loader
Foto

Galerie foto

3 ani de război în Ucraina – TVR INFO şi TVR 1 difuzează ediţii speciale pe parcursul zilei de 24 februarie

O echipă de jurnalişti TVR se află în Ucraina şi transmite în exclusivitate pentru jurnalele de ştiri ale posturilor TVR. Reportajele, corespondenţele, transmisiunile directe ale jurnaliştilor Alexandru Costache, Dragoş Stoian şi Dorel Oancă sunt şi pe tvrinfo.ro.

 

Pacea pare încă departe şi la 3 ani după ce ruşii au invadat Ucraina. Rusia a lansat din nou mai multe atacuri aeriene asupra Kievului şi în regiunea Doneţk. Iar preşedintele Trump a anunţat că nu vrea doar pământurile rare ale Ucrainei, ci şi petrolul şi orice alte resurse care să acopere ajutorul acordat până acum Ucrainei. Situaţia îi îngrijorează şi mai mult pe ucraineni. Însă nu renunţă să spere că războiul se va termina curând. Chiar dacă despre pacea din Ucraina se negociază fără Ucraina. O echipă de jurnalişti TVR se află în Ucraina şi transmite în exclusivitate pentru jurnalele de ştiri ale posturilor TVR.

Alexandru Costache, Dragoş Stoian şi Dorel Oancă au stat de vorbă cu jurnalişti de la Kiev şi ucraineni. Reportajul semnat de ei poate fi urmărit şi online, pe tvrinfo.ro.

(w882) Echipa TVR

(w882) Echipa TVR

Acorduri de chitară taie liniştea apăsătoare din Kiev. Trecătorii se opresc în faţa fotografiilor cu eroii care au luptat până acum pentru ca Ucraina să rămână liberă.

De 3 ani, ucrainenii speră că războiul se va termina. Acum însă sunt din nou îngrijoraţi pentru că liderii ţării lor nu sunt primiţi la masa negocierilor dintre oamenii lui Putin şi cei ai lui Trump.

Ucrainenii îşi doresc un acord de pace care să fie în primul rând corect.

Oamenii sunt nemulţumiţi de propunerea preşedintelui american ca Ucraina să permită exploatarea mineralelor rare de pe teritoriul său.

Bohdan Nahaylo, redactor şef Kyiv Post: „Suntem dezgustaţi că o astfel de propunere a fost făcută. Unde este Planul Marshall? România, Cehia, Polonia, Franţa, îi cer Ucrainei să plătească pentru ajutorul oferit şi pentru sprijinul financiar? Este o abordare dezgustătoare, care nu ar trebui tolerată, pentru că va crea un precedent. Aici, în Ucraina, simţim că Trump se comportă precum Tarzan, vede lumea ca pe o junglă cu animale mai slabe, animale mai puternice, dar el este marele macho. Asta ar putea să dureze o lună sau două, apoi realitatea se va instala.

Francis este din Australia, însă de aproape 2 ani trăieşte în Ucraina unde scrie pentru publicaţia Kyiv Independent. Are mulţi prieteni ucraineni care acum sunt pe front.

Francis Farrell, Kyiv Independent:  „Bineînţeles că  sunt obosiţi, bineînţeles că vor să se întoarcă acasă la familii, vor ca războiul să se termine, dar, de asemenea, înţeleg că singura cale de a obţine asta este să oprească Rusia acum pe câmpul de luptă.  Altfel, copiii lor vor fi nevoiţi să lupte în alt război, peste 10 zece ani. Sper ca Washingtonul să înţeleagă că singura cale de a fi pace, în special o pace rapidă, este ca Rusia să se oprească.

Pentru moment Trump crede că poate să vorbească, să facă o înţelegere inteligentă dar nu poţi să faci o înţelegere cu un cuceritor imperialist care nu şi-a terminat încă treaba. Trebuie să fii dur cu el şi să te asiguri că îl faci să se oprească în loc să îi ceri să se oprească”.

(w882) Alex Costa

(w882) În Piaţa

TVR INFO – emisiunile postului prezintă şi analizează războiul de lângă noi, la trei ani de la începerea ostilităţilor declanşate de Rusia în Ucraina

TVR INFO a început seria ediţiilor speciale dedicate împlinirii a trei ani de război de la ora 7.00, în „Matinalul” prezentat de Laura Fronoiu şi Marius Popa, cu întrebarea: 3 ani de război: ce urmează?. În ce fel s-a schimbat lumea în trei ani de război vedem în emisiunea „Info plus”, prezentată de Cristian Petru, începând cu ora 10.00. Marinela Mititelu dezbate, la „Cine face legea?”, de asemenea, tema Ucraina, în război, de 3 ani.

