loader

Care pe care

Prima emisiune concurs dedicată exclusiv limbii române este prezentată de Ruxandra Gheorghe Negrea, al cărei nume este legat de emisiunile despre cum vorbim și scriem corect. Se difuzează la TVR 1, sâmbăta și duminica, de la ora 16.00.

 

Galerie foto

 

Ruxandra Gheorghe Negrea

Titlul emisiunii face trimitere la una dintre cele mai întâlnite greșeli în vorbirea curentă, dar, în același timp, este un indicator către competiția de limba și literatura română care va avea loc în platoul de televiziune „Care pe care”.

În fiecare ediție a concursului, patru concurenți se întrec în cinci runde spectaculoase, care nu sunt formate numai din întrebări și răspunsuri, ci și din probe incitante, clipuri video cu greșeli gramaticale culese din presă și de pe internet.

Emisiunea aduce în atenţia concurenților și a telespectatorilor cele mai întâlnite greșeli gramaticale, capcanele în care cad jurnaliștii, politicienii, influencerii, expresiile străzii și englezismele.

Consultantul de specialitate al emisiunii, Adina Dragomirescu, director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, este cu ochii pe concurenţi. Iar aceştia, la rândul lor, vânează greşelile simpaticului meşter Dorin zidaru’ (Marius Florea Vizante), care aduce un plus de bună dispoziţie şi multe zâmbete atât în platoul „Care pe care”, cât şi în faţa micilor ecrane.

Concurenții au şansa să plece acasă cu premii substanţiale, iar învingătorul își dublează câștigurile.

Aici puteţi accesa Regulamentul concursului - SEZONUL 6.

Preselecții

***

Format Marius Toader (Media Factory)

Producător Elena Ştirbescu

18:55 Teleenciclopedia

* HENRI ROUSSEAU (ep.5)

Compozițiile lui Henri Rousseau au spart codurile realităţii, influenţând pictori precum Vasily Kandinsky. Fascinat de culorile și lumea abstractă ale originalului Le Douanier, în 1912, Kandinsky declara în Almanahul Călărețului Albastru: „Henri Rousseau ne-a dezvăluit noi posibilități de exploatare a simplității. Pentru noi, acest aspect al complexului său talent este, în prezent, cel mai important.” În dorința sa înverșunată de a picta o lume care nu există, Rousseau pare să ne spună că „doar arta în forma ei cea mai adevărată ne permite să supraviețuim propriei dispariții și poate lega, peste timp, sufletele celor pierduți. Amintirea uimirii noastre de copii-și numai ea-ne face accesibilă această lume invizibilă.” Henri Rousseau, Le Douanier, a murit în 2 septembrie 1910, la 66 de ani, în spitalul parizian Necker.

LORENZO MAGNIFICUL (ep. 4)

În 1540, Cosimo I mută guvernul republicii din reședința familiei, în Palazzo della Signoria, pe care îl redenumește Palazzo Vecchio. Într-o sală specială, deliberează priorii. Pentru a împiedica o preluare exclusivă a puterii, ei sunt aleși prin tragere la sorți, pentru aproximativ două luni. Însă potentații de’ Medici „mimează” democrația influențându-i „subtil” cu ajutorul reprezentanților ghildelor. Deși controlează total cetatea, Lorenzo reușește să dea supușilor sentimentul că aparțin unei republici. Constrângerile etice și morale îl „încurcă” tot mai puțin și înființează chiar un fel de„poliție” responsabilă cu supravegherea inamicilor. Cei care îl contestă sunt catalogați „trădători”, fiind exilați, spânzuraţi sau decapitaţi.

TĂRÂMURI ŞI LEGENDE. APA (ep 1)

Ingredient vital ce modelează lumea, apa reprezintă două treimi din corpul uman și acoperă peste 70 la sută din Terra. Calmă sau dezlănțuită, apa este singura substanță existentă în mod natural în cele trei stări de agregare fundamentale și, pretutindeni unde se află, dă naștere vieții. Acum mai bine de patru milenii, la granița dintre Pacificul de Vest și Marea Filipinelor, un popor de navigatori a descoperit Palau. Pierdute în imensitatea oceanului, cele aproximativ 340 sute de insule (inclusiv atoli) s-au dovedit un cămin foarte primitor. În acest habitat ideal, colonizatorii, trăind aproape complet izolaţi, au dezvoltat o limbă și o cultură unice în lume. Legende transmise pe cale orală explică existența lumii, ilustrează cosmologia și rolurile societale-panteonul zeităților și spiritelor asigurând echilibrul și influențând viața cotidiană.

ODISEEA UNEI SEPII (ep.5) Revenită în apropierea Coastei Legendelor, din Bretania, după iarna petrecută în ape adânci, sepia, acum în vârstă de un an, trebuie să străbată o câmpie subacvatică, arată de câteva ori pe zi cu năvoade uriașe. Folosite intensiv de navele pescărești, acestea distrug fundul mării, dar sepia are noroc şi scapă neprinsă. Deasupra apei, îşi face apariţia o „vedetă” locală. Arhipelagul francez Șapte Insule găzduiește singura colonie de corbi de mare, protejată de peste jumătate de secol. După ce au zburat peste ocean în sezonul rece, Morus bassanus se întorc în apropierea coastelor bretone pentru a se reproduce. În fiecare primăvară, 20.000 de cupluri înaripate cresc o nouă generație.

Producator Oana Hasegan

19:45 Sport

Transmisiune directă

ARHIVĂ ARTICOLE

În preajma sărbătorilor, Iuliana Marciuc şi Adrian Enache sunt „Care pe care”

Seria ediţiilor speciale „Vedete pentru viață” în concursul „Care pe care” începe pe 21 decembrie. Timp de trei ...

