loader

Exclusiv în România

Un serial TV în care fiecare episod urmăreşte prezentarea unei Românii multiculturale şi multietnice. Cristian Tabără călătoreşte, descoperă şi prezintă istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic.

 

Galerie foto

 

Cristian Tabără

Exclusiv în România este un program dedicat călătoriilor şi obiectivelor turistice.

„Dacă vă doriţi o emisiune obişnuită de turism, atunci mai bine părăsiţi-ne acum. Dacă, însă, vă doriţi altceva, cum ar fi, de exemplu, o emisiune despre destinaţii unice, mondiale şi europene, ale României, ceva cu totul neobişnuit, cu poveşti extraordinare şi cu tot felul de sugestii şi alte informaţii care v-ar putea fi de folos, înseamnă că aţi ajuns unde trebuie”, îşi asigură Cristian Tabără viitorii telespectatori.

Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

Alături de prezentarea locurilor, cei interesaţi vor primi numeroase „ponturi”, de recomandat să le ai în buzunar, atunci când pleci la drum, de la „ajutoarele de nădejde” ale lui Cristian Tabără, Cristina Madgearu, Daniel Georgescu, Marin Găbudean.

În fiecare săptămână, câte unul dintre aceştia îl va însoţi pe Cristian Tabără în regiunea în care se află unicatul european sau mondial, devenind „turist cu acte în regulă” şi testând pe propria piele atracţiile turistice ale zonei.

Producători: Marin Găbudean şi Cristina Magearu

Duminica, de la ora 17:00, la TVR 1 și online pe TVR+.

7:00 Weekend matinal

*Ştiri*Sport

Prezintă Andra Soceanu şi Ionuţ Gheorghe

ZOOM OANA NENECIU, director executiv Asociaţia Ecopolis

Papa Francisc și-a lansat prima enciclică cu accent pe ecologie în iunie 2015, intitulată „Laudato si” (Lăudat să fie). Acest document, primul de acest gen al unui suveran pontif, a criticat grupurile financiare și de afaceri pentru distrugerea mediului. Papa a clarificat: „Nu este o enciclică ecologică, ci o enciclică socială”.

DISCUŢIE MARIUS COCUŢ, director Caritas Bucureşti

Dimensiunea carităţii Suveranului Pontif este binecunoscută.

Supranumit „Papa săracilor”, Francisc a oferit sprijin constant celor nevoiași, iar dispariția sa a lăsat un gol în inimile multora.

DUPLEX Catedrala Greco-Catolică Sf.​ Treime Blaj cu Pr.CRISTIAN BARTA-purtător de cuvânt Arhieparhia greco-catolica a Blajului

Vizita Suveranului Pontif în municipiul din județul Alba are încă ecouri semnificative pentru comunitate. Pe 2 iunie 2019, în prezența a peste 100.000 de persoane, Sfântul Părinte Francisc a beatificat şi a ridicat la cinstea altarelor pe cei şapte episcopi martiri greco-catolici, care au murit în închisorile comuniste.Venirea Papei Francisc în România şi în special pe Câmpia Libertății, la Blaj, singurul oraș episcopal din România, a stat sub motto-ul: ”Să mergem împreună!” Un îndemn la unitate şi reconciliere a României.

Invitati :Pr. IULIAN BUDĂU si DIANA DUMITRASCU, jurnalist TVR

În 2019, papa Francisc a îmbrățișat România în fiecare localitate unde s-a aflat. A avut un mesaj diferit pentru cei pentru cei prezenți la București, la Blaj, la Șumuleu Ciuc și la Iași, unde a fost și întâlnirea cu tinerii, deși Iașul nu este o localitate cu o populație majoritar catolică, însă în Moldova sunt foarte multe comunități romano-catolice.
România, ţară majoritar ortodoxă, a fost vizitată în urmă cu aproape 26 de ani şi de Papa Ioan Paul al II-a, în perioada 7-9 mai 1999, o vizită la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (1986-2007), şi a preşedintelui României, Emil Constantinescu (1996-2000). Vizita a durat trei zile și a avut o deosebită însemnătate istorică, fiind pentru prima dată de la marea schismă din 1054 când un papă vizita o țară majoritar ortodoxă.​

LIVE CARMEN RUSU de la Catedrala Sf Iosif in dialog cu Pr. ŞERBAN TARCIZIU, Purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București

Sâmbătă, 26 aprilie, la ora 9:00, la Catedrala Sfântul Iosif, va avea loc Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc.
Sfânta Liturghie va fi prezidată de Excelența Sa Mons. Giampero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Rep. Moldova.
ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, va fi prezent la funeraliile Papei Francisc la Vatican.

