,,Ziua Marinei Române”, aniversată în direct la TVR

Ai fost alături de Televiziunea Română şi ai urmărit în direct desfăşurarea sărbătorii „Forţele Navale Române 19” ! Pe 15 august, de la ora 10.00, cu TVR 1 ai avut acces în premieră pe puntea de comandă a unui vas militar.

 

15 august, Ziua Marinei Române, este sărbătoarea marinarilor militari şi civili, a constructorilor navali şi a lucrătorilor portuari, fiind cel mai important prilej de cinstire a celor care şi-au legat destinele de întinderile de ape. Ziua Marinei Române este sărbătorită an de an odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, respectiv la data de 15 august.

(w882)

foto: FB Forţele Navale Române

În premieră, anul acesta, Ziua Marinei Române se desfăşoară în şapte oraşe din ţară - Constanţa, Galaţi, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă. După ce primele manisfestări au avut loc la Galaţi (5 august), Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă, pe 15 august, este programat, la Constanţa, cel mai mare spectacol naval. La TVR 1, TVRi, TVR Moldova şi TVR HD, joi, pe 15 august, începând cu ora 10.00, putem urmări în direct acest spectacol în cadrul ediţiei speciale ,,Ziua Marinei Române”. Echipa Ştirilor TVR va fi la bordul unei nave a Marinei Române în timpul ceremoniei şi în momentele desfăşurării exerciţiului demonstrativ de la Constanţa.

(w882)

În timpul desfăşurării exerciţiului demonstrativ „Forţele Navale Române 19”, la Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și Galaţi, Forţele Navale vor prezenta publicului tot ce au mai bun, inclusiv cele 3 fregate: Fregata Regele Ferdinand - F-221, Fregata Regina Maria - F-222 si Fregata Mărășești - F-111. De asemenea, avioanele Forţelor Aeriene vor survola zona, oferind o reprezentaţie de neuitat pentru public. Mii de oameni se vor afla pe faleză pentru a viziona spectacolul de la malul mării.

Info despre Ziua Marinei

(w882)

Potrivit site-ului Forţelor Navale Române, www.navy.ro, Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului „Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor a fost botezat primul submarin românesc, „Delfinul”.

Ziua Marinei Române este marcată de autoritățile publice şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

 

7:00 Telejurnal matinal

*Matinal*Ştiri*Sport* Meteo

Prezintă Laura Fronoiu şi Marius Popa / Maria Chiriţă şi Ionuţ Gheorghe

Producători: Andreea Vişan şi Delia Nicola

Transmisiune directă

9:45 Teleshopping

 

Echipa un "Un doctor pentru dumneavoastră" vă invită să urmăriţi sâmbătă, 27 aprilie, la TVR 1, de la ora 7:00, o nouă ediţie în care vom afla ...

Divorțul, costuri și rezolvări legale

Divorțul, costuri și rezolvări legale

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Care sunt motivele și condiţiile pentru obţinerea divorţului? Ce acte trebuie ataşate la cererea de divorț? Ce înseamnă în practică anularea ...

"Lili Marleen", la Telecinemateca, pe TVR1 | VIDEO

publicat: marţi, 23 aprilie 2024

Dacă e marți, este "Telecinemateca" la TVR1! Pe 23 aprilie, de la ora 22:00, s-a difuzat drama „Lili Marleen" (Germania, 1981).

 

#tvr1