loader
Foto

Galerie foto

Călătorie savuroasă prin România, cu Gianina Corondan. Un nou sezon „Vizită de lucru”, la TVR 1. Poftiţi la masă!

Pâinea, vinul, sarmalele, micii și prăjiturile intră în rolurile principale ale noului sezon „Vizită de lucru”. Din 17 octombrie, de la ora 17:00, Gianina Corondan pornește într-o călătorie savuroasă prin România, în căutarea gusturilor autentice, a rețetelor păstrate din generație în generație și a oamenilor care transformă pasiunea pentru mâncare în afaceri de succes.

 

Gianina Corondan revine la TVR 1 cu un nou sezon al emisiunii „Vizită de lucru”, o invitație în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00, la descoperirea României prin gusturile, tradițiile și poveștile oamenilor săi. De această dată, jurnalista își îndreaptă atenția către universul culinar, într-o investigație cu simț al umorului, savoare și surprize, care aduce față în față producătorii locali și consumatorii.

Lansat în 2015, proiectul „Vizită de lucru” intră astfel în al doilea deceniu de incursiuni în lumea afacerilor românești, continuând să descopere inițiative curajoase, oameni întreprinzători și povești care merită cunoscute.

Cât de mult mai ținem la rețetele vechi? Ce legături profunde ne influențează gusturile? Și cât de interesați suntem să cumpărăm produse locale? Sunt doar câteva dintre întrebările la care Gianina Corondan va căuta răspunsuri și în noul sezon.

(w882)

Cine sunt „creatorii de conținut” ai frigiderului nostru?

Cu umorul și curiozitatea care o caracterizează, Gianina Corondan pornește la drum pentru a descoperi ce se ascunde în spatele alimentelor pe care le punem zilnic pe masă.

Vizitele în fabrici, ferme, gospodării și afaceri artizanale, completate de opiniile specialiștilor, vor contura un tablou al preferințelor și alegerilor culinare ale românilor în secolul XXI.

De la pâinea care nu lipsește de pe masă la vinurile românești, de la sarmale și mici la prăjiturile copilăriei, fiecare ediție va aduce în prim-plan nu doar preparatele îndrăgite, ci mai ales oamenii care le cunosc secretele, le păstrează autenticitatea și le perfecționează neîncetat.

Ce înseamnă să produci local, proaspăt și bun? Cum se împacă rețetele moștenite de la bunici cu tehnologiile moderne? Răspunsurile fiecărei ediții ne vor informa, surprinde și chiar ne vor face să privim cu alți ochi ceea ce punem în farfurie.

Gianina Corondan: „De 11 ani descopăr cu uimire ce ingenioși, capabili și muncitori sunt oamenii în România”

(w882)

Noul sezon capătă o semnificație aparte și prin aniversarea celor 70 de ani ai Televiziunii Române. Pentru Gianina Corondan, este încă un prilej de a celebra oamenii care muncesc, construiesc afaceri și duc mai departe tradițiile gastronomice românești.

„De 11 ani descopăr cu uimire ce ingenioși, capabili și muncitori sunt oamenii în România, chiar în ciuda dificultăților vremurilor. Ei, cei mai întreprinzători dintre noi, se pun imediat pe treabă, se înhamă la mari eforturi, mai ales de dragul familiei, pe care o doresc sănătoasă. Și chiar te inspiră devotamentul lor. Ai vrea să faci parte din acea familie grijulie. În acest sezon, în care aniversăm 70 de ani de TVR, mi se pare firesc să serbăm oamenii care produc de-ale gurii, mâncare și băutură, cu învățături din bătrâni modernizate uneori, vizitându-i. Să nu uităm de ei, dacă vrem să mâncăm, să bem și să ne simțim bine.

Am pornit cu roua în picioare

Să declar cod roz de viață cu soare

Sâmbăta, la TVR, ca de-aniversare!”, spune, cu un zâmbet, Gianina Corondan.

 

(w882)

Dincolo de rețete, ingrediente și preparate apetisante, „Vizită de lucru” este și o poveste despre perseverență, ingeniozitate și legătura dintre generații. O întâlnire între cei care pun masa și cei care se așază la ea, între tradiție și inovație, între gusturile de ieri și alegerile de astăzi. Odată ce vom afla de unde și care este calitatea produselor din frigiderul nostru, vom putea striga cu mai multă încredere: „La masă!”.

Din 17 octombrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00, la TVR 1, Gianina Corondan ne invită să descoperim România care muncește, produce și ne oferă la masă tot ceea ce are mai bun: „Vizită de lucru”. Emisiunea se difuzează și la TVR Internațional, sâmbăta, ora 18.05.

16:45 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

Sezon nou

17:40 Zeul războiului

(WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 31

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică. La începutul secolului XIII, în regatul coreean Goryeo, Kim Jun, fiul unei sclave evadate de la palat, creşte în grija călugărilor de la o mânăstire budistă. Ani mai târziu, după ce este smuls din căminul său în timpul războaielor interne, Kim Jun trebuie să renunţe la principiile sale pacifiste pentru a lua parte la un turnir mortal. În joc este chiar şansa de a-şi câştiga libertatea față de stăpânii săi, clanul lui Choe Chung-heon, care a instaurat în Goryeo dictatura militară. Răsplătit pentru curajul său, el devine mâna dreaptă a stăpânului său, Choe Woo, şi trăieşte o poveste intensă de iubire cu fiica acestuia, Song-Yi.

În timpul invaziilor mongole în Coreea, Kim Jun avansează în ierarhie până la rangul de comandant militar suprem şi ajunge în cele din urmă să conducă regatul Goryeo timp de câteva zeci de ani.

 
Călătorie savuroasă prin România, cu Gianina Corondan. Un nou sezon „Vizită de lucru”, la TVR 1. Poftiţi la masă!

Pâinea, vinul, sarmalele, micii și prăjiturile intră în rolurile principale ale noului sezon „Vizită de lucru”. Din 17 octombrie, de la ora ...

Cine plătește factura spectacolului politic? Daniel Dăianu, la „Dezacorduri de pace”

Academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, este invitatul Monicăi Ghiurco la „Dezacorduri de pace”, joi, 15 octombrie, de la ...

Meteoritul, castelul și ardelenii. Călătorie plină de surprize prin județul Cluj, duminică, la „Exclusiv în România”, TVR 1

Istoria, misterele și poveștile oamenilor se întâlnesc în cele mai neașteptate locuri! Duminică, la „Exclusiv în România”, Cristian Tabără şi ...

 

#tvr1