loader
Foto

Galerie foto

Cristian Tabără

Cristian Tabără s-a născut la Oradea pe 30 noiembrie 1967. A absolvit Liceul de Filologie - Istorie din Oradea, după care a hotărât să dea admitere la Facultatea de Mecanică Timișoara, pe care însă nu a finalizat-o. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, urmată de un masterat în psihologie analitică, în cadrul Universității Spiru Haret din București.

 

Exclusiv în România

A debutat în presă la Forum Studențesc - Timișoara în 1987, apoi a continuat cu Gazeta de Vest - Timișoara 1990, Jurnalul de Dimineață - Oradea, Jurnal Bihorean. După o perioadă de presă scrisă, pașii i-au fost îndrumați spre Radio Sonvest - Oradea. De acolo a urmat PRO TV Oradea și PRO TV București. A colaborat şi colaborează cu revista „Lumea credinței".

A parcurs toate treptele meseriei, de la reporter la moderator, de la realizator la șef de departament şi a realizat toate genurile de emisiuni, de la reportaje, meteo și matinal, la dezbateri politice și evenimente speciale. A primit numeroase premii și distincții profesionale.

În 2009, s-a alăturat echipei TVR, dând concurs pentru funcția de Director al Departamentului Film, iar de-a lungul anilor, a prezentat diferite emisiuni şi ediţii speciale ale Televiziunii Române. Acum, pe Cristi îl vedem la „Exclusiv în România" de la TVR1.

„Despre mine... nu am să vă spun foarte multe. Poate doar faptul că nu sunt un personaj ușor de suportat, sunt veșnic prins cu câte ceva, uneori tipicar și perfecționist, om al regulilor (deși plin de greșeli, ca mai toată lumea), cu tendințe de lider militarist. Mă descriu bine cuvintele Sfântului Apostol Pavel: «Nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau». Și, în completare, cuvintele sutașului Corneliu către Mântuitor: «Cred, Doamne, ajută necredinței mele! »", spune moderatorul emisiunii "Exclusiv în România".

*Sursa foto: TVR

15:00 Opre Roma

* Emisiune cu şi despre comunitatea romă

Magda Matache-lansare de carte

Un volum despre identitate si discriminare care deschide un dialog necesar.

Rubrica in limba romani (invitat Florin Nasture)

Traducerea Bibliei in limba romani si rolul limbii in pastrarea credintei.

Tulcea-Partida Romilor

Proiecte educationale care schimba vieti in comunitate.

Marius Turda-Sala Radio

Dezbatere despre identitate si istorie, pornind de la volumul „In cautarea romanului perfect!”.

Producător Oana Roșca Crețulescu

15:50 ETNICITY

* Viața comunităților etnice urbane, acolo unde tradiția întâlnește ritmul orașului.

Producător Nicoleta Epure

ARTICOLE ASOCIATE

Best of sezonul 26 „Exclusiv în România”. Duminică, la TVR 1

Sunt inspiraţie pentru vacanţa de vară! Cele mai bune şi interesante reportaje ale sezonului, la final de sezon ...

A nu uita! Aceasta vine... tocmai din Țara Vrancei. Duminică, la „Exclusiv în România”

Descoperim şirul spectaculos al fântânilor cu cumpănă din vatra satului, întâlnim un om care construiește România ...

„Peleşul Transilvaniei

Itinerar bogat în povești, motoare și istorie! Cu asta ne tentează Cristian Tabără şi echipa sa la „Exclusiv în ...

O pădure de liliac întinsă pe aproape 20 de hectare... Totul despre rezervația naturală unică în România, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1

Faimoasa comună Ponoarele, Muzeul Regiunii Porților de Fier (de fapt, trei muzee într-unul singur), la 100 de ani, ...

Banatul Montan: fier, păturată şi blues. Duminică, la „Exclusiv în România”

Ne delectăm cu acorduri de gospel și jazz în peisajul muzical bănățean, descoperim un furnal mai vechi decât cel ...

Reșița – orașul metalului. Duminică, la „Exclusiv în România”

Reșița își dezvăluie farmecul neașteptat într-o nouă ediție „Exclusiv în România”. Cristi Tabără ne invită la un ...

Brăila, oraşul care ştie să râdă. Duminică, la „Exclusiv în România”

A împlinit 658 de ani și încă are povești de spus. Brăila nu e un oraș care te cucerește din prima. E un oraș care ...

