loader

Ansambluri emblemă ale folclorului românesc, la Festivalul „Ioan Macrea” | VIDEO

Iuliana Tudor v-a fost din nou gazdă, alături de Ansamblul folcloric „Dor Transilvan” şi Ansamblul Profesionist „Banatul”, pe 16 februarie, de la ora 21.10, la TVR 1, TVR 1 HD și pe TVR+.

 

Cea de-a cincea parte a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea” ne-a purtat peste munţi, de unde vin membrii Ansamblurilor „Dor Transilvan” şi „Banatul”, precum şi alţi artişti apreciaţi de public.

Concertul prezentat de Iuliana Tudor a fost difuzat duminică, 16 februarie, de la ora 21.10, la TVR 1.

Înfiinţat în urmă cu 25 de ani, Ansamblul „Dor Transilvan” este unul dintre cele mai valoroase ansambluri folclorice din judeţul Cluj. Cu o medie anuală de şase participări în festivaluri internaţionale, Ansamblul folcloric „Dor Transilvan” face parte dintre cei mai activi promotori ai culturii tradiţionale româneşti în străinătate, primind din partea Primăriei Cluj-Napoca titlul de „ansamblu european”. Laureat cu premiul „Oscar pentru folclor” la festivalul mondial „Castello di Gorizia”, din Italia, Ansamblul „Dor Transilvan” este considerat un adevărat „ambasador cultural al Clujului”. Ansamblul are în componenţa sa tineri dansatori, instrumentişti şi interpreţi ai cântecului popular. Repertoriul ansamblului este compus din 20 de jocuri populare sau suite dintre cele mai frumoase şi reprezentative zone folclorice ale Transilvaniei, dar şi o suită de jocuri moldoveneşti şi celebrul „Căluş” oltenesc. Coregrafia dansurilor poartă amprenta valorosului coregraf Florin Ciobanu.

(w882) Dor Transi

Programul prezentat la ediţia a XXI-a a Festivalului „Ioan Macrea” cuprinde „Suita de jocuri din Boju”, judeţul Cluj, „Suita de dansuri de pe Someş”, judeţul Cluj, „Jocuri din Cîmpia Transilvaniei”, judeţul Cluj, „Suita orchestrală - Joc ciobănesc din Năsăud” şi „Suita de jocuri din Bihor”, iar recitalurile sunt susţinute de Aurora şi Săndel Mihai, Adriana Irimies, respectiv Aurel Tămaş.

Ansamblul Profesionist „Banatul” a fost înfiinţat în 1970. Este singurul ansamblul profesionist din judeţul Timiş care are orchestră proprie şi dansatori profesionişti. A câştigat de trei ori Concursul Naţional al Ansamblurilor Folclorice Profesioniste din România. Orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” este coordonată de către tânărul dirijor Sebastian Roşca, iar coregrafia ansamblului poartă semnătura cuplului Brânduşa şi Nicolae Stănescu, un adevărat brand al Banatului în domeniul dansurilor tradiţionale.

(w882) Sebastian

Ansamblul „Banatul” a pregătit pentru întâlnirea cu publicul Festivalului „Ioan Macrea” un moment coregrafic cu jocuri de pe Valea Almăjului, deschis de doina „Cine trece acuma gealu”. Frumuseţea doinei este completată de jocurile „brâul” pe timp şi contratimp, „Brâul lui Bodea”, „Brâul lui Miţa”, brâul „La căsuţa din Poiană”, „Ardeleana” şi „Sărita”, jocul de doi pe timp şi contratimp, fiecare dintre ele cu specificul Văii Almăjului. Cel de-al doilea moment coregrafic face parte din bogăţia Banatului montan, transpusă scenic prin „Brâul Pătimaşilor”.

Pe scena festivalului urcă şi artiştii bănăţeni Liliana Laichici, Carmen Popovici Dumbravă şi Dumitru Teleagă, iar Orchestra Ansamblului „Banatul” prezintă cu o suită orchestrală.

***

Din 19 ianuarie, în fiecare duminică seară, timp de şase săptămâni, telespectatorii TVR 1 sunt invitaţi la un spectacol plin de culoare, în care artişti din diferite zone etnofolclorice ale ţării poartă mesajul cântecului şi jocului popular românesc. Aşa cum ne-a obişnuit, Iuliana Tudor este gazda celui mai mare festival dedicat ansamblurilor folclorice profesioniste, Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea”. Desfăşurată în perioada 27-29 noiembrie 2019 în Sala Polivalentă „Transilvania” din Sibiu, ediţia a XXI-a a festivalului va putea fi văzut la TVR 1 duminica seara, de la 21.10.

Organizatorii festivalului: Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii" Sibiu

20:00 Vedeta familiei

*Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Vedeta Familiei este un show concurs de divertisment care celebrează talentul vocal al noii generații, ajuns acum la cel de-al 8-lea sezon. Emisiunea oferă copiilor șansa de a străluci pe o scenă profesionistă, susținuți de cei mai importanți oameni din viața lor, propria familie, totul sub privirile avizate ale celor mai buni profesioniști din domeniu, jurații emisiunii:

Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

21:30 Angelica Flutur-Huţanca din Bucovina

(I) *Best of

Prezentator si producător Iuliana Tudor

 
Totul despre poluarea cu microplastice a Dunării! Pe 29 iunie, de Ziua Dunării, TVR 1 difuzează în premieră documentarul „Invazia invizibilă”

Dunărea pare curată, însă milioane de particule de microplastic plutesc invizibil prin apele sale, ajung în pești și, în cele din urmă, în ...

Multă emoţie şi o legătură afectivă unică în filmul „Soldatul şi vulpea”, la TVR 1

Drama este povestea adevărată a lui Franz Streitberger, străbunicul regizorului filmului, curier în armata austriacă, în cel de-Al Doilea Război ...

Despre A.Rest 1989 – Arhiva video a Securității, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie aflăm despre oferta de locuințe ilegale în coloniile israeliene, dar şi despre fenomenul olandez Tulipmania. Sâmbătă, 27 ...

 

#tvr1