Anul acesta a împlinit 35 de ani de Televiziunea Română. În trei decenii de carieră a făcut anchete sociale, emisiuni auto ori de turism sau arte marțiale, dar şi documentare istorice sau reportaje din diferite locuri, toate i-au fost dragi. De peste 12 ani e parte a echipei care realizează „Ora Regelui”.

 

Astăzi, față de ieri, „sunt poate mai tăios, mai aspru, atunci când e nevoie de critică, în același timp, presupun că m-am și înțelepțit și am o înțelegere mai amplă a evenimentelor”, mărturiseşte jurnalistul. Ce înseamnă pentru el emisiunea care oferă o perspectivă profundă și documentată asupra rolului monarhiei în construirea și în evoluția statului român modern – „Ora Regelui”, cine sunt eroii care l-au inspirat în viaţă, cum a evoluat pasiunea lui pentru jurnalism de-a lungul anilor, dar şi despre rolul televiziunii publice în peisajul media actual citim mai multe în interviul cu Bogdan Şerban Iancu.

1. Cine eşti tu, Bogdan? Cum te-ai prezenta în două rânduri? Ce te defineşte?

1. Sunt un copil al comunismului. Dar am avut șansa să fiu născut într-o familie profund anticomunistă, cu părinți care au avut grijă să-mi arate harta țării - a întregii țări - și să-mi explice, des, elaborat, cine este responsabil pentru dezastru. De aceea, probabil, la Revoluție, deși eram „sub arme” (adică în armată), mă așteptam ca resetarea istorică pe care o trăiam cu toții să ducă la ce consideram a fi firesc, revenirea la monarhia constituțională.

Între timp, am avut „ocazia” să observ, să văd ce ne ține departe de acest deznodământ. Comunismul a fost o boală agresivă, care a atacat fiecare fibră, fiecare celulă nervoasă a individului, transformându-ne în homo sovieticus, homo comunistus, de care nu suntem atât de conștienți. Purtăm această povară fără să realizăm. În fine, e mult de spus pe tema aceasta.

Caut adevărul istoric și tânjesc după dreptatea socială. Din pricina trecutului nostru îmi repugnă stânga, dar sunt dezamăgit de așa zisa dreaptă. Cum o dau, iată, nu-i bine. Cred că trăiesc dilema tuturor.

2. Cum ai intrat în televiziune? A fost un vis din copilărie sau o împrejurare surprinzătoare? Îţi aminteşti care a fost prima poveste care te-a marcat și te-a făcut să simțiți că jurnalismul este drumul tău? (Te rog să incluzi şi un scurt CV, info despre ține, studii, profesie)

2. Dintr-o întâmplare. Am citit în presă că se dă concurs pentru ocuparea unor posturi de operator filmotecă. Era în februarie 1990, abia mă liberasem, cum se spune, din armată. Operator filmotecă este, de fapt, un fel de bibliotecar de filme. Filme de televiziune, documentare, știri, să nu confundăm cu cinematografia. Am dat examen și iată-mă, în martie 1990, angajat al singurei televiziuni, pe atunci, din România. Treaba mea era să am grijă ca filmele, și mă refer chiar la peliculă, să fie depozitate în condițiile optime la locul lor, în filmotecă, să le eliberez, la cererea redactorilor și să le recuperez pentru a le repune la locul lor. Nu era cine știe ce activitate, însă mi-a permis să intru în contact cu jurnaliștii vechi ai instituției și, important, să termin facultatea de jurnalism.

Două „subiecte”, cum le spunem noi, mi-au decis definitiv drumul către jurnalism, operațiunea sinistră prin care Regele Mihai a fost întors din drumul spre Curtea de Argeș, în decembrie 1990, și un episod din „Memorialul durerii”, în care Alexandru Nicolschi, un fost șef al Securității și torționar de prim rang, sfida memoria celor uciși.

În 1994, mi-am luat inima-n dinți și m-am prezentat la concursul organizat de Redacția Social de atunci și uite așa am intrat în presă. Eram reporter cu drepturi depline. Mult mai târziu, pe la jumătatea anilor 2000, am decis să continui studiile cu un master în comunicare, lucru care m-a pus în situația, neprevăzută, de a deveni, pentru trei ani, lector universitar la Facultatea de jurnalism „Lucian Blaga” din Sibiu.

