Pune mare preţ pe onestitate. A vrut să devină jurnalist sportiv şi asta face. A avut mereu o relație specială, de iubire, cu muzica rock, dar ascultă şi blues sau heavy-metal, sau death-metal... „cât timp există o chitară”, spune Cristi Mîndru. Îl cunoaştem mai bine pe jurnalistul şi comentatorul sportiv al TVR din interviul de mai jos.

Încă de copil avea caiete în care îşi nota rezultate din fotbal, comenta meciuri pe stadioane făcute de el în cameră, cu piese de șah pe post de fotbaliști. A fost tare mândru şi fericit când, în 2008, Cristian Ţopescu i-a oferit premiul TV Mania pentru cel mai promițător tânăr ziarist. Se declară dependent de sport, de mișcare și, oricând găseşte timp liber, îl foloseşte pentru a alerga sau a juca un tenis. Întotdeauna bine documentat, cu un timbru recognoscibil şi o prezenţă plăcută, Cristi Mîndru este un important membru al echipei TVR de comentatori şi prezentatori de jurnale şi emisiuni de sport. L-am provocat la o discuţie despre sport în general, despre sport în viaţa lui, ba chiar şi despre sportul la români. Iată ce ne-a povestit:

1. Cum ai intrat în televiziune? A fost un vis din copilărie sau o împrejurare surprinzătoare?

Ca să-l parafrazez pe Ion Creangă, nu știu la alții cum a fost, dar eu mereu mi-am dorit să lucrez în presă, să comentez, să devin jurnalist. Încă de copil aveam caiete în care îmi notam rezultate din fotbal, comentam meciuri pe stadioane făcute de mine în cameră cu piese de șah pe post de fotbaliști. Țin minte că vecinii de la bloc îmi spuneau micul Cristian Țopescu, pentru că, de multe ori, ei auzeau cum urlam atunci când mă jucam comentând diverse meciuri de fotbal. Întotdeauna m-am considerat un norocos pentru că am putut și pot în continuare să fac în viață ceea ce mi-am dorit și îmi place.

2. Ce modele ai, cine sunt oamenii care te-au inspirat în viaţă şi în carieră?

Nu știu dacă am avut vreun model în viață pentru profesie. Când eram copil, mă uitam și îi urmăream pe cei cu care, mai târziu, am devenit coleg în Redacția Sport a TVR. Cristian Țopescu mă fascina; atunci când mi-a oferit premiul TV Mania în 2008 pentru cel mai promițător tânăr ziarist, știu că am fost tare mândru și fericit. Apoi, mi-a plăcut tare mult Emil Grădinescu, el mi-a oferit și câteva sfaturi la început de carieră, care s-au dovedit a fi fundamentale în dezvoltarea mea ulterioară. În plus, Emil este un om al altor vremuri, cu calități umane pe care nu prea le mai găsești în peisajul pestriț actual. În presa de acum sunt foarte mulți colegi pe care îi stimez, de la diferite televiziuni sau site-uri, dar aș prefera să nu dau nume pentru că sigur aș uita pe cineva și nu ar fi corect.

3. Care sunt pasiunile tale? Ce eşti dispus să faci pentru pasiunile tale?

De mic mi-a plăcut fotbalul, unii spuneau că aveam și ceva talent, apoi, când o problemă medicală m-a împiedicat să joc o perioadă fotbal, am descoperit tenisul. Sunt dependent de sport, de mișcare și, oricând găsesc timp liber, îl folosesc pentru a alerga, a juca un tenis, mai rar fotbal, pentru că fiind un sport de contact, ești predispus la accidentări. Știu că există acest răspuns clasic modern: „îmi place să călătoresc, să cunosc locuri și oameni noi, experiențe noi, bla bla.” Dincolo de acest șablon care sună frumos, am ajuns să apreciez o zi monotonă, clasică: serviciu-acasă, puțină muzică și, pur și simplu, stat. Am avut mereu o relație de iubire cu muzica rock. Ascult foarte multă muzică, îmi place să găsesc formații noi sau vechi pe care nu le știam și să mă plimb prin imensitatea genurilor de muzică rock. În funcție de stare și de moment, pot asculta blues sau heavy-metal, sau death-metal, sau orice gen, cât timp există o chitară.

4. Ce rol are şi cum îţi afectează viaţa tehnologia? Care sunt gadget-urile de care nu te poţi lipsi?

Tehnologia are un rol tot mai important, pentru că și eu merg înainte, alături de restul lumii, iar viitorul, cu tot ce înseamnă el, fie că e bun sau rău, nu poate fi schimbat. Sunt dependent de telefon, petrec destul de mult timp pe acest device, apoi pe calculator, pentru că face parte din fișa postului.

5. Care sunt principalele valori după care te ghidezi în viaţă?

Viața mi-a arătat că e bine să nu ai așteptări, pentru că e posibil ca acestea să vină la pachet cu niște dezamăgiri. Apreciez foarte mult onestitatea. Mi-a rămas în cap o replică a unui personaj dintr-un serial legat de catastrofa de la Cernobîl: „Fiecare minciună pe care o spunem implică o datorie față de adevăr. Mai devreme sau mai târziu, acea datorie va fi plătită.” Mai pe românește, e preferabil să rămâi onest și autentic în ceea ce ești, ceea ce te definește. Atât cu tine, cât și în relația cu cei din jur.