ZOOM CIPRIAN NECULA, sociolog

Papa Francisc a fost un obisnuit al comunitatilor sărace, defavorizate, al penitenciarelor, azilelor, periferiilor etc. In vizita sa istorică in România, a fost primul prelat din istorie care şi-a cerut scuze, în numele bisericii, pentru discriminare şi rele tratamente. Aşa cum titrează astăzi multe publicatii, "Papa a fost primul care..."-printre altele-a cerut în mod constant un rol mai mare pentru femei în guvernarea bisericii. A dorit să se schimbe legile bisericii și a acționat în acest sens.

ZOOM Preot DANIEL Nicolae AVRAM, Eparhia de Cluj-Gherla

Cartiel Papei Francisc publicate la Editura „Viața Creștină” a Eparhiei de Cluj-Gherla, cărți care poartă amprenta unui om al lui Dumnezeu cu inimă mare și credință vie.

În paginile lor regăsim simplitatea care vindecă, înțelepciunea care călăuzește,și, mai presus de toate, bucuria Evangheliei-trăită, vestită și împărtășită.

Dacă ar fi să alegem un cuvânt care să definească întreaga viață și misiune a Papei Francisc, acel cuvânt ar fi bucurie. O bucurie care nu este superficială, ci izvorâtă din întâlnirea vie cu Cristos. Cărțile sale rămân cu noi-ca lumină, ca mângâiere, ca chemare spre o viață plină de sens.

Tot eparhia Cluj Gherla se foloseste, în acţiunile caritabile şi de unul din autoturismele cu care Papa Francisc s-a deplasat pe parcursul vizitei in România.

DISCUŢIE DIANA DUMITRAŞCU, jurnalist TVR si Pr. IULIAN BUDĂU, ordinul iezuit

ZOOM IRINA MARGARETA NISTOR, critic de film

Există multe filme despre Vatican și viața Papilor, inclusiv despre viața Papei Francisc.

TELEFON VASILE BĂNESCU, teolog
Papa Francisc, etalon de modestie şi smerenie, care a impresioanat întreaga lume creştină (şi nu numai), dincolo de diferenţele confesionale
TELEFON Pr.ADRIAN DANCĂ, Radio Vatican
Ultimele pregătiri până la începerea slujbei de inmormântare.

Ce aşteaptă lumea catolică şi creştinismul în general de acum încolo?

Producatori: Raluca Neagu, Horaţiu Rusu

Transmisiune directă

9:50 Chipul lui Iisus de pe Giulgiul din Torino, reconstituit cu inteligenţa artificială

(New discoveries on the Shroud of Turin inspire viral AI image of Jesus, Italia, 2024)

Giulgiul din Torino este unul dintre cele mai studiate şi mai controversate artefacte din istorie, dar şi unul dintre cele mai importante din Biserica Catolică. Noi descoperiri ştiinţifice au confirmat că datează din vremea lui Iisus. În plus, cu ajutorul inteligenţei artificiale, a fost reconstituit chipul lui Iisus imprimat pe Giulgiu.

ARHIVĂ ARTICOLE

Ştiaţi că există Festivalul Oul de Paști? „Exclusiv în România” participă la pregătirea lui

Pentru duminica de Paşti, Cristian Tabără şi echipa „Exclusiv în România” au pregătit o ediţie de sărbătoare ...

Povești cu parfum de București, în debutul noului sezon „Exclusiv în România

Căutăm istorii inedite, motiv pentru care Cristi Tabără şi echipa lui ne invită să pornim într-o vizită la ...

Comorile Olteniei la ”Exclusiv în România”

Comorile Olteniei la ”Exclusiv în România”

publicat: marţi, 18 februarie 2025

Cea mai uluitoare proprietate privată a începutului de secol XX, Palatul Mihail, care i-a aparținut celui mai ...

Cele mai frumoase reportaje ale sezonului 23, în ediţia best of „Exclusiv în România”, la TVR 1

În acest ultim episod al sezonului „Exclusiv in Romania", Cristian Tabără şi echipa lui ne propun o selecţie a ...