De Sfântul Nicolae, „Care pe care” aduce o ediție de poveste, cu premii, magie și surprize la TVR 1

Sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 16:40, TVR 1 difuzează o ediție specială a concursului „Care pe care”, pregătită ...

Ediții speciale „Care pe care” la TVR 1: două zile dedicate limbii române și copiilor pasionați de cunoaștere

Pe 29 și 30 noiembrie, de la ora 16:00, TVR 1 difuzează două ediții speciale ale emisiunii-concurs „Care pe care”, ...

Singurul quiz show dedicat limbii române, „Care pe Care”, revine la TVR 1 cu noi temerari ai cuvintelor

„Bine ați venit la concursul în care virgula e vedetă, iar greșelile nu se iartă, ci se vânează! În arena ...

O floare și doi  grădinari... ba nu, un gradinar şi trei flori, în grădina limbii române! Noi ediţii „Care pe care”, la TVR 1

Patru curajoși se-ncumetă să participe şi sâmbăta aceasta, 8 noiembrie, la „Care pe care” şi își vor transforma ...

Ruxandra Gheorghe-Negrea, de la scena patinajului pe gheaţă la cea a televiziunii

Numele ei se confundă cu emisiunile dedicate limbii române, dar Ruxandra Gheorghe-Negrea are şi o lungă experiență ...

„Care pe care” revine cu un nou sezon la TVR 1: „Întrebările nu sunt grele, viteza de reacție este însă cea care face diferența dintre concurenți!”

Sâmbătă şi duminică, de la ora 16:00, Ruxandra Gheorghe Negrea, prezentatoarea singurului concurs tv dedicat ...

De la mic la mare, luptăm pentru o limbă română corectă! Ediţie de 1 Iunie, la „Care pe care”

Limba română, transformată în joc pentru copii. Într-o zi specială, Ziua Internaţională a Copilului, facem o ...

Autocorrect sau cunoştinţe temeinice de limba română? Noi ediţii „Care pe care”, la TVR 1

Câte patru curajoși sunt gata să demonstreze că știu regulile de vorbire și de scriere și pregătiți să lupte ...

Concurenţi... cu şcoală îşi măsoară puterile în arena „Care pe care”

Ruxandra Gheorghe-Negrea ne propune o nouă confruntare pe teme lingvistice la „Care pe care”, sâmbătă, 17 mai, de ...

Ruxandra Gheorghe-Negrea: „Să îndrepți pe cineva care greșește este o faptă bună”

Noul sezon al emisiunii „Care pe care” debutează sâmbătă, 12 aprilie. Arena cuvintelor corecte se ...

La cererea publicului... „Care pe care”... Sezonul 5! Încep filmările pentru noul sezon

Din aprilie, urmărim ediţii în premieră „Care pe care”. Vă așteptăm alături de noi la TVR 1, TVR Internațional și ...

„Care pe care”, la TVR 1: Călătorie printre cuvinte, cu patru tineri frumoși, mari iubitori ai limbii române corecte

Cei patru curajoși se vor lua la trântă cu toate dihăniile care chinuie limba română în noua ediţie a emisiunii ...

Dorin zidaru' pregătește scrisoarea pentru Moş Nicolae! Să-l ajutăm să o corecteze, în noua ediţie „Care pe care”, la TVR 1

Patru concurenţi, mari iubitori ai limbii române, se întrec şi în ediţia de sâmbătă a emisiunii prezentate de ...

Ediţie cu şi despre „cumetrii” la „Care pe care”

Situaţie inedită la „Care pe care”! Emisiunea concurs dedicată exclusiv limbii române ne provoacă să vedem cum se ...

Peste jumătate dintre elevii unei clase de gimnaziu din Bucureşti participă la „Care pe care”! Un nou sezon al emisiunii dedicate exclusiv limbii române, din 5 octombrie, la TVR 1

Al patrulea sezon „Care pe care” a început la TVR 1 în primul weekend de octombrie. Ruxandra Gheorghe-Negrea ne ...

„Care pe care” – final de sezon, la TVR 1| VIDEO

„Care pe care” – final de sezon, la TVR 1| VIDEO

publicat: duminică, 16 iunie 2024

Concurenţi cu profesii diverse şi pregătire diferită, cu toţii iubitori ai limbii române, au venit să-şi arate ...

De la catedră, în bancă! O confruntare a dascălilor, în emisiunea „Care pe care”, la TVR 1

Un profesor de franceză, o fostă învăţătoare, acum pensionară şi doi profesori de limba română sunt invitaţii ...

La soare te poţi uita, dar la ei, ba! Patru copii frumoși și deștepți, scoşi la tablă de Ruxandra Gheorghe-Negrea. De 1 Iunie, ediţie specială „Care pe care”, la TVR 1

Din scoarţă în…  scoarţă! Aşa trebuie studiate cărţile, ca să nu dai cu bâta-n baltă... la BAC sau la Evaluarea ...

Ruxandra vs. Ruxandra, la „Care pe care” | VIDEO

Suntem mereu în căutare de concurenți care au cuvintele corecte la ei. În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora ...

Ştii ce înseamnă „De departe trandafir, de aproape borș cu… știr”? Expresii şi proverbe care fac referiri la flori, în ediţia specială „Care pe care” de Florii, la TVR 1

Chiar e „floare la ureche” să vorbim corect limba română? Dar cu „corola de minuni a lumii” cum e? „A pune cuiva ...

Dorin zidaru´, prins în „Vânătoarea de greşeli”! Noul sezon „Care pe care”, din 30 martie, la TVR 1 | VIDEO

Un personaj spumos, simpaticul Dorin zidaru´, interpretat de actorul Marius Florea Vizante, e invitatul special al ...

 

#tvr1