6. Care crezi că este cel mai mare succes profesional al tău de până acum?

Nu știu dacă ar fi un singur moment anume la care să mă gândesc. Fiecare eveniment la care am participat, fie că au fost campionate europene, mondiale, Jocuri Olimpice etc., a însemnat o experiență unică și m-a definit ca ziarist. Și sunt atât de multe. Aș remarca interviul-eveniment cu David Popovici de la jocurile de la Paris din 2024, după finala acestuia de la 100 m, un interviu care a avut peste 5 milioane de vizualizări online și care a creat mare vâlvă atunci. Altfel, îmi este greu să fac diferența între o finală de mare șlem comentată la tenis sau o finală olimpică cu Popovici în bazin (l-am comentat la Tokyo) sau orice alt eveniment. Dar, ca experiență personală, Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, la care am fost prezent ca și comentator, rămâne un vârf greu de egalat. Fotbalul este sportul rege atât în lume, cât și în România, iar dacă tot e să fac un clasament, aș pune pe primul loc prezența mea acolo. A fost un vis împlinit al copilului plecat de pe strada Borsec, din Toplița, de a comenta un meci de fotbal la un campionat mondial.

7. Ce te emoţionează?

Cred că orice are legătură cu frumusețea văzută prin ochii mei, evident. O muzică bună, un gând bun, un suflet curat, copiii, în general, un gest frumos. O împlinire legată de ceva ce am reușit să fac, să-mi văd copiii râzând etc.

9. Ce îţi lipseşte / Îţi lipseşte ceva ca să fii fericit?

Fericirea înseamnă să te bucuri de ce ai. Nu aș putea găsi ceva acum care să îmi lipsească direct pentru a-mi completa fericirea. Viața e perfectibilă, mereu e loc de mai bine, dar, în același timp, e indicat să apreciezi ceea ce ai cât timp ai și nu după ce pierzi ceva anume .

10. Care dintre studiile făcute de tine până acum îţi sunt de folos în munca de zi cu zi? Te rugăm să menţionezi ce liceu, facultate ai făcut...

Am terminat liceul la Toplița, la matematică-fizică, apoi am făcut Facultatea de Jurnalism și am și o diplomă în Finanțe, dar care a rămas nefolosită, să zicem. Pentru că drumul m-a dus acolo unde mi-am dorit, și anume să devin ziarist sportiv. Și e o decizie pe care aș lua-o din nou fără a clipi, dacă aș avea acum 20 de ani. Nu aș putea spune că studiile de jurnalism m-au ajutat foarte mult, pentru că practica a fost total diferită apoi, atunci când am intrat în presă. Asta și pentru că presa din acea perioadă era una ușor atipică și nu avea legătură directă cu ceea ce învățasem în teorie la facultate. De altfel, puțini ziariști de la noi au facultatea de jurnalism...

11. Unde te simţi ca peştele în apă: pe terenul de tenis, în cabina de comentator (comentând ce sport???), la prezentarea ştirilor sportive sau pe scenă, moderând evenimente de ţinută?

Întotdeauna mi-am dorit să nu fac diferențe în meseria mea. Indiferent că prezint sau comentez sau moderez pentru zece oameni sau pentru un milion, am încercat să păstrez aceeași linie. Mereu spunându-mi că e ceea ce îmi place să fac, ceea ce mi-am dorit să fac. Pentru mine a fost și o formă de a-mi controla emoțiile, pentru că cine spune că nu are emoții atunci când intră în direct sau vorbește în fața unei audiențe sau apare la TV minte. Experiența te ajută să gestionezi situațiile, dar emoțiile există, pentru că suntem vii. Și le transmitem. Și e bine să fie așa. Însă, pentru că sunt mai mult un „doer” decât un „watcher” (adică prefer să fac lucruri decât să le observ), pentru a răspunde strict la întrebare, prefer să practic un sport decât să îl comentez.

12. Fac românii suficient sport? Care ar fi sfaturile tale pentru ei în această direcţie?

Nu facem suficient sport și problema asta pleacă din școală, din educație. Alte țări au ore de sport în fiecare zi, iar noi avem o singură oră pe săptămână și chiar și atunci mulți copii preferă să vină cu scutiri și să stea pe bancă, cu telefonul în mână, în loc să facă mișcare. Orice fel de mișcare ajută. Însă școala are rolul să-i arate copilului, să-l facă să descopere. Ori atunci când tu ai o singură oră pe săptămână e prea puțin pentru ca acel copil, presupunând că face ora aia de sport, să înțeleagă ceva. În schimb, dacă acelor copii li s-ar arăta diferite activități – azi handbal, mâine fotbal, poimâine să alerge – poate că ar găsi un sport care să îi facă plăcere suficient cât să ajungă să îl practice, fie și de plăcere apoi. Și, în acest fel, tu ai un copil câștigat pentru sport și implicit mai sănătos. Însă avem, să zicem, un copil care