loader

Emisiunea de dezbateri „Punctul critic”, ediţii în premieră la TVR 1

Într-un climat dinamic, cu evoluţii rapide, cu fenomene ce influenţează în mod direct calitatea vieţii şi deciziile fiecăruia dintre noi, Televiziunea Română aduce în discuţie, la zi şi echilibrat, aceste teme. Din toamna anului 2023, TVR 1 oferă telespectatorilor săi subiecte complexe din realitatea românească şi internaţională, în emisiunea de dezbateri „Punctul critic”.

 

A început şcoala. Ca la fiecare început de nou an şcolar, apar multe noutăţi şi schimbări cărora, atât cei mici, cât şi cei mari trebuie să le facem faţă. De ce le e teamă copiilor, ce îi îngrijorează pe părinţi – vom vedea la TVR 1, luni, 16 septembrie, ora 18.30, în prima ediţie a sezonului 3 „Punctul critic”, care pune în discuţie tocmai schimbările Regulamentului școlar. Frecvente și aplicate diferențiat, aceste schimbări îi afectează nu doar pe cei implicați în sistemul educațional, ci întreaga societate. Implementarea unor măsuri apărute, parcă, peste noapte, găsește multe școli din România nepregătite, atât din punct de vedere logistic, cât și al cunoașterii măsurilor care își răsfrâng efectele asupra elevilor și, nu în cele din urmă, asupra părinților. Cu toţii se văd nevoiți, de câteva ori pe parcursul unui ciclu școlar, să se adapteze din mers.

Invitați la discuția despre educația la început de an școlar și de proiect asumat de Ministerul Educației, sunt Ligia Deca, ministru al Educaţiei, care va avea o intervenție prin telefon; Florian Lixandru, Secretar de Stat la Ministerul Educației; Cătălin Țone, președinte al Federației Naționale a Părinților și expert antdrog și, prin Zoom, elevul Bogdan Iatan.

Moderatorul primei ediții „Punctul critic” din noul sezon este cunoscutul jurnalist al Ştirilor TVR, Mihai Rădulescu, iar co-moderator, Izabela Marinescu, prezentator de emisiuni sociale la TVR. De altfel, începând cu sezonul 3, emisiunea „Punctul critic” va fi moderată de prezentatori ai emisiunilor TVR pasionaţi de temele puse în discuţie şi specializaţi pe anumite domenii, astfel încât să poată explica şi clarifica telespectatorilor, în detaliu, subiectul zilei.

(w640)

„E un început de an şcolar special, cu mai multe noutăţi legate de comportamentul elevilor şi al profesorilor. Vorbim în premieră, de pildă, despre interzicerea telefoanelor mobile la clasă, camere de detenţie, feedback de la elevi pentru profesori. Controversele sunt în toi. Vor funcţiona aceste noi reguli şi cum anume? Vor învăţa copiii noştri într-un mediu mai eficient şi mai sigur? Vom răspunde acestor întrebări în prima ediţie din noul sezon al emisiunii „Punctul critic”. O ediţie care - spre bucuria mea, ca moderator, alături de Izabela Marinescu  - va fi şi ea, în aceste condiţii, una cu totul specială”, ne-a declarat jurnalistul Mihai Rădulescu, prezentatorul Telejurnalului de weekend de la TVR 1.

(w500)

„Am fi tentați să credem, poate, că Educația este un domeniu de interes pentru părinți și copii. De fapt, este un subiect care ne afectează pe noi toți, pentru că școala formează noile generații și influențează întreaga societate. Am trei copii, la acest moment în cicluri de învățământ diferite, am luat pulsul din medii diverse, am discutat cu colegi jurnaliști, cu profesori și învățători, cu autorități și alte persoane implicate. Iar luni, în platoul Televiziunii Române, în prima ediție a emisiunii „Punctul critic" din sezonul 3, vorbim despre începutul de an școlar, despre schimbări și noutăți şi cum le facem faţă”, ne invită şi Izabela Marinescu, co-moderator al ediţiei „Punctul critic” de luni, 16 septembrie. Ediţia este realizată de Mimi Necula,.