Anul acesta am împlinit 35 de ani de Televiziunea Română. Cred că deja pot să spun că sunt printre cei mai vechi.

3. Ce modele ai, cine sunt oamenii care te-au inspirat în viaţă şi în carieră?

3. Hm, lista-i lungă. În primul rând, tatăl meu. Fără el, nu văd ce aș fi putut fi, ce aș fi înțeles din viață sau când. Cred că e important să auzi de mic că adevărul te va elibera, exact ca–n îndemnul biblic. Și că adevărul îți este scut în orice situație de viață, chiar și atunci când ești singur sau înghesuit în colț. Figura paternă mă urmărește mereu și mă tem că nu am reușit să mă ridic la statura lui morală.

Trebuie să vorbesc și despre cei pe care nu i-am cunoscut direct, ci prin ce au scris, prin memoriile lor. Sunt militarii din Primul și din Al Doilea Război Mondial. Citindu-i, trăiești un sentiment îngrijorător, te întrebi din ce material erau făcuți și evident, ce fel de educație au primit, atenție, toți, încât scriau atât de bine. Ca și sfinții închisorilor. De ce toți au trăit atât de intens și curat românește? E de reflectat!

Apoi, chiar am avut șansa să-i cunosc pe trei dintre eroii români, toți trei piloți în Al Doilea Război Mondial. Uneori mă întreb dacă nu ar fi trebuit să–i clonăm… Cunoscându-i, îți mai vine să dai umanității o șansă.

L-am lăsat la urmă, intenționat, pe omul care nu mi-a înșelat așteptările, dimpotrivă, cel căruia doar dintr-o măsură a corectei raportări - el, uriaș, dar modest până la confundarea cu un sfânt - nu-i pot spune, de asemenea, tată. Deși așa-l percep, ca pe părintele nostru. Este Regele Mihai. În cazul său, orice aș spune nu ar fi decât repetarea superlativelor deja rostite de mulți alții înaintea mea.

4. Care sunt principalele valori după care te ghidezi în viaţă?

4. Să nu se înțeleagă cumva că am un ghid, o listă după care îmi conduc viața. Într-o ordine aleatorie sunt adevărul, loialitatea și empatia. Sper să nu fiu înțeles greșit, dar mai ales în cazul animalelor, reacția empatică este uneori supra dimensionată. Intru în „roșu” în cazul suferinței unui animal. Am ajuns să mă feresc, știu, este o copilărie, să mă mai uit la documentare despre viața animalelor de orice fel.

Cu toate astea, nu sunt vegetarian, îmi place carnea. Dacă mi-ar sta în putere, aș alege să mănânc doar creată în laborator.

5. Ce înseamnă pentru tine emisiunea „Ora Regelui”? De ce e importantă o astfel de emisiune în grila postului public de televiziune?

5. Ați mai văzut o astfel de emisiune în afară de cea pe care o puteți urmări la TVR? Doar din când în când. Asta e frumusețea și puterea unei instituții publice, că poate avea în grilă de programe o emisiune în care istoria, denaturată până la grotesc în anii comunismului și chiar în cei 35 de ani de democrație, poate fi etalată în toată splendoarea ei.

Provocarea este cu atât mai mare cu cât te lovești de obstacole pe care le credeai inexistente, în însăși mentalitatea unor colegi de breaslă. Jurnaliști importanți, pe care-i respect, jurnaliști care și-au riscat cariera și viața pentru diferite subiecte, iată, în cazul punctual al Regelui Mihai și al activității Casei Regale din prezent m-au frapat prin ignoranță și, uneori, prin agresivitate. Trag concluzia că, din păcate, comunismul a afectat mai mult decât putem noi realiza.

Emisiunea este importantă pentru că oferă șansa să înțelegem că fără Regalitate, România nu ar fi existat, nu s-ar fi dezvoltat și nu s-ar fi modernizat. Mai adaug ceva, ceva care trece dincolo de istorie, este puterea exemplului unor oameni care au sacrificat totul în numele țării. Și nu mă refer numai la exemplele cunoscute, obținerea independenței sau războiul purtat împotriva propriei națiuni ca în cazul Regelui Ferdinand.

