loader
Foto

Contractul individual de muncă - drepturi și obligații

Ce este contractul individual de muncă? De la ce vârstă se poate încheia şi pe ce perioadă de timp? În ce condiţii pot înceta raporturile de muncă? Care este durata preavizului? Când este concedierea considerată abuzivă?

 

Oamenii și Legea

Răspunsul, în ediţia de miercuri, 16 aprilie, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.

În direct, de la ora 09:00, invitatul Mihaelei OLARU este Dragoş BREZEANU, avocat.

(w882) Oamenii È™

Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii de către salariat. Înmânarea unui exemplar salariatului îi revine angajatorului. Anterior începerii activităţii, documentul se înregistrează în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, care se transmite Inspectoratului Teritorial de Muncă. O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că persoana în cauză este aptă pentru prestarea acelei munci. Neîndeplinirea acestei condiţii atrage nulitatea contractului.

(w882) Oamenii È™

În cazul încetării contractului individual de muncă prin demisie sau prin concediere, acesta încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv. Termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere. Pe durata preavizului, contractul individual de muncă, continuă să își producă toate efectele.

(w882) Oamenii È™

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

Această ediție a emisiunii „Oamenii și legea” este difuzată în premieră la TVR 1 miercuri, 16 aprilie, de la ora 9:00.

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

 

 

21:00 Isadora

Telecinemateca* ( Regatul Unit, Franţa, 1969)

Regia Karel Reisz

Cu: Vanessa Redgrave, James Fox, Jason Robards, John Fraser

* Dramă, povestea vieţii dansatoarei şi coregrafei americane Isadora Duncan. Adaptare a autobiografiei lui Duncan, "My Life", povestea urmărește ascensiunea acesteia spre celebritate în Europa, renunțarea la baletul tradițional în favoarea mișcării libere și expresive, convingerile sale politice radicale și relațiile sale amoroase tumultuoase. Firul narativ este încadrat de momente în care Isadora, ajunsă la vârsta maturității, își dictează memoriile la Nisa, cu puțin timp înainte de moartea sa tragică şi accidentală, survenită în 1927.

23:35 TVR 70

Adevăruri despre trecut Copiii patriei

Realizator și producător Raluca Rogojină

(Reluare)
 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1