loader

Audienţe de top pentru TVR 1 de 1 Decembrie

Cel mai urmărit minut al paradei militare de la Arcul de Triumf a adus postului TVR 1 peste 1 milion de telespectatori. TVR 1 - locul 2 în topul celor mai urmărite transmisiuni de la paradele militare.

 

Televiziunea Română a celebrat prin programe speciale Ziua Naţională a României. Duminică, 1 Decembrie, telespectatorii au putut viziona, la TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova, ediţii speciale #eusuntromania, transmisiuni directe ale paradelor militare organizate, dar şi ediţii speciale ale emisiunilor consacrate ale postului. Ca în fiecare an, Televiziunea Română a fost partener oficial al evenimentelor şi a transmis integral parada militară de la Arcul de Triumf din Capitală şi ceremoniile de la Alba-Iulia şi Buzău

(w500)

credit foto: Laura Neagu

La TVR 1, ziua de 1 Decembrie s-a desfăşurat sub genericul #eusuntromania, iar numeroşi telespectatori au ales să petreacă mare parte a acestei zile alături de principalul post al Televiziunii Române. Cel mai vizionat program pe 1 Decembrie la TVR 1 a fost parada militară de la Arcul de Triumf din Bucureşti, unde telespectatorii au avut parte de momente unice - de la zborul celor şase avioane F16, dar şi defilarea, în premieră, a celui mai modern radar mobil al Forţelor Aeriene - urmată paradele militare de la Buzău şi Alba-Iulia. Telespectatorii au urmărit în număr mare spectacolul Noi suntem români şi ediţia a şasea a sezonului al patrulea Vedeta populară.

(w882)

credit foto: Dorin Chioţea

Transmisiunea directă a paradei militare de la Bucureşti, comentată pentru a zecea oară de Adelin Petrişor şi avându-l partener de microfon pe colonelul Constantin Spânu, a adus postului TVR 1 poziţia a doua la nivelul întregii ţări, în intervalul 11.10-12.33. Aproape 850.000 de telespectatori (4,7% rating şi 13,6% cotă de piaţă) au preferat să vadă parada militară şi transmisiunea TVR 1 în format high definition de la eveniment. Şi la nivelul publicului din oraşe şi al celui comercial  TVR 1  a ocupat poziţia a doua cu parada de la Arcul de Triumf: urban: 442.000 de telespectatori (4,6% rating mediu şi 14,7% share); comercial: 123.000 de telespectatori (2,9% rating şi 12,3% cotă de piaţă). Pe categoria de public de peste 18 ani din oraşe, TVR 1 a ocupat primul loc pe intervalul difuzării paradei de 1 Decembrie de la Bucureşti (425.000 de telespectatori, 5,2% rating şi 15,3% cotă de piaţă).

(w882)

credit foto: Ioana Chiriţă

Finalul transmisiunii directe a paradei militare de la Arcul de Triumf a dat şi cel mai urmărit minut, înregistrat la 12.32, când peste 1.000.000 de telespectatori (5,9% rating şi 16,9% share) vizionau, în direct, defilarea militarilor.

Şi transmisiunile directe ale paradelor militare de la Buzău şi Alba-Iulia au adus postului TVR 1 locul al doilea şi al treilea pe intervalul lor de difuzare:

Parada de 1 Decembrie de la Buzău - unde a defilat cea mai mare divizie din România, Divizia 2 Infanterie Getica – a adunat în faţa micilor ecrane la TVR 1 peste 800.000 de telespectatori (4,5% rating şi 12,9% cotă de piaţă), cifre cu care TVR 1 s-a situat pe poziţia a treia în topul celor mai urmărite programe pe intervalul 12.33-12.53. Aceeaşi poziţie, şi pe publicul urban şi comercial.

