loader

Cardul de sănătate, pus în discuţie la Foc încrucişat

Dezbaterea din 12 octombrie a avut loc într-o ediţie specială a emisiunii, transmisă în direct din Bucureşti şi Cluj, la TVR 1 şi TVR+.

 

Alina Stancu
Foc încrucişat

Ediţia de duminică, 12 octombrie, a emisiunii Foc încrucişat de la TVR 1 a fost una atipică: Alina Stancu l-a avut ca invitat în Studioul 11 al TVR pe europarlamentarul Cristian Buşoi, iar în studioul de la TVR Cluj, Cornel Nistorescu l-a avut ca invitat pe Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. În plus, dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, a intrat în legătură directă prin telefon. Tema dezbatută: cardul de sănătate. Emisiunea a fost difuzată, ca în fiecare duminică, de la 13.00 la 14.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, unde pot fi urmărite, de altfel, şi toate ediţiile anterioare.

Europarlamentarul Cristian Buşoi a oferit mai multe informaţii de interes general privind cardul de sănătate. Conform declaraţiei sale, la dorinţa medicilor de familie, pentru cardul de sănătate s-a făcut contractul cu Poşta Română. „Ştiam că lucrurile nu vor merge perfect de la început”, a afirmat europarlamentarul la Foc încrucişat, explicând că asiguraţii trebuie să meargă în primul rând la medicii de familie pentru a-şi putea activa cardul. O problemă în implementarea acestui proiect în ţara noastră este că „informatizarea n-a funcţionat în aceeaşi manieră în toată Europa. Cel mai important lucru este să continuăm procesul de informatizare”, a mai explicat Cristian Buşoi.

În ceea ce priveşte eventualele suspiciuni ale populaţiei, invitatul Alinei Stancu ne asigură: „Nu există posibilitatea ca cineva din afara cabinetului să extragă datele, dar cei care furnizează servicii medicale trebuie să îşi protejeze calculatoarele. […] Cardurile de sănătate nu merită o discuţie din punctul de vedere al securităţii”, a întărit el.

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor este de părere că „la implementarea cardului de sănătate ar fi trebuit să se ţină cont de o campanie de promovare”, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra securităţii sistemului informatic: „Sper ca sistemul informatic să fie foarte bine protejat - aşa cum oricine are foarte greu acces la cardul de la bancă al altcuiva, aşa va trebui să se întâmple şi în cazul cardului de sănătate”.

Invitatul lui Cornel Nistorescu a ţinut să precizeze, însă, că „politicienii au cardurile de sănătate  în străinătate”. Şi tot el ne atenţionează că „lista medicamentelor compensate nu este actualizată, nu avem acces la analize medicale, iar fondurile de la CNAS sunt insuficiente”. Există, însă, şi o parte plină a paharului: „Vom face economii prin aplicarea unei medicaţii noi”, mai spune Vasile Barbu.

La rândul său, dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, ridică alte probleme în discuţie: „Nu cititoarele de carduri reprezintă problema, deocamdată este vorba de birocraţie şi de bani; nu ştim ce facem cu pacienţii care vin la urgenţă şi, în plus, ce mă fac eu, ca medic de familie, cu pacientul care pierde cardul.”

„Din punctul meu de vedere, cred că toată populaţia ţării ar trebui să primească cardul de sănătate, însă când CNAS a creionat proiectul, ar fi trebuit să-l creioneze de la studiul de fezabilitate şi până la punerea lui în aplicare”, a mai declarat Rodica Tănăsescu în ediţia din 12 octombrie a emisiunii Foc încrucişat.

***

Din 7 septembrie, în fiecare duminică, la prânz, Cornel Nistorescu este invitatul Alinei Stancu la o dezbatere „pe toate fronturile”. La aceeaşi masă, moderatoarea şi invitatul permanent al emisiunii stau faţă în faţă cu principalii actori implicaţi în cele mai importante evenimente ale săptămânii. Fie că sunt din domeniul economic, politic, social sau artistic, aceste evenimente sunt comentate şi analizate, confruntarea ideilor ducând la Foc încrucişat.

În afara evenimentelor care au făcut breaking news în buletinele de ştiri, la Foc încrucişat sunt discutate şi subiectele insuficient exploatate de media. Pornind de la ce s-a întâmplat, aflăm de ce şi la ce consecinţe ne putem aştepta în viitor.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

15:00 Maghiara de pe unu

* In memoriam-scriitorul Faludy György (REDIFUZARE)

Fotbalul Ciucan-trecut şi prezent

Siculus2026 -concurs muzical de talente la Odorheiu Secuiesc

Avanpremiera emisiunilor viitoare

Producător Szilágyi Gödri Ildikó

Transmisiune directă+înregistrare

15:52 EUROVOLLEY 2026

CAMPIONATUL EUROPEAN DE VOLEI MASCULIN

* Sferturi de finală

15.52 Live sală 8’

16.00 România-Franţa

Comentator Narcis Şelaru

Producător Daniela Enăchescu

Transmisiune directă de la Sofia

 
România – Franța, în direct la TVR 1. Un loc în semifinalele EuroVolley se decide la Sofia

Se joacă pentru un loc în semifinalele Campionatului European, iar „tricolorii” au în față un adversar de top. România întâlnește Franța în ...

De vorbă cu Cătălin Ștefănescu, despre curiozitate, dialogul tihnit și arta de a asculta

Într-o lume grăbită, în care conversațiile se consumă în viteză, Cătălin Ștefănescu rămâne un apărător al dialogului aşezat, construit cu ...

România – Ucraina, în direct la TVR 1. „Tricolorii” luptă pentru sferturile Euro Volley

Naționala masculină de volei a României continuă aventura la Campionatul European 2026 cu un meci important în optimile de finală, împotriva ...

 

#tvr1