Marţi, 17 septembrie, la „Punctul critic”, pe TVR 1, am tras concluziile unui anotimp de foc. De la ora 18.30, jurnaliştii Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu, prezentatorii emisiunii „E vremea ta”, de la TVR 2, au pus pe tapet o altă temă care ne preocupă major: „Final de caniculă: Așa vor arăta toate verile noastre?”. Realizator: Mădălina Mija

(w640)

Propaganda rusească pe teritoriul României şi al Europei în contextul războiului din Ucraina a fost tema pe baza căreia jurnaliştii Cristian Tabără („Exclusiv în România”) şi Maria Smarandache („Weekend matinal”) au discutat cu invitaţii lor miercuri, 18 septembrie, la „Punctul critic”, ediţie realizată de Raluca Neagu.

Şi cum telespectatorii au devenit tot mai interesaţi de emisiune şi de subiectele dezbătute, realizatorii le propun să fie mai implicaţi şi mai aproape echipa „Punctul critic” trimitând, pe numărul de WApp afişat pe ecran în timpul emisiunii - 0724.045.305 - sugestii de teme care se vor regăsi în ediţiile viitoare.

Despre „Punctul critic”

Într-un climat dinamic, cu evoluţii rapide, cu fenomene ce influenţează în mod direct calitatea vieţii şi deciziile fiecăruia dintre noi, Televiziunea Română aduce în discuţie, la zi şi echilibrat, aceste teme. Din toamna anului 2023, TVR 1 oferă telespectatorilor săi subiecte complexe din realitatea românească şi internaţională, în emisiunea de dezbateri „Punctul critic”, iniţial moderată de jurnalistul Bogdan Muzgoci, co-prezentator fiind unul dintre jurnaliştii sau prezentatorii TVR. În noul sezon, emisiunea, difuzată de luni până joi, de la ora 18.30, este moderată de doi jurnalişti TVR buni cunoscători ai temei discutate şi specializaţi pe domeniul ales pentru discuţie.

Producători: Smaranda Vornicu-Shalit şi Florenţa Dăscălescu

7:00 Weekend matinal

*Ştiri*Sport

Prezintă Andra Soceanu şi Ionuţ Gheorghe

ZOOM OANA NENECIU, director executiv Asociaţia Ecopolis

Papa Francisc și-a lansat prima enciclică cu accent pe ecologie în iunie 2015, intitulată „Laudato si” (Lăudat să fie). Acest document, primul de acest gen al unui suveran pontif, a criticat grupurile financiare și de afaceri pentru distrugerea mediului. Papa a clarificat: „Nu este o enciclică ecologică, ci o enciclică socială”.

DISCUŢIE MARIUS COCUŢ, director Caritas Bucureşti

Dimensiunea carităţii Suveranului Pontif este binecunoscută.

Supranumit „Papa săracilor”, Francisc a oferit sprijin constant celor nevoiași, iar dispariția sa a lăsat un gol în inimile multora.

DUPLEX Catedrala Greco-Catolică Sf.​ Treime Blaj cu Pr.CRISTIAN BARTA-purtător de cuvânt Arhieparhia greco-catolica a Blajului

Vizita Suveranului Pontif în municipiul din județul Alba are încă ecouri semnificative pentru comunitate. Pe 2 iunie 2019, în prezența a peste 100.000 de persoane, Sfântul Părinte Francisc a beatificat şi a ridicat la cinstea altarelor pe cei şapte episcopi martiri greco-catolici, care au murit în închisorile comuniste.Venirea Papei Francisc în România şi în special pe Câmpia Libertății, la Blaj, singurul oraș episcopal din România, a stat sub motto-ul: ”Să mergem împreună!” Un îndemn la unitate şi reconciliere a României.