(w500)

Parada militară transmisă în direct din oraşul Marii Uniri şi comentată de jurnalistul TVR Mihai Rădulescu şi invitaţii lui, a fost urmărită la TVR 1 de 832.000 de telespectatori la nivel naţional  (4,7% şi 13,5% cotă de piaţă), postul TVR 1 fiind al doilea cel mai vizionat pe interval. Acelaşi loc 2 a obţinut TVR 1 cu transmisiunea directă a paradei militare de la Alba-Iulia şi pe publicul urban şi comercial.

Şi spectacolul extraordinar Noi suntem români, dedicat zilei de 1 Decembrie, transmis de TVR 1 de la Sala Transilvania din Sibiu, la care Iuliana Tudor a fost gazdă, s-a situat în top 5 al celor mai urmărite programe la nivel naţional, pe intervalul său de difuzare (17.00-19.07), cu o medie de 539.000 de telespectatori (3,0% rating şi 6,8% cotă de piaţă). Vârful de audienţă al programului care ne-a propus „o călătorie prin istoria României” s-a înregistrat la 18.56, când peste 850.000 de telespectatori urmăreau spectacolul la care au participat „Junii Sibiului”, Trupa K1, Paula Seling, Nicolae Furdui Iancu, Grupul „Crai Nou”, actorii Vlad Rădescu, Sorin Francu şi alţii.

(w500)

credit foto: Doru Ochea

Ediţia specială de 1 Decembrie a emisiunii Vedeta populară, câştigată de lectorul universitar care renunţase la muzică acum 38 de ani, dar care a decis să îşi testeze calităţile interpretative în show-ul de folclor de la TVR 1, a fost de asemenea printre cele mai urmărite programe ale serii de 1 Decembrie. Emisiunea realizată şi prezentată de Iuliana Tudor la TVR 1 a fost în top 5 al programelor serii pe intervalul 21.00 – 22.50, cu o medie de peste 600.000 de telespectatori la nivel naţional (3,4% rating şi 7,3% cotă de piaţă). Cel mai urmărit minut al show-ului de talente din folclorul românesc s-a înregistrat la 21.26, când 730.000 de telespectatori (4,1% rating şi 8,2% cotă de piaţă) urmăreau proba a doua a concursului - duetele cu interpreţii consacraţi.

*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.
**Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMA
Prelucrare: SRTv

 

17:45 Legendele palatului: Regele Geunchogo

Legendele palatului: Regele Geunchogo (KING OF LEGEND-Coreea de Sud, 2010) Episodul 51

Cu: Kam Woo-sung, Kim Ji-soo, Lee Jong-won

* Dramă istorică, povestea vieţii lui Geunchogo, cel de-al 13-lea rege al regatului Baekje, care şi-a lăsat amprenta asupra istoriei Coreei, domnind câteva decenii în a doua jumătate a secolului IV. Crescut departe de palatul regal, deoarece nu era primul născut şi nici moştenitorul direct al tatălui său, prinţul Buyeo-gu ajunge un comerciant de succes, cu ajutorul bunicului său. Reîntors după mulţi ani la curtea regală, el devine regele Geunchogo şi preia tronul regatului Baekje în plin război între facţiunile politice. Sub conducerea lui Geunchogo, regatul cunoaşte zile glorioase, prosperitate şi faimă, atât prin cuceririle militare, cât şi prin cultură.

19:00 Telejurnal

*Ştiri*Sport* Meteo* Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
“Povestea din ochii lor”: Ediție specială cu iz de copilărie, “Copiii și animalele”

Sâmbătă, 30 mai, de la ora 09:15, la rubrica “Povestea din ochii lor” din cadrul Matinalului de weekend v-am pregătit o ediție specială cu iz ...

O ediție specială

Sâmbătă, 30 mai, de la ora 09:00, rubrica „Oamenii și legea” din cadrul „Matinalului de weekend” va dedica o ediție specială uneia dintre cele ...

Cristi Mîndru: „Jucam fotbal cu prietenii şi fiecare eram ce ne doream: Maradona, Hagi sau Van Basten”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

 

#tvr1