Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Concediul la români a venit odată cu adoptarea Constituției din 1948, copiată după cea sovietică. Conform legislației adoptate în 1967, angajații aveau dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit cu o durată de 15 până la 24 de zile lucrătoare.

Românii mergeau la munte sau la mare, cu maşina proprie – dacă aveau – cu trenul sau cu autocarul, stăteau la cort, în gazdă sau la hotel, dar exista în fiecare bucuria de a scăpa, măcar pentru câteva zile, de „realizarea planului”.

Se organizau şi călătorii în străinătate. Desigur, în țările socialiste. O ciudățenie a acelor vremuri era nudismul. De dragul publicității se pare că demnitarii comuniști îngăduiseră această practică. Altfel, rima prost cu codul eticii şi echităţii socialiste.

Dar, după ce treceau cele câteva zile de relaxare, românii reveneau la chemarea Partidului, spre făurirea „viitorului de aur”. În comunism erau cu siguranţă mai puţine libertăţi şi feluri de a te distra, dar oamenii se bucurau cu adevărat de zilele de concediu.