loader

„A aduce zâmbet unde este suferință, la fel de important ca gestul de vindecare"

Luni, 15 februarie, de la ora 23:25,  ați revăzut pe TVR 1, TVR HD şi TVR+ o ediţie Best Of a emisiunii Nocturne. Invitatul Marinei Constantinescu a fost conf. dr Șerban Bălănescu.

 

Marina Constantinescu
Nocturne

Marina Constantinescu și invitatul ei, conf.dr. Șerban Bălănescu, privesc drumul parcurs de acesta de la admiterea în facultate și pâna în prezent, cu greutățile și lipsurile perioadei comuniste, cu norocul și puterea de a trece peste ele, de la dificultatea de a face rost de o simplă carte sau de a vorbi liber și până la lipsa unui trai decent din perspectivă umană.

Aflat acum în plină maturitate profesională, Șerban Bălănescu a fost admis la Facultatea de Medicină în anul 1981, cu o concurență de 6 persoane pe un loc. "Puțini", spune doctorul.  A ales medicina și pentru că a crescut în familie de medici, astfel că "meseria medicală" a deprins-o, mai întâi, acasă.

Șerban Bălănescu: "Medicina se poate face cu dedicație sau, ca orice altă meserie, comercial. Dar cea din urmă nu e medicina adevărată."

(w882)

"A aduce zâmbet acolo unde este suferință poate fi la fel de important ca gestul de vindecare în sine."

Astfel vorbește un medic care provine dintr-o școală umană, format și îndrumat de profesioniști veritabili, care n-au încercat o clipa să-si suprime umanitatea în fața bolii sau a morții.

(w882)

În prezent, după stagii de lucru în sisteme occidentale de sănătate, este șeful unei secții de Cardiologie și Cardiologie Intervențională în cadrul unui spital privat: "Lucrez în sistemul privat pentru că nu mai vreau să mă lovesc de lipsuri".

"Pentru medic, moartea unui pacient e greu de acceptat, dar trebuie privită în față."

(w882)

Prima tinerete și-a petrecut-o studiind și mergând la teatru împreună cu soția sa. Se amuză când își aduce aminte de el, un om al mării născut la Constanța, care a făcut armata la Vânători de munte.

Revoluția l-a prins, desigur, în spital. A rămas acolo câteva zile, timp în care se opera cu saltelele puse în geam, pentru a nu răzbate lumina din sălile de operație către strada mult prea primejdioasă în acele clipe.

"Inimile pacienților sunt greu de îngrijit tehnic. Dar nu la fel de greu ca în afara sălii de operație."

Ediția - a cărei premieră a fost în decembrie 2015 - este disponibilă online şi pe TVR+.


***

(w882)

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile".

Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi redactorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe TVR+, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook - Nocturne.

 

18:00 Teleenciclopedia

CLAUDE MONET-IMPRESIE, RĂSĂRIT DE SOARE

De la Răsăritul de soare, ce i-a conferit calitatea de „părinte al impresionismului”, până la zugrăvirea obsedantă a iazului împodobit cu nuferi, Claude Monet și-a exprimat sensibilitatea lirică prin culoare și lumină. A creat neobosit de la vârsta de 15 ani până când a murit, la 86 de ani, lăsând umanității peste 2000 de tablouri.

MASACRUL DE LA KATÎN (ep. 1 / 6)

La o zi după atacul înscenat de naziști asupra stației de radio germane din Gliwice-pe 1 septembrie 1939-Al Treilea Reich invada Polonia, declanșând Blitzkrieg, războiul-fulger. Cu câteva săptămâni în urmă, Stalin și Hitler semnaseră un pact de neagresiune, împărțind Polonia „frățește”. Undeva la est de Varșovia, căpitanul în rezervă Jozef Czapski rătăcea însoțit de camarazii escadronului său. Avea 44 de ani, iar în viața civilă era pictor.

TĂRÂMURI ŞI LEGENDE. PĂMÂNTUL (ep.5/6)

Pădurea de sequoia din Parcul Național Redwood, în nordul Californiei, este căminul populației indigene Tolowa de peste un mileniu. Amerindienii tratează cu enormă responsabilitate bunăstarea arborilor, pentru că viețuitoarele de aici sunt interdependente și trăiesc în simbioză cu ei. Inclusiv băştinaşii, pentru care sequoia reprezintă o parte esențială a existenței și culturii.

INDIILE DE VEST (ep.4/6)

O specie endemică în Antilele Mici este Iguana delicatissima. Descrisă prima oară în 1768, de naturalistul Josephus Nicolaus Laurenti, această vertebrată ovipară cu sânge rece a prosperat aici, departe de zonele continentale originare. Din nefericire, în ultimele decenii, agricultura și turismul i-au redus dramatic habitatele, aducând-o în pragul dispariției.

Emisiune de: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca, Mircea Neacşa

19:00 Telejurnal

*Ştiri* Sport* (fara meteo)

Prezintă Alina Stancu

Producatori: Diana Anghel, Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
„Chef” – o poveste savuroasă despre pasiune, familie și curajul de a o lua de la capăt, la TVR 1

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 20.00, urmărim în premieră la TVR 1 o comedie savuroasă în regia lui Jon Favreau, care demonstrează că uneori ...

Însemnări intime din jurnalul Reginei Maria despre primirea de vedetă din America, sâmbătă, la „Ora Regelui”

O călătorie de 10.000 de mile, o primire ca pentru un star de cinema și un succes care a răsunat pe tot continentul american! Sâmbătă, 31 ...

„America decide. Bătălia pentru Congres” – Ediţii Speciale la TVR

Între 1 şi 4 noiembrie, Televiziunea Română acoperă evenimentul electoral din America în Telejurnale, ediţii speciale şi programe speciale ale ...

 

#tvr1