loader
Foto

„Tu votezi România!”: Programe speciale la Televiziunea Română în ziua alegerilor parțiale

Telespectatorii TVR vor afla rezultatul exit poll-ului realizat de CURS-Avangarde, prezentat la ora 21:00, pe TVR 1 și TVR INFO, imediat după închiderea secțiilor de votare.

 

Televiziunea Română își adaptează grila pentru a oferi o acoperire amplă și riguroasă a scrutinului pentru alegerile parțiale de duminică, 7 decembrie, printr-o serie de ediții speciale și jurnale dedicate.

Sub genericul „Tu votezi România!”, jurnaliștii TVR vor aduce cele mai noi știri pe parcursul întregii zile, urmărind în timp real evoluția procesului electoral.

Ziua începe la TVR 1 și TVR INFO cu Telejurnalul Matinal, prezentat de Laura Fronoiu și Marius Popa, de la ora 6.00, sub genericul „Tu votezi România!”.

Urmează două Ediții Speciale pe TVR INFO, moderate de Dorina Florea, de la ora 9.00 și de la 10.00, unde vom urmări evoluția evenimentelor în prima parte a scrutinului.

La prânz, Dorina Florea revine la TVR 2 și TVR INFO cu Telejurnalul de la ora 12.00, iar de la 13.00, Andra Soceanu prezintă o nouă Ediție specială, pe TVR INFO.

Transmisiile în direct cu informaţii în timp real continuă şi în Jurnalele și ediţiile speciale difuzate de la orele 14.00 (Telejurnal cu Andra Soceanu, TVR 1 și TVR INFO), 16.00 (Ediție specială cu Andra Soceanu, TVR INFO), 17.00 (Ediție specială cu Teodora Antonescu, TVR INFO), 18.00 (Ora de Știri cu Teodora Antonescu, TVR 2 și TVR INFO), respectiv 19.00 (Ediție specială cu Loara Ștefănescu, TVR 1 și TVR INFO), când jurnaliştii TVR vor aduce  date de ultimă oră.

TVR va rămâne în mijlocul evenimentelor până la finalul zilei. De la ora 20.00, Mihai Rădulescu aduce principalul Telejurnal al zilei la TVR 1 și TVR INFO, iar programul continuă cu ediţiile de analiză ale ultimelor informaţii şi rezultate previzionate.

De la 20.50, vom urmări o amplă Ediție specială „Tu votezi România!”, unde jurnaliștii TVR Roxana Zamfirescu și Marinela Mititelu, alături de Loara Ștefănescu și Claudiu Lucaci și invitații lor – Silviu Sergiu, jurnalist, Cristian Andrei, consultant politic, Remus Ștefureac și Antonio Amuza, sociologi, vor analiza primele concluzii ale zilei.

Telespectatorii TVR vor afla rezultatul exit poll-ului realizat de CURS-Avangarde, prezentat la ora 21.00, pe TVR 1 și TVR INFO, imediat după închiderea secțiilor de votare.

Seara se încheie cu Ediția specială de la ora 23.00, moderată de Mihai Rădulescu, care va discuta principalele evenimente ale scrutinului alături de Loara Ștefănescu, Claudiu Lucaci și invitatul lor, prof. univ. dr. Dumitru Borțun, sociolog.

În cadrul acestor programe, Televiziunea Română va oferi, ca de fiecare dată, analize echilibrate, informații imparțiale și știri verificate, menite să asigure o informare corectă și completă a telespectatorilor, în acord cu misiunea sa publică.

Pe parcursul campaniei electorale, sub genericul „Tu votezi România!”, Televiziunea Română a difuzat o serie de programe dedicate alegerilor locale parțiale, pe canalele TVR 1, TVR 2, TVR INFO, TVR Moldova, TVR Internaţional şi pe TVR Craiova. Începând din 22 noiembrie, publicul TVR a putut urmări ştiri, emisiuni de promovare electorală şi dezbateri cu candidații și reprezentanţii candidaților, zilnic, cu excepţia Zilei Naţionale de 1 Decembrie.

Prin această ofertă editorială complexă, TVR își reafirmă angajamentul de a furniza informație relevantă, corectă și profesionist realizată, în interesul publicului.

Campania electorală pentru alegerile locale parțiale se încheie sâmbătă, 6 decembrie, ora 07.00. Scrutinul va avea loc duminică, 7 decembrie a.c.

 

Compartimentul Comunicare
.

15:50 Convieţuiri

(II) Prezentator Adriana Irimescu

Producători: Boris Velimirovici, Roxana Amzar Gheorghe

16:40 Zi de zi cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1