Telejurnal Moldova, de la ora 13.00, prezentat de Carina Muller din Studioul de la Chişinău, aduce o altă perspectivă: 3 ani de război: viaţa la doi paşi de front.

Loara Ştefănescu prezintă de la ora 15.00, ediţia specială ce abordează aceeaşi temă: 3 ani de război – Ucraina, 3 ani de rezistenţă. Şi emisiunea „Banii, azi”, moderator Cătălin Deacu, vine cu o ediţie specială dedicată Ucrainei, pentru că efectele războiului s-au simţit de la Kiev, la Washington, Bucureşti şi până în Asia. A creat instabilitate economică, inflaţie, crize alimentare. Nu este doar despre Ucraina, este despre noi toţi.

De la ora 18.15 şi de la 19.00, în direct la TVR 1 şi TVR INFO, Alina Grigore prezintă ediţia specială „Frontul” – Ucraina, 3 ani de război - care va analiza frontul văzut și nevăzut, tacticile, scenariile, mizele, ramificațiile și implicațiile schimbărilor din jurul nostru. Invitatul Alinei Grigore va fi Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România. Şi ediţiile de seară „Prim plan” (orele 21.00 şi 22.00) aduc în dezbatere ştirile, evenimentele zilei, cu focus pe Ucraina şi cei 3 ani care s-au scurs de la declanşarea războiului.

(w882) In Piaţa

(w882) Piata Inde

În Piaţa Independenţei, Maidan, Kiev, Ucraina - loc de comemorare pentru eroii căzuţi în război

Trimişii Ştirilor TVR în Ucraina, Alexandru Costache, Dragoş Stoian şi Dorel Oancă, vor avea transmisiuni directe, reportaje şi corespondenţe de la faţa locului în emisiunile informative Telejurnal 14.00, Ora de ştiri (ora 18.00), Telejurnal 20.00, precum şi în ediţiile speciale ale zilei.

credit foto: Alex Costache şi Dorel Oancă, TVR

14:30 Eminescu şi Cernăuţii

, (România, 2023)

Regia, imaginea, producţia: Mihai Grosu şi Irina Grosu

Narator: Valentin Teodosiu

Cu: Vlad Pascar, Mihai Grosu, Vasile Rauţ, Elena Pascar

*Documentarul prezintă povestea plecării din Ipoteşti la şcoală a copilului Mihai, la vârsta de 7 ani, împreună cu tatăl său, Gheorghe Eminovici, până la ultima vizită pe care a făcut-o la Cernăuţi, înaintea Crăciunului din 1885.

Cu sprijinul unor români şi a unor bucovineni, cunoscători ai vieţii lui Eminescu, şi al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, realizatorii au filmat în toate locaţiile în care a învăţat poetul nostru naţional, în care a stat cu chirie, inclusiv casa lui Aron Pumnul, dar şi pe toloaca unde bătea mingea cu colegii de şcoală.

De asemenea, au filmat în Arhiva de Stat a regiunii Cernăuţi, prilej cu care au descoperit documente necunoscute până acum publicului larg-ale autorităţilor habsburgice şi ale celor sovietice despre poet.

La finalul filmului, istorici şi literaţi din nordul Bucovinei vorbesc despre felul în care, după 1944, propaganda sovietică l-a transformat pe Eminescu din poetul naţional al românilor într-un oarecare „poet moldovean”.

(Reluare)

15:50 Prezenţe româneşti

Marea Britanie-Corneliu Bjola, profesor de Diplomație Digitală la Universitatea din Oxford și șeful Grupului de Cercetare în Diplomație Digitală din Oxford, membru al facultății Centrului pentru Diplomație Publică din cadrul Universității din California de Sud și lector universitar la Academia Diplomatică din Viena;

Realizator Marian Voicu

 
De ce vrea Trump Groenlanda?

De ce vrea Trump Groenlanda?

publicat: vineri, 16 ianuarie 2026

Dragoș Mateescu, analist la Institutul Diplomatic Român, e invitatul lui Marian Voicu şi ne explică în detaliu de ce vizează preşedintele SUA ...

„Fețele dictatorului”, un documentar reflecție asupra puterii imaginii, la „Dosar România”

Imagine, retuș, propagandă. Cum a fabricat și demontat fotografia adevărul unei epoci. De la fotografiile oficiale de presă până la imaginile ...

TVR difuzează în premieră Gala Premiilor Academiei Europene de Film

Ceremonia de decernare a celor mai importante distincții ale cinematografiei europene de la Berlin va fi transmisă pe TVR1 în direct, sâmbătă, ...

 

#tvr1