loader
Foto

„Arta, ca nevoie, nu ca lux”. Un invitat de colecţie în deschiderea noului sezon „Garantat 100%”: Andrei Pleşu | VIDEO

Cătălin Ştefănescu – Andrei Pleşu, despre artă, religie şi „lumea formelor”. Un dialog de savurat, difuzat la TVR 1 în două părţi. Prima parte a emisiunii a fost difuzată pe 7 aprilie, cea de-a doua parte ați putut să o urmăriți duminică, 14 aprilie, de la ora 23.00.

 

Cătălin Ştefănescu
Garantat 100%

Aşteptările sunt mari întotdeauna când vine vorba de Cătălin Ştefănescu. Pentru că aşa ne-a obişnuit. Pentru că interviurile sale sunt mai mult decât simple interviuri, iar invitaţii care păşesc în decorul „Garantat 100%” se dezvăluie ca nicăieri altundeva. Iar cei care urmăresc, din faţa micului ecran, acest schimb de idei se lasă fermecaţi de „lucrurile care plutesc atunci în aer”.

 

Un nou sezon al emisiunii de la TVR 1 a început duminică, iar debutul său a anunţat noi întâlniri la înălţime. Scriitor, eseist şi istoric al artei, Andrei Pleşu a fost invitatul lui Cătălin Ştefănescu în primele două ediţii ale sezonului, din 7 şi 14 aprilie, de la ora 23.00.

(w882) plesu 3

Dialogul a pornit de la apariția volumului „Călătorie în lumea formelor”, scris de invitat în „fragedă tinerețe”, între 21 și 24 de ani. Chiar și autorul își citește acum scrierile acestea cu oarecare perplexitate, deoarece regăsește în carte „și o hărnicie a lecturii, de elev cuminte, dar și o interogativitate care mi se pare legitimă, și fertilă, și onorabilă.” Volumul începe cu o apreciere a lenei numită de autor „fertilă”: „În  general, asociem idea de muncă cu idea dinamismului. […] Efortul poate fi făcut și în nemișcare. Gânditorul, ca și artistul, și pictorul, și scriitorul, făptuieşte stând pe loc”, consideră scriitorul, completând, însă: „Acum, nu orice stat pe loc poate fi și creator.”

Discuția a alunecat ușor spre navigarea, căutarea pe internet, pe care Pleşu o vede ca pe ceva care nu îmbogăţeşte cu nimic pe cel care o practică: „Fără drum, fără cale, fără parcurs, nu există adevăr. Trebuie să umbli, să avansezi către ceea ce cauți. […]. A căuta înseamnă a fi mereu disponibil și a fi atent la lucruri colaterale. Căutarea pe internet exclude colateralul. Ajungi la țintă fără parcurs.”

Arta e unul dintre subiectele ce se regăsesc în dialogul lui Andrei Pleşu cu realizatorul Cătălin Ştefănescu. „Arta, ca nevoie, nu ca lux”, este convingerea invitatului „Garantat 100%”, care explică puterea socială a artei: „Există în fiecare lucru pe care îl admiri o invitație să îl imiți. A admira o operă de artă este a subînțelege încercarea de a te așeza în lumea ei, de a fi în dialog cu ea de la egal la egal, de a te desăvârşi. A admira desăvârșirea înseamnă și a avea poftă de a o întruchipa, la rândul tău, sau de a te apropia de ea. În orice caz, e o provocare, poate fi o neliniște utilă, formativă, o neliniște care te face să vrei de la tine mai mult decât știai că poți.”

(w882) larg

Arta este, pentru Andrei Pleşu, „în mod paradoxal, un adevăr despre inevidenţe, despre lucruri mijlocitoare mai curând decât definitiv lămuritoare, dar este o foarte bună cale spre identificarea unor fațete ale adevărului, propriu sau al lumii. Arta te obligă să ieși din deprinderile tale curente de a gândi, de a vedea, de a înțelege. Brusc, afli că există modalități de a te raporta la oameni diferite de cele pe care le-ai practicat.”

Diferența dintre artă și morală, conform invitatului lui Cătălin Ştefănescu, este aceea că „arta vine cu seductivitate, morala îți dă niște legi clare: fără ele nu se poate trăi, mai ales social. Arta îți dă niște criterii fără de care nu MERITĂ să trăiești.”