Invitati :Pr. IULIAN BUDĂU si DIANA DUMITRASCU, jurnalist TVR

În 2019, papa Francisc a îmbrățișat România în fiecare localitate unde s-a aflat. A avut un mesaj diferit pentru cei pentru cei prezenți la București, la Blaj, la Șumuleu Ciuc și la Iași, unde a fost și întâlnirea cu tinerii, deși Iașul nu este o localitate cu o populație majoritar catolică, însă în Moldova sunt foarte multe comunități romano-catolice.
România, ţară majoritar ortodoxă, a fost vizitată în urmă cu aproape 26 de ani şi de Papa Ioan Paul al II-a, în perioada 7-9 mai 1999, o vizită la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (1986-2007), şi a preşedintelui României, Emil Constantinescu (1996-2000). Vizita a durat trei zile și a avut o deosebită însemnătate istorică, fiind pentru prima dată de la marea schismă din 1054 când un papă vizita o țară majoritar ortodoxă.​

LIVE CARMEN RUSU de la Catedrala Sf Iosif in dialog cu Pr. ŞERBAN TARCIZIU, Purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București

Sâmbătă, 26 aprilie, la ora 9:00, la Catedrala Sfântul Iosif, va avea loc Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc.
Sfânta Liturghie va fi prezidată de Excelența Sa Mons. Giampero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Rep. Moldova.
ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, va fi prezent la funeraliile Papei Francisc la Vatican.

ZOOM CIPRIAN NECULA, sociolog

Papa Francisc a fost un obisnuit al comunitatilor sărace, defavorizate, al penitenciarelor, azilelor, periferiilor etc. In vizita sa istorică in România, a fost primul prelat din istorie care şi-a cerut scuze, în numele bisericii, pentru discriminare şi rele tratamente. Aşa cum titrează astăzi multe publicatii, "Papa a fost primul care..."-printre altele-a cerut în mod constant un rol mai mare pentru femei în guvernarea bisericii. A dorit să se schimbe legile bisericii și a acționat în acest sens.

ZOOM Preot DANIEL Nicolae AVRAM, Eparhia de Cluj-Gherla

Cartiel Papei Francisc publicate la Editura „Viața Creștină” a Eparhiei de Cluj-Gherla, cărți care poartă amprenta unui om al lui Dumnezeu cu inimă mare și credință vie.

În paginile lor regăsim simplitatea care vindecă, înțelepciunea care călăuzește,și, mai presus de toate, bucuria Evangheliei-trăită, vestită și împărtășită.

Dacă ar fi să alegem un cuvânt care să definească întreaga viață și misiune a Papei Francisc, acel cuvânt ar fi bucurie. O bucurie care nu este superficială, ci izvorâtă din întâlnirea vie cu Cristos. Cărțile sale rămân cu noi-ca lumină, ca mângâiere, ca chemare spre o viață plină de sens.

Tot eparhia Cluj Gherla se foloseste, în acţiunile caritabile şi de unul din autoturismele cu care Papa Francisc s-a deplasat pe parcursul vizitei in România.

DISCUŢIE DIANA DUMITRAŞCU, jurnalist TVR si Pr. IULIAN BUDĂU, ordinul iezuit

ZOOM IRINA MARGARETA NISTOR, critic de film

Există multe filme despre Vatican și viața Papilor, inclusiv despre viața Papei Francisc.

TELEFON VASILE BĂNESCU, teolog
Papa Francisc, etalon de modestie şi smerenie, care a impresioanat întreaga lume creştină (şi nu numai), dincolo de diferenţele confesionale
TELEFON Pr.ADRIAN DANCĂ, Radio Vatican
Ultimele pregătiri până la începerea slujbei de inmormântare.

Ce aşteaptă lumea catolică şi creştinismul în general de acum încolo?

Producatori: Raluca Neagu, Horaţiu Rusu

Transmisiune directă

9:50 Chipul lui Iisus de pe Giulgiul din Torino, reconstituit cu inteligenţa artificială

(New discoveries on the Shroud of Turin inspire viral AI image of Jesus, Italia, 2024)

Giulgiul din Torino este unul dintre cele mai studiate şi mai controversate artefacte din istorie, dar şi unul dintre cele mai importante din Biserica Catolică. Noi descoperiri ştiinţifice au confirmat că datează din vremea lui Iisus. În plus, cu ajutorul inteligenţei artificiale, a fost reconstituit chipul lui Iisus imprimat pe Giulgiu.