Rarități și unicate din Alba. Călătoriile „Exclusiv în România” continuă la TVR 1

Cristina Șoloc și Cristi Tabără întâlnesc oameni, povești fascinante și, bineînțeles, gusturi neașteptate, prin ...

Bucovina, cântecul lemnului. Duminică, la „Exclusiv în România”

Pe calea prelucrării lemnului de către mâinile iscusite ale bucovinenilor ne invită Cristian Tabără şi Cristina ...

Exclusiv în România, pe tărâmuri dobrogene

Exclusiv în România, pe tărâmuri dobrogene

publicat: vineri, 20 decembrie 2024

Echipa emisiunii vă invită în Dobrogea, o ocazie perfectă să descoperiți locuri, oameni și povești inedite: ...

Cea mai veche rafinărie de la noi, zborul cu parapanta şi captivantul Muzeu al Amintirilor din Comunism. O nouă ediţie „Exclusiv în România”, la TVR 1

Echipa „Exclusiv în România” ne propune o ediție despre schimbări, curaj și viziune. Şi despre poveşti de viaţă ...

„Pe căile moților”, o călătorie inedită la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România” întâlnesc un Tezaur Uman Viu UNESCO, calcă pe urmele grupului de ...

Oltenia sau arta vieții înalte. Duminică, la „Exclusiv în România”

„Sunt multe de văzut și de aflat, în Oltenia. Haideți să mergem împreună prin această zonă a ţării duminică, 24 ...

Iaşi, toamna. Obiective turistice populare, dar cu poveşti şi legende mai puţin cunoscute, la „Exclusiv în România”

Cele şapte coline încărcate cu pomi ruginii arată fermecător! Cea mai veche cortină de teatru din România are ...

Unde se află centrul ţării noastre? Am aflat în ediţia best of a sezonului 22 „Exclusiv în România” | VIDEO

De la Dealul Frumos la Corabia, iar apoi la Deva şi prin Valea Jiului, ba chiar şi la Botoşani sau Făgăraş! ...

Cine au fost legendarii frați Buzești şi cum se prepară „mâncarea pandurilor”, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără şi Cristina Șoloc ne-a invitat să ne alăturăm micului lor grup de călători în căutarea de locuri, ...

Arome și povești la malul mării. Călătorie care anunţă vara, la „Exclusiv în România” | VIDEO

Cine spune că la mare poți doar să te bucuri de statul la plajă? Cristi Tabără și Ilinca Ciobanu au mers în zona ...

Incursiune prin seducătorul Braşov, cu „Exclusiv în România”

Horitoarele din Grid, Muzeul de Ştiinţe Interactive şi Casa Memorială a părintelui Dumitru Stăniloaie sunt doar ...

Domeniul Goleştilor, destinaţie de top la „Exclusiv în România”!

Prima școală din Țara Românească în care au învățat săraci și bogați laolaltă, cu învățământ în limba română, ...

De Paşti, cu „Exclusiv în România”, în mijlocul comunităţii de ucraineni, din Rogojeşti, Botoşani | VIDEO

„Suflet ucrainean, duh ortodox în Botoșani” - un episod cu totul special au pregătit Cristian Tabără şi Cristina ...

Hunedoara, un judeţ „Cât se poate de... UNESCO”! Duminică, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1

De la străvechea Ulpia Traiana Sarmizegetusa la recent restaurata Cetate a Devei, cu cântec şi bucate delicioase – ...

Prin Braşov, polul turismului de la noi, cu „Exclusiv în România” | VIDEO

Un popas la Bod, pentru o pâine fragedă cu maia, o vizită la Muzeul Sportului și Turismului Montan, un dans ...

Romanaţi – minuni şi false minuni. În noua ediţie „Exclusiv în România”, la TVR 1 | VIDEO

De la căruţa cu proşti răsturnată la Caracal, până la bijuteriile arhitectonice construite în fostul Romanaţi în ...

Valea Jiului, lumina „lumii fără cer” – un nou episod „Exclusiv în România”, la TVR 1 | VIDEO

Am fost martori la renaşterea prin cultură a Văii Jiului în episodul din 7 aprilie al emisiunii prezentate de ...