Am în minte minunatul exemplu de patriotism al Regelui Mihai care, alungat, umilit, mințit și scuipat de propriul popor, a acceptat bucuros, fără resentimente propunerea țării de a ajuta la efortul de integrare în NATO și UE. A bătut calea spre toate cancelariile europene și americane, spunând apăsat, căci putea, purtând o recunoaștere mondială, locul României este alături de voi!

De asemenea, emisiunea este importantă pentru că România, un caz unic, are o Casă Regală funcțională care dublează efortul diplomatic clasic al statului. Și iarăși ceva unic, și neapărat de precizat, o face din fonduri proprii.

Câți știu sau câți doresc să știe toate acestea? Iată care este întrebarea!

6. Care a fost cel mai drag proiect al tău în televiziune? La ce lucrezi în prezent?

6. În trei decenii de carieră am avut șansă să-mi bag nasul în multe domenii. De la anchete sociale, la emisiuni auto ori de turism sau arte marțiale, până la documentarele istorice sau reportaje din diferite locuri, toate mi-au fost dragi. Cum să nu te atașezi de subiectul tău?

De peste 12 ani realizez „Ora Regelui”. Și sper să continui să o fac, alături de colegii care îmi împărtășesc aceleași temeri pentru viitorul emisiunii și al jurnalismului (public).

7. Crezi că ar putea funcţiona România ca monarhie în prezent?

7. Nu văd să funcționeze prea bine republica.

Și ne ferim că dracu’ de tămâie să deschidem subiectul. La fiecare rundă de alegeri, ne înfierbântăm, ne înjurăm unii pe alții ca mai apoi, cu toții, să rămânem cu buza umflată. Mare realizare…

Monarhia a funcționat în condiții mult mai grele la începuturile ei. E adevărat, astăzi, că tot vorbeam de mentalitățile contorsionate, regele sau regina ar avea de „combătut” cu urmașii, cu epigonii comuniștilor. S-ar descurca, nu-mi fac griji.

De ce cred că ar fi mai bine să trăim în regat decât în republică, mai ales astăzi? Din două mari motive: în primul rând, Suveranul stă departe de potlogării politice, apoi am securiza principala poziție în stat, șefia lui, fără să ne mai batem capul că ne reprezintă sau nu pe toți, ca în cazul președintelui. Să nu uităm, președintele este om politic, cu tot ce înseamnă asta, va reprezenta mereu doar o parte a societății și va fi mereu la cheremul celor care l-au ajutat să-și obțină funcția. Regele este al tuturor. Iar istoria a și dovedit-o!

8. Ce ai păstrat din entuziasmul de la început și cum a evoluat pasiunea ta pentru jurnalism de-a lungul anilor?

8. Entuziasmul este același. Doar CNP-ul își cere tributul când apar junghiurile.

A fost o perioadă când Televiziunea Română era și o școală de jurnalism. De unde altundeva să fi apărut mulțimea de profesioniști din atâtea televiziuni private? TVR ar trebui să-și reia obiceiul, noi nu întinerim și oricât entuziasm am avea, la un moment dat vom încheia socotelile.

Jurnalismul este, prin definiție, o activitate a pasiunii care, în timp, se maturizează și se șlefuiește. Uite ce cuvinte mă puneți să folosesc… Dar așa este.

Astăzi, față de ieri, sunt poate mai tăios, mai aspru atunci când e nevoie de critică, în același timp, presupun că m-am și înțelepțit și am o înțelegere mai amplă a evenimentelor.

9. Povesteşte-ne de activitatea ta literară... E o activitate de timp liber sau o mare pasiune căreia îi aloci timpul cuvenit?

9. Cele trei volume publicate, primul să zicem că e mai mult un album de fotografii însoțit de texte, sunt de fapt o expresie a fricii. Frică de neant, frică de uitare, pe care un produs publicistic îl conține intrinsec. Interviurile întinse pe cinci ani cu Majestatea Sa Regele Mihai au fost difuzate la TVR. Dar ele au fost văzute de un număr relativ mic de oameni. Chiar și prezența lor pe Youtube nu garantează nemurirea. La fel și în cazul interviurilor cu cei trei piloți, aviatori, din Al Doilea Război Mondial. În cazul lor, interviurile s-au întins pe durata a 11 ani. Practic, i-am însoțit în ultimii ani de existență și le-am fost și amic, și confesor. O onoare de care nu cred că voi mai beneficia în această viață.

Cum să fac ca povestea lor să dăinuie? Cartea a fost răspunsul. Deși, astăzi…

Mai am o poveste, dar aceea este personală și ar veni în completarea unei alte cărți, splendide dar aproape necunoscute, a unui autor, pe nedrept nepromovat cum se cuvine, Ioan Popa. Cartea se numește „Robi pe Uranus” și este povestea unității militare unde domnul Popa era un tânăr locotenent, care, probabil, fluierase în biserică, și s-a trezit mutat disciplinar în sectorul D.L.E.N. - Direcția Lucrări Economia Națională, „diribau”, în jargonul soldaților - în București, pe șantierul care construia Casa Republicii, celebra clădire a Parlamentului. În aceeași unitate militară, în același timp, nimerește și mai tinerelul, aproape copil, soldatul Bogdan Șerban Iancu. Cartea scrisă cu o sensibilitate rară și un umor pe măsură este un roman, să zicem autobiografic, dar dedicat cohortelor de nefericiți care au trudit în sclavia șantierului. Este punctul de vedere al ofițerului, printre puținii oameni sensibili între miile de brute care formau ofiţerimea română. Sunt tentat să aștern punctul de vedere al soldatului, veriga cea mai de jos în lanțul trofic din Casă Republicii. Sper să găsesc curajul.

10. Cum îţi petreci timpul liber?

10. Cam ca mai toți, cred. Mă uit la filme, citesc, merg cu bicicleta. Ei bine, cu bicicleta nu merg cei mai mulți… Cât mi-a trăit cățelul, Max, mă plimbam mai mult. Și nici joaca nu-mi lipsea.

11. Ce te face fericit? Ce te emoţionează?

11. O medalie de aur. A României. Așa cum ne-a blagoslovit David Popovici…

Câteodată, muzica mă face să uit de mine. Mai și plâng. Ce, băieții n-au voie?

Câinii mă emoționează cel mai mult, sunt absolut fascinat de aceste ființe. Mă opresc aici, deşi sunt multe de spus.

12. Ce rol crezi că mai are televiziunea publică în peisajul media actual, dominat de posturi private și de rețelele sociale?

12. Știu că e posibil să îmi atrag critici sau cum se spune acum, pe nou, “hate”, dar televiziunea publică este Televiziunea.

Restul sunt afaceri, televizate, ale diferiților proprietari, în care vei regăsi interesele acelor oameni și ale finanțatorilor. E simplu. Patronul jurnaliștilor din TVR este națiunea română, nimeni altcineva. Da, avem șefi, dar nu proprietari. Și da, lucrurile se pot și trebuie îmbunătățite, Legea 41 ar trebui abandonată și regândit un altfel de sistem, politizarea care se simte și la noi ar trebui abandonată, ca, de altfel, și în celelalte companii publice.

Fără TVR, jurnalismul de calitate ar dispărea. Interesul public ar fi înlocuit doar de interese de grup. Cu ce folos? Cu ce folos public, asta vreau să spun.

Dacă suntem înțelepți, vom folosi rețelele sociale pentru scopurile noastre, informare și educare. Dacă nu…atunci, nu. Și vom fi condamnați la irelevanță.

13. Ce sfaturi i-ai da unui tânăr care își dorește să devină jurnalist (în special în televiziune)?

13. Vedeți, de asta îmi era cel mai teamă, că am ajuns la vârsta la care aș putea oferi sfaturi.

Ce sfat să-i dau? Să facă altceva, orice altceva dacă nu va dori să schimbe lumea. Nu mai știu cine zicea „Ce este necesar să rămână la sfârșitul lumii? Un reporter”. Dacă gândește astfel, atunci să se facă jurnalist de televiziune, publică. Dar să nu-și dorească să prezinte rubrica meteo. Nu va schimba lumea așa, doar va fi celebru.

foto: TVR, Arhiva personală Bogdan Şerban Iancu, Ora Regelui