loader
Foto

Cataracta, principala cauză a pierderii vederii

Sâmbătă, 11 mai, de la ora 7:00, am urmărit pe TVR 1 o ediție ”Un doctor pentru dumneavoastră”. Am aflat de la specialiștii invitați în cadrul emisiunii despre cataractă, importanța cercetărilor medicale, gonartroză şi leziunile genunchiului.

 

De 16 ani, doctori români apreciaţi în ţară şi în diaspora, construiesc punţi pentru sănătate, dezbat teme de actualitate şi răspund întrebărilor dvs.!

* Cataracta, principala cauză de pierdere a vederii

Invitat: dr. Andrei Filip, medic primar oftalmolog, supraspecializare în chirurgia refractivă și a cataractei

(w882)

În general, cataracta afectează persoanele după vârsta de 60 de ani, dar există şi tipuri rare care apar mai devreme sau la naștere. Vorbim despre prima cauză tratabilă de orbire din lume. Această afecţiune se poate opera în orice stadiu însă, se recomandă o chirurgie timpurie - cu cât mai repede, cu atât mai bine.

* Cercetarea medicală poate ajuta omul să trăiască mai bine

Invitat: acad. Maya Simionescu, director Institutul de Biologie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu al Academiei Române, preşedinte Societatea Română de Biologie Celulară

(w882)

Acad. Maya Simionescu, ex-profesor la universităţi din SUA și Canada, cercetătoarea care a obținut multe premii, distincţii și s-a remarcat în cercetarea biomedicală la nivel internațional, vorbește despre progresele spectaculoase care pot ajuta omenirea să trăiască mai bine în viitor.

* Tratarea gonartrozei şi leziunilor genunchiului

Invitat: dr. Dragoş Popescu, medic primar chirurgie ortopedică, Spania

(w882)

Dr. Dragoş Popescu, ortoped supraspecializat în chirurgia artroscopică şi protetica genunchiului, s-a specializat în Chirurgie Ortopedică şi Traumatologie în cadrul centrului universitar “Hospital Clínic de Barcelona”, unde şi-a desfăşurat activitatea în ultimii 21 ani. Din 2014, tratează pacienţi şi în România. Are o vastă experienţă în transplanturile şi implanturile artificiale de menisc, precum şi în protezarea robotică a genunchiului.

(w882)

Ediția s-a difuzat în premieră pe TVR Internațional în 23 aprilie 2024.

***

Moderator Ana Maria Ghiur

Jurnalist tv Lucian Băbeanu

Documentarist Giorgiana Șușurincă

Producător tv Monica Ancuța-Tiuntiuc

***

Ne puteți urmări online pe TVR +. Înregistrările emisiunii vor putea fi urmărite aici.

Aflați detalii din pagina de Facebook a emisiunii.

Abonați-vă la canalul de YouTube!

7:00 Telejurnal matinal

* Ştiri*Sport*Meteo

Prezintă: Laura Fronoiu şi Marius Popa

Producători: Delia Nicola, Andreea Vişan

Transmisiune directă

8:00 Festivalul Internaţional de Folclor Cântecele Munţilor

(VII)

Prezentator si producător Iuliana Tudor

Jurnalist Anamaria Voicu

(Reluare)
 
Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

 

#tvr1