ARHIVĂ ARTICOLE

"Punctul Critic": Miza Votului | VIDEO

publicat: joi, 03 aprilie 2025

În emisiunea "Punctul Critic" difuzată pe TVR1 și TVR+ pe 3 aprilie 2025, ora 18:15, am urmărit o dezbatere pe o ...

Suntem culți sau doar spoiți? | VIDEO

Suntem culți sau doar spoiți? | VIDEO

publicat: marţi, 25 martie 2025

Afirmația conform căreia suntem un popor educat și cultivat, moștenire a unei perioade comuniste idealizate, se ...

Relația românilor cu natura: Indiferență sau activism? | VIDEO

În contextul crizelor multiple care afectează societatea contemporană, preocuparea pentru protejarea naturii tinde ...

Era digitală ne oferă o mulțime de oportunități, de la accesul instantaneu la informație până la conectarea cu ...

Într-o societate contemporană marcată de polarizare și de o complexitate crescândă a problemelor sociale, rolul ...

“Punctul Critic”, ediție specială din zonele cele mai afectate de inundații, un duplex București-Galați

TVR1 a transmis miercuri, 25 septembie, de la ora 18:30, o ediție specială a emisiunii „Punctul critic” dedicată ...

Emisiunea de dezbateri „Punctul critic”, ediţii în premieră la TVR 1

Într-un climat dinamic, cu evoluţii rapide, cu fenomene ce influenţează în mod direct calitatea vieţii şi ...

Televiziunea Română schimbă destine

Televiziunea Română schimbă destine

publicat: miercuri, 12 iunie 2024

Echipa de Robotică Ro2D2 a Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti şi micuţa interpretă Maria Ilie, ...

Soarele - prieten sau inamic pentru sănătatea noastră?

Câte ore putem sta la soare pe zi în timpul verii? Cum ne îmbrăcăm? Cum ne hrănim, hidratăm corect? Cum ne protejăm ...

„Punctul critic” – platforma vocilor din societate.  100 de ediţii „Punctul critic” la TVR 1

Pe 22 mai, în ediția aniversară și într-o formulă inedită, Bogdan Muzgoci şi invitaţii lui au accentuat importanța ...

„Punctul critic”, la TVR 1: Cum facem România destinaţie balneară de top? | VIDEO

România are o treime din apele termale și minerale ale Europei. Şi ar putea fi o destinație balneară de top în ...

Ce e mai important: să fii cool sau să fii cult? – Azi, la „Punctul critic”, pe TVR 1

Un subiect care ne privește pe toți, dar, îndeosebi, noua generație... COOL sau CULT? Am vorbit despre felul în ...

„Punctul critic”, cu ediţii în premieră, la TVR 1 | VIDEO

După prima ediţie în care moderatorul Bogdan Muzgoci şi Tudor Călin Zarojanu, co-moderator, au discutat despre ...

Cum s-a schimbat umorul românesc în ultimii 30 de ani? Am aflat la „Punctul critic”, pe TVR 1 | VIDEO

Umoriştii Toni Grecu, Dan Badea, Ioana State şi Marius Florea Vizante au fost invitaţii lui Bogdan Muzgoci în ...

Bullying la şcoală, asigurările de sănătate şi profesionalismul diasporei – temele săptămânii la „Punctul critic”, pe TVR 1

Cum ne protejăm copiii de un fenomen care amenință sănătatea fizică și psihică a multora dintre ei şi care ia tot ...

„Punctul critic”, cea mai nouă emisiune de dezbateri de la TVR 1

Din 23 octombrie, Bogdan Muzgoci a deschis dialogul pe temele acute ale societăţii, pornind de la creşterea ...

 

#tvr1