loader
Foto

Corupția ucide!

Fie că vorbim despre spitale care se prăbușesc pentru că s-a furat din materiale, despre licitaţii măsluite, despre funcţionari care cer favoruri, sau despre compromisuri mărunte pe care societatea le tolerează, toate acestea au un numitor comun: corupţia. Fenomenul întâlnit peste tot în lume, îmbracă diverse forme, iar legiuitorul sancționează infracțiunile de corupție.

 

Oamenii și Legea

Cum funcționează procedura penală într-un dosar de corupţie? Cine are competenţa de a ancheta şi judeca faptele? Cum se stabilesc măsurile preventive şi ce rol au ele? Răspunsul, în ediţia de miercuri, 12 noiembrie, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.

În direct, de la ora 09:00, invitatul Mihaelei OLARU este, Cristian ENE, avocat.

(w882) Corupția

Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să constituie la apărarea orânduirii sociale și de stat, la apărarea proprietății publice, întărirea legalității, prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor și a regulilor de conviețuire socială.

(w882) Corupția

Totul se desfășoară după reguli clare, în patru etape: urmărirea penală – etapa anchetei; camera preliminară – filtrul dintre anchetă și judecată; judecata – momentul adevărului; executarea pedepsei.

(w882) Corupția

Măsurile preventive nu sunt pedepse. Ele au un singur scop: să împiedice persoana cercetată să influențeze probele, să fugă sau să împiedice ancheta. Există mai multe tipuri de măsuri: control judiciar, arest la domiciliu sau arest preventiv. Acestea se dispun doar dacă există probe şi motive temeinice.

(w882) Corupția

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail: oameniisilegea@tvr.ro.

Această ediție este difuzată în reluare vineri, 14 noiembrie, de la ora 9.00, pe TVR 1.

***

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

***

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

17:40 Zeul războiului

(WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 36

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică. La începutul secolului XIII, în regatul coreean Goryeo, Kim Jun, fiul unei sclave evadate de la palat, creşte în grija călugărilor de la o mânăstire budistă. Ani mai târziu, după ce este smuls din căminul său în timpul războaielor interne, Kim Jun trebuie să renunţe la principiile sale pacifiste pentru a lua parte la un turnir mortal. În joc este chiar şansa de a-şi câştiga libertatea față de stăpânii săi, clanul lui Choe Chung-heon, care a instaurat în Goryeo dictatura militară. Răsplătit pentru curajul său, el devine mâna dreaptă a stăpânului său, Choe Woo, şi trăieşte o poveste intensă de iubire cu fiica acestuia, Song-Yi.

În timpul invaziilor mongole în Coreea, Kim Jun avansează în ierarhie până la rangul de comandant militar suprem şi ajunge în cele din urmă să conducă regatul Goryeo timp de câteva zeci de ani.

19:00 Telejurnal

*Ştiri*Sport* Meteo* Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel, Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1