(w882) plesu 1

De la nevoia de artă, discuţia curge natural către nevoia de sacralitate, scriitorul văzând o legătură profundă între ele. „Cu toții simțim că ceea ce vedem, că lumea de care suntem înconjurați nu e tot. Că există sensibilitate, există vizibilul, audibilul, lumea simțurilor, în general, dar tot simțim că trebuie să mai fie ceva dincolo de asta. Ceva de ordinul unei idei suport, ceva de ordinul unei dimensiuni care nu ne e prezentă imediat și pe care trebuie să o căutăm”, spune el, întărind că „nu cred că se poate trăi intens și integral fără să ne raportăm la o instanță greu de descifrat, care colaborează cu noi.” Preocupat de domeniul spiritualităţii, al credinţei, al relaţiei omului cu Dumnezeu, Andrei Pleşu defineşte religia drept legătură. „Înseamnă să te cuplezi la o instanță care nu e imediată, care nu e subînțeleasă, care nu e evidentă. Tot ce există nu se reduce la tot ce se vede. Și vrei să treci dincolo… stă în firea omului să aibă ochii ațintiți spre ce înseamnă dincolo. Dincolo de imediat, dincolo de viață, dincolo de moarte… sunt nevoi inevitabile ale unei ființe spirituale.”

(w882) catalin

Revenind la volumul „Călătorie în lumea formelor”, lansat recent la editura Humanitas, scriitorul argumentează: „Ceea ce am vrut să fac a fost să situez cultura vizuală și arta într-o interogativitate despre viață, despre om, care nu este un simplu consum de gust. […] Detest idea a vizita un muzeu, pentru că vizită e ceva scurt, te duci să bei o cafea, surâzi și pleci. [De fapt] te duci să te întâlnești cu Leonardo, cu Michelangelo, cu Rembrandt şi te duci să înțelegi mai mult decât înțelegeai până atunci.”

(w882) Calatorie

Despre răgaz – unul dintre defectele noastre „care pot deveni utile”, despre ce înseamnă a fi european, despre puterea ziditoare a artei, dar şi despre ce e frumosul, pentru Andrei Pleşu, aflăm din întâlnirea la care Cătălin Ştefănescu ne aşteaptă în două seri de duminică, la TVR 1. Din 7 aprilie, un nou sezon „Garantat 100%”, cu tihnă, decenţă şi dialoguri pătrunzătoare.

21:00 Câştigă România!

* Prezintă Virgil Ianţu

Sub bagheta lui Virgil Ianțu, concursul de cultură generală „Câștigă România!” revine la TVR1 cu un nou sezon. Români din toate colțurile țării, pasionați și bine pregătiți, intră în competiție pentru a demonstra cât de mult contează educația și cunoștințele.

Un format original, cu miză culturală și ritm alert, „Câștigă România!” rămâne programul care dovedește că educația și spiritul competitiv pot fi, în același timp, spectacol și inspirație. Producători: Diana Pascal, Vanda Liche

Quiz manager Cătălina Filip

sezon nou

22:00 ​ SOARELE ROŞU

Telecinemateca (RED SUN-Franţa, Italia, Spania, 1971)

Regia Terence Young
Cu: Charles Bronson, Toshirô Mifune, Alain Delon, Ursula Andrews.
*Western. Arizona, anii 1870. Link (Charles Bronson) şi Gauche (Alain Delon), doi răufăcători notorii, jefuiesc un tren în mijlocul pustiurilor vestului. Numai că în tren se află ambasadorul Japoniei, însoţit de garda lui personală. Hoţii îl jefuiesc şi pe acesta, furându-i nu doar banii, ci şi o sabie primită cadou de la preşedintele SUA. Unul dintre răufăcători fuge cu toate bunurile obţinute, lăsându-l pe celălalt cu buza umflată. Păgubitul porneşte în urmărire, împreună cu un samurai, singurul supravieţuitor din garda ambasadorului. Interesul material şi onoarea îi unesc pe cei doi.

 
După 6 victorii consecutive, Cristinel Anton vânează Marele Premiu „Câștigă România!”, la TVR 1

Competiția ajunge la un nou nivel! Cristinel Anton, concurentul care a făcut istorie în cel de-al 15-lea sezon al emisiunii „Câștigă România!”, ...

Divorțul și cererile accesorii

Divorțul și cererile accesorii

publicat: marţi, 02 decembrie 2025

Divorțul nu înseamnă doar încetarea unei căsătorii. Din punct de vedere juridic, instanța trebuie să decidă și o serie de aspecte esențiale: cine ...

Ecosisteme în reconstrucţie: „Arhitecții naturii” - un film despre revenirea speciilor-cheie în habitatul natual, în premieră la TVR 1

Povestea spectaculoasă a reîntoarcerii zimbrilor și castorilor în Munții Făgăraș – un habitat din care aceste specii dispăruseră acum două secole ...

 

#tvr1