loader
Foto

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al aventurii și al oamenilor care păstrează vii tradițiile locului. O nouă ediţie „Exclusiv în România” se vede duminică, la TVR 1.

 

Cristi Tabără și Cristina Șoloc pornesc în căutare de comori. Și nu este doar o figură de stil! Zona este bogată în istorii despre comori regale, imperiale sau haiducești, iar călătorii „Exclusiv în România” află unde și ne împărtăşesc cum putem porni pe urmele lor. Duminică, la jumătatea lui Noiembrie, de la ora 18.00, pe TVR 1.

(w882) Cristina Č

„Mehedințiul ascunde, însă, comori și sub pământ. De data aceasta, explorăm lumea subterană într-un mod cu totul neobișnuit: cu caiacul, pe apele Peșterii Topolnița! Coborâm în întuneric, într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri ale județului, însoțiți de ghizii Geoparcului Platoul Mehedinți”, ne dezvăluie Cristina Şoloc.

 

Apoi, în satul Gheorghești, comuna Ponoarele, îl cunoaștem pe nea Georgică Colța, un om care a învățat, încă de la 12 ani, două meserii cărora le-a rămas credincios toată viața: fierăria și lăutăria. Echipa „Exclusiv în România” îl găseşte în atelierul său, acolo unde ciocanul și nicovala se întâlnesc, într-o poveste cu parfum de vremuri vechi, cu vioara.

Tot la Ponoarele, alături de Cristina Şoloc şi Cristian Tabără, descoperim și gusturile locului: o supă de ceapă cu brânză, cu totul aparte, și pastramă de oaie, servită cu turtă de mălai coaptă la țest. O adevărată masă boierească!

Călătoria „Exclusiv în România” continuă spre satul Prejna, din comuna Balta, acolo unde istoria şi legenda se împletesc armonios. Înainte de a deveni conducătorul Revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu a fost vătaf de plai în aceste locuri. Unde, de altfel, se află și singura biserică pe care a ctitorit-o, un loc cu o poveste aparte, pe care vă invităm să o descoperim împreună.

„Comori ascunse, aventuri subterane, meșteșuguri păstrate cu încăpățânare, bucate alese și povești de istorie. Toate, pe Plaiul Cloșani! Vă așteptăm duminică, 15 noiembrie, de la ora 18.00, la Exclusiv în România, într-o nouă călătorie prin locurile care dau valoare României”, ne invită gazda Cristi Tabără.

 

12:40 Zeul războiului

* (WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 52

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică.

(Reluare)

14:00 Telejurnal

* Ştiri* Sport* Meteo

Prezintă Andra Soceanu/ Loredana Iordache

Producător Anamaria Panait

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 
Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

Povestea din ochii lor

Povestea din ochii lor

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

 

#tvr1