Lipova, între ieri și azi – duminică, la „Exclusiv în România”

Cetăţi, biserici, vechi conace, dar şi o reţetă uimitoare – toate îşi găsesc locul în noul episod „Exclusiv în ...

Povești pe gustul fiecăruia, de la Mureș. Duminică, la „Exclusiv în România”

Istorie, mister și oameni care duc mai departe tradiția. Duminică, 19 aprilie, împreună cu Cristian Tabără şi ...

Paștele ca pe Târnave, cu „Exclusiv în România”

Duminică, de la 18.00, pe TVR 1, echipa „Exclusiv în România” ne invită să petrecem „Paştele ca pe Târnave”, ...

Arad, între medieval și retro – duminică, la „Exclusiv în România”

Istorie, tehnologie, cultură. Vizităm, alături de Cristi Tabără, Cristina Şoloc şi întreaga echipă a emisiunii, ...

Cele mai frumoase poveşti încheie sezonul „Exclusiv în România” la TVR 1

Ultima ediţie a sezonului ne poartă prin zone pline de farmec din ţară, de la munte până în Deltă. Valorile ...

Tulcea, orașul cu 14 lumi. Nouă ediție „Exclusiv în România”, la TVR 1

O ediție caldă, multiculturală, vie, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1. Cristi Tabără și Ilinca Ciobanu ajung în ...

Gorj – glasul eroilor, gustul artei. Duminică, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Cristina Şoloc şi echipa „Exclusiv în România” află cum o mână de localnici a ţinut piept armatei ...

„Orașul celor 1000 de izvoare”, cu remedii pentru trup şi suflet. Nou episod „Exclusiv în România”, la TVR 1

Informații și povești tămăduitoare pentru trup și pentru suflet vom descoperi alături de Cristian Tabără în ...

În Viscri, frumusețea nu e doar de privit, e de simțit. Cu „Exclusiv în România”, din nou la Viscri

Pe 23 noiembrie, pășim cu sufletul deschis prin satul fără de pereche, un loc care pare desprins dintr-o poveste ...

„Exclusiv în România”: Prindem gust de aventură în Ţara Dornelor

Pe trasee de mountain bike, desenate printre culmi molcome. Prin satul Ciocăneşti, muzeu în aer liber. Sau călare ...

Cascada Cașoca, mamutul de stepă, punţile de Buzău şi Rusty Elveţia... Doar un nou episod „Exclusiv în România”

Povești uimitoare, dar şi locuri sălbatice și spectaculoase... Pe 9 noiembrie, de la 17.00, la TVR 1, alături de ...

„Exclusiv în România”, la TVR1: Buzăul şi oamenii lui care mișcă lumea

Cristi Tabără și Cristina Șoloc ajung în județul Buzău, o zonă cu peisaje superbe, dar și cu oameni cu idei ...

Peştişorul de aur... şi alte povestiri fascinante, la „Exclusiv în România”

Pe cărări de munte, dar şi prin Pădurea cu Povești Nemuritoare de la Nucșoara ne invită Cristian Tabără şi echipa ...

Cristian Tabără: „România are un potenţial atât de mare, încât bătălia pentru ea este pe măsură”

Puțini jurnaliști au colindat România atât de intens precum Cristian Tabără. Prezentator al emisiunii „Exclusiv în ...

"Tuşnad, glasul și gustul naturii"

publicat: joi, 16 octombrie 2025

Toamna aceasta, Cristi Tabără și echipa "Exclusiv în România" ajung la Băile Tușnad - o destinație ecoturistică ...

Legenda „Bisericii Scroafei” şi o vizită în oraşul lutierilor, în prima ediţie a sezonului 25 „Exclusiv în România”, la TVR1 | VIDEO

În fiecare duminică, de la ora 17:00, la TVR1 și online la TVR+, descoperim noi locuri şi oamenii minunaţi, alături ...

Best of „Exclusiv în România”, la final de sezon 24

Povestea legendarei Mita Biciclista şi a casei în care a locuit; pe urmele lui Marin Sorescu, la Bulzeşti; prin ...

Unde găsim cei mai longevivi români. Cu „Exclusiv în România”, prin „blue zones” de la noi. Duminică, la TVR 1

Nea Gică Baciu, care a ajuns la 103 ani, spune că munca și buna dispoziție îl țin în formă. Duminică, 15 iunie, ...

