loader
Foto

„Câştigă România”, un nou sezon la TVR 1

„Câştigă România” – singurul quiz-show de cultură generală cu tematică românească – revine la TVR cu patru ediţii pe săptămână.

 

Virgil Ianțu
Câştigă România!

Consiliul de Administraţie al Televiziunii Publice a aprobat, în şedinţa din 29 februarie 2024, realizarea unui nou sezon al emisiunii, care va fi difuzată pe TVR 1, de luni până joi, începând cu ora 21.00.

Producţia – un concurs unic pe piaţa media din România, prezentat de Virgil Ianţu şi realizat în parteneriat cu Zucchero Media - provoacă telespectatorii să îşi testeze cunoştinţele despre ţara noastră şi să-şi îmbogătească cultura generală. În acelaşi timp, emisiunea este parte a misiunii publice a Televiziunii Române de promovare a educaţiei, culturii şi valorilor româneşti.

În fiecare ediţie, în platoul de filmare se află trei concurenţi care trebuie să răspundă corect la cât mai multe întrebări de cultură generală şi să străbată, virtual, mai multe judeţe de pe harta României.

De-a lungul celor 13 sezoane difuzate până în prezent, s-au realizat 40 de castinguri, peste 600 de ediţii şi au fost folosite aproximativ 34.000 de întrebări. În emisiune au participat peste 1.000 de concurenţi, şase au fost câştigători ai marelui premiu, iar cinci dintre ei au primit câte un autoturism.

„Câştigă România!” a fost selecţionată la cea de-a 12-a ediţie a Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union), o premieră absolută în istoria TVR, dar şi în finala „International Format Awards 2018”, la secţiunea „Cel mai bun format de game show de studio”, o competiţie internaţională care premiază cele mai valoroase formate de televiziune.

Emisiunea „Câştigă România”, devenită brand al Televiziunii Române, va fi difuzată şi pe TVR INTERNAŢIONAL, TVR MOLDOVA şi pe platforma TVR+, asigurând promovarea, la nivel internaţional, nu doar a postului public de televiziune, ci şi a României.

 

 

20:00 Ucenicul lui Avicenna

* Ucenicul lui Avicenna (THE PHYSICIAN-Germania, 2013)

Regia Philipp Stolzl

Cu: Tom Payne, Ben Kingsley, Stellan Skarsgard, Olivier Martinez, Emma Rigby

* Dramă, ecranizare a unui roman bestseller scris în 1986 de Noah Gordon. În Europa medievală, pe când cei care încercau să vindece bolile oamenilor de rând erau persecutaţi de biserică drept vrăjitori, Robert Cole (Tom Payne) şi-a văzut mama murind de o banală apendicită. Hotărât să înveţe să învingă moartea, el devine ucenicul unui bărbier-chirurg ambulant. După ce descoperă că medicina avansată este predată în lumea islamică de legendarul vindecător Ibn Sina (Ben Kingsley)-cunoscut în lumea vestică drept Avicenna-Rob călătorește prin Europa până la Isfahan, în Persia. Deoarece creștinilor le este interzis să studieze acolo, el se dă drept evreu pentru a fi admis la școala de medicină, înfruntând pe parcurs epidemii, războaie și dogme religioase stricte.

23:00 TVR 70

Profesioniştii...cu Eugenia Vodă * Best of

* Talk-show cultural

Invitat Tataee (Vlad Irimia)

Emisiune de Eugenia Vodă

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1