Demontăm şi explicăm mituri de pe la noi, în noul sezon „Exclusiv în România” | VIDEO

Mitul despre locul în care s-a răsturnat căruţa cu proşti, unicatele mondiale ale Sucidavei din Corabia sau o ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc ne urează „La mulți ani!”, din Maramureș | VIDEO

În ultima zi din an, de la ora 17.00, echipa „Exclusiv în România” a continuat călătoria prin Maramureșul istoric. ...

De Crăciun și de Anul Nou, petrecem în stil „Exclusiv în... Maramureș”! | VIDEO

În sfânta zi a Crăciunului, Cristi Tabără și Cristina Șoloc ne-au invitat într-un ținut superb, cu oameni buni, ...

Dobrogea de Nord - unitate în diversitate, la „Exclusiv în România” | VIDEO

Cetatea Enisala cu atracţiile ei, secretele plăcintei dobrogene sau povestea balaurulului dobrogean, în ediţia din ...

Poveştile unui ţinut de poveste: Hunedoara. La „Exclusiv în România”, pe TVR 1

În căutare de unicate spectaculoase, echipa emisiunii „Exclusiv în România” a ajuns în judeţul Hunedoara. Muzeul ...

„Exclusiv în România”: Istorie şi legende româneşti prin satele din Prahova

Partea mai puțin cunoscută a judeţului Prahova a fost dezvăluită duminică, 3 decembrie, la „Exclusiv în România”, ...

„Valea Prahovei - istorie și istorii”. Un traseu celebru, încă insuficient cunoscut, la „Exclusiv în România”

O călătorie prin fermecătoarea istorie a Văii Prahovei, cu povești tainice și cu personajele care le-au țesut. ...

Echipa „Exclusiv în România” a pornit pe urmele lui Traian | VIDEO

Duminică 19 noiembrie, am aflat de ce poartă Blajul numele de „Mica Romă” şi vizităm Sanctuarul Fecioarei ...

În căutarea oamenilor legați de natură din Ţara Gugulanilor, cu „Exclusiv în România” | VIDEO

Misteriosul ținut al Banatului este locul în care am întâlnit câțiva dintre semenii noştri care, prin faptele lor, ...

Exerciţii spectaculoase cu eroi anonimi, în Piatra Craiului, la „Exclusiv în România” |VIDEO

Ediţia de duminică a emisiunii de călătorii ne prilejuieşte şi o întâlnire de poveste: scriitoarea Arabella ...

Valea Doftanei - un loc cu suflet. Îl descoperim la „Exclusiv în România”, pe TVR 1 | VIDEO

Am pornit pe şoseaua care şerpuieşte prin impresionantele Chei ale Doftanei, pe lângă Lacul Paltinul şi oprim în ...

De 10 ani, la TVR 1. Sezonul 21 „Exclusiv în România”, din 22 octombrie | VIDEO

Povestea observatorului de urşi de la Borzont (Harghita), premiere mondiale din Mica Romă (Blaj), Valea Doftanei şi ...

Supa de vişine, o delicatesă pe mesele din secuime

Delicioasă şi uşor de făcut, supa de vişine este una dintre cele mai apreciate preparate pe vreme caniculară. Târgu ...

„Exclusiv în România”, la final de sezon...| VIDEO

În ediţia „best of”, am urmărit cele mai interesante reportaje realizate de echipa „Exclusiv în România” în sezonul ...

TVR 1: poveşti neștiute din Gorj, la „Exclusiv în România”  | VIDEO

Un loc pitoresc, cu monumente de artă și arhitectură de mare valoare, dar și cu multe povești uimitoare, duminică, ...

„Cârțișoara: munți, oameni și cărți” - „Exclusiv în România”, la TVR 1 | VIDEO

Cristian Tabără şi echipa sa ne-au propus o ediție despre oamenii muntelui și istoria lor. Nu au lipsit poveștile ...

Află tot ce nu ştiai despre Braşov, duminică, la „Exclusiv în România”!

Prima Şcoală Românească, Turnul Ţesătorilor şi biserica fortificată de la Hărman au fost câteva dintre opririle ...

Colecţii inedite, duminică, la „Exclusiv în România”

Muzeul Steampunk Transylvania, Depoul de locomotive din Dej, Muzeul Dansului din Sic, dar şi o catedrală ce ...

Meglenii şi un strop de istorie dobrogeană, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1 | VIDEO

Ne vor fermeca, fără îndoială, cu graiul, obiceiurile, bucatele și dansurile lor. Descoperim cea mai numeroasă ...

 

#tvr1