România, record negativ la mame minore | VIDEO

Problematica mamelor minore în România constituie o provocare de sănătate publică complexă, cu implicații adânci în ...

Cu iubire, despre meşteşuguri încă vii şi salvatori de suflete, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Ilinca Ciobanu şi echipa „Exclusiv în România” ne propun să cunoaştem „Argeșul oamenilor care ...

Sibiul şi secretele sale, duminică, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România” vizitează catacombele Mănăstirii Ursulinelor, cetatea din Saschiz şi ...

Oltenia, între haiducie și poezie, o călătorie inedită la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Cristina Şoloc şi echipa „Exclusiv în România” calcă pe urmele lui Iancu Jianu, vizitează Muzeul ...

Ştiaţi că există Festivalul Oul de Paști? „Exclusiv în România” participă la pregătirea lui

Pentru duminica de Paşti, Cristian Tabără şi echipa „Exclusiv în România” au pregătit o ediţie de sărbătoare ...

Povești cu parfum de București, în debutul noului sezon „Exclusiv în România

Căutăm istorii inedite, motiv pentru care Cristi Tabără şi echipa lui ne invită să pornim într-o vizită la ...

"Punctul Critic": Miza Votului | VIDEO

publicat: joi, 03 aprilie 2025

În emisiunea "Punctul Critic" difuzată pe TVR1 și TVR+ pe 3 aprilie 2025, ora 18:15, am urmărit o dezbatere pe o ...

Suntem culți sau doar spoiți? | VIDEO

Suntem culți sau doar spoiți? | VIDEO

publicat: marţi, 25 martie 2025

Afirmația conform căreia suntem un popor educat și cultivat, moștenire a unei perioade comuniste idealizate, se ...

Relația românilor cu natura: Indiferență sau activism? | VIDEO

În contextul crizelor multiple care afectează societatea contemporană, preocuparea pentru protejarea naturii tinde ...

Era digitală ne oferă o mulțime de oportunități, de la accesul instantaneu la informație până la conectarea cu ...

Într-o societate contemporană marcată de polarizare și de o complexitate crescândă a problemelor sociale, rolul ...

Comorile Olteniei la ”Exclusiv în România”

Comorile Olteniei la ”Exclusiv în România”

publicat: marţi, 18 februarie 2025

Cea mai uluitoare proprietate privată a începutului de secol XX, Palatul Mihail, care i-a aparținut celui mai ...

Cele mai frumoase reportaje ale sezonului 23, în ediţia best of „Exclusiv în România”, la TVR 1

În acest ultim episod al sezonului „Exclusiv in Romania", Cristian Tabără şi echipa lui ne propun o selecţie a ...

Rarități și unicate din Alba. Călătoriile „Exclusiv în România” continuă la TVR 1

Cristina Șoloc și Cristi Tabără întâlnesc oameni, povești fascinante și, bineînțeles, gusturi neașteptate, prin ...

Bucovina, cântecul lemnului. Duminică, la „Exclusiv în România”

Pe calea prelucrării lemnului de către mâinile iscusite ale bucovinenilor ne invită Cristian Tabără şi Cristina ...

Exclusiv în România, pe tărâmuri dobrogene

Exclusiv în România, pe tărâmuri dobrogene

publicat: vineri, 20 decembrie 2024

Echipa emisiunii vă invită în Dobrogea, o ocazie perfectă să descoperiți locuri, oameni și povești inedite: ...

Cea mai veche rafinărie de la noi, zborul cu parapanta şi captivantul Muzeu al Amintirilor din Comunism. O nouă ediţie „Exclusiv în România”, la TVR 1

Echipa „Exclusiv în România” ne propune o ediție despre schimbări, curaj și viziune. Şi despre poveşti de viaţă ...

„Pe căile moților”, o călătorie inedită la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România” întâlnesc un Tezaur Uman Viu UNESCO, calcă pe urmele grupului de ...

Oltenia sau arta vieții înalte. Duminică, la „Exclusiv în România”

„Sunt multe de văzut și de aflat, în Oltenia. Haideți să mergem împreună prin această zonă a ţării duminică, 24 ...

Iaşi, toamna. Obiective turistice populare, dar cu poveşti şi legende mai puţin cunoscute, la „Exclusiv în România”

Cele şapte coline încărcate cu pomi ruginii arată fermecător! Cea mai veche cortină de teatru din România are ...

 

#tvr1