loader

Călătorie în „Ţinutul Vulcanilor”, la „Exclusiv în România”

Staţiunile Tuşnad şi Balvanyos, Lacul Sfânta Ana şi  Festivalul „Pomana Porcului” sunt câteva dintre atracţiile ediţiei Exclusiv în România de sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+ .

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

În această ediţie Cristi Tabără şi echipa Exclusiv în România ajung în „Ţinutul Vulcanilor”, de unde vin cu poveşti despre apele minerale, staţiuni balneare cu tradiţie, lacul Sfânta Ana, hocheiul local sau Festivalul Internaţional „Pomana Porcului". La Exclusiv în România vom vedea şi sâmbăta aceasta noi obiective ce merită vizitate, locuri de poveste şi oameni unul şi unul. Emisiunea începe, ca de obicei, la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

Aflăm, din călătoria lui Cristi Tabără de săptămâna aceasta, povestea apelor minerale din zonă, dar şi a staţiunilor Tuşnad şi Balvanyos. De asemenea, suntem invitaţi la un eveniment culinar mai puţin mediatizat, dar, cu siguranţă, foarte apreciat de cei care îi calcă pragul: Festivalul Internaţional „Pomana Porcului ".

(w882) Lorelei

Tot în sâmbăta Floriilor avem ocazia să urmărim „meciul secolului". Fostele vedete ale hocheiului se vor întâlni la Miercurea Ciuc pentru un meci de-a dreptul incendiar. În zonă, hocheiul este sport regional şi nu există comună fără o echipă de hochei!

(w882) hochei

Iar pentru că tehnologia a pătruns peste tot, aplicaţia „Ţinutul Vulcanilor" o va conduce pe Lorelei Mihală, jurnalistul de serviciu, până la Lacul Sfânta Ana. Vom descoperi împreună secretele singurului lac vulcanic din România.

Şi încă ceva! Ştiţi ce este o „mofetă”? Aflăm cu toţii sâmbătă, 8 aprilie, de la 18.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, într-o nouă ediţie Exclusiv în România.

(w882) Cristi Tab

Imagini cu locuri frumoase, locuri unice - toate completate cu poveşti bine spuse, cu oameni cum rar întâlneşti, dar şi cu secrete gastronomice, pe care Cristi Tabără şi colegii săi le descoperă în ţara noastră, fac parte şi din oferta noului sezon Exclusiv în România. Emisiunea poate fi urmărită, ca de obicei, sâmbătă, la TVR 1, TVR HD şi www.tvrplus.ro, de la ora 18.00. Exclusiv în România este şi pe www.tvr.ro şi www.tvrplus.ro/editie-exclusiv-in-romania, precum şi pe www.facebook.com/fanTVR1 şi https://www.facebook.com/ExclusivInRomania. TVR+ este disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Despre Exclusiv în România

Din 27 aprilie 2013, telespectatorii TVR 1 au ocazia să cunoască obiective turistice unice în Europa sau chiar în lume, care pot fi văzute Exclusiv în România. În fiecare sâmbătă, de la ora 18.00, românii pot afla ce potenţial turistic au locurile în care trăiesc, dar şi multe informaţii extrem de utile, dintr-o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. Exclusiv în România este transmisă în simulcast pe TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro.

În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tăbără călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic. Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

Jurnalist: Lorelei Mihală

Realizator: Cristian Tabără

Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean

20:00 Evadare din paradis

* Evadare din Paradis (PARADISE HILLS-Spania, 2019)

Regia: Alice Waddington

Cu: Emma Roberts, Milla Jovovich, Elza Gonzales, Awkwafina

*Thriller. Tânăra rebelă Uma (Emma Roberts) se trezește într-o dimineață în Paradise Hills, o clinică de tratament de lux de pe o insulă mediteraneeană izolată, condusă de Ducesa (Mila Jovovich), unde familiile înstărite își trimit fetele pentru fi transformate în cea mai bună versiune a lor. Printr-un tratament indiviualizat care include ore de etichetă, lecții de voce, tratamente de frumusețe, gimnastică și diete stricte, toate neajunsurile sunt depășite în două luni, iar transformarea e garantată. Uma se împrieteneşte cu alte rezidente ale complexului Paradise Hills-Chloe (Danielle McDonald), Yu (Awkwafina) şi vedeta pop Amarna (Eiza Gonzalez)-dar va descoperi repede că în spatele acestui lux se ascunde un secret sinistru. Începe o cursă contracronometru pentru ca Uma și prietenele sale să evadeze din Paradise Hills, înainte ca locul să le înghită de vii.

22:00 Garantat 100%

*Moderator şi realizator Cătălin Ştefănescu

Invitat dr. Eduart Bălaşa

Producator Adrian Ionică

 
România – Ucraina, în direct la TVR 1. „Tricolorii” luptă pentru sferturile Euro Volley

Naționala masculină de volei a României continuă aventura la Campionatul European 2026 cu un meci important în optimile de finală, împotriva ...

„JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC” – o călătorie în lumea în care apa vindecă, învață și păstrează memoria

Documentarul „JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC”, scenariul și regia Ana Preda, va avea premiera la TVR 1, marți, 22 septembrie, de la ora 21:45 (în ...

Sezon nou „Vorbește corect!”, la TVR 1

Sezon nou „Vorbește corect!”, la TVR 1

publicat: joi, 17 septembrie 2026

Din 21 septembrie, în fiecare de luni până vineri, la ora 11,30 , la TVR1 călătorim pe meridianele limbii române.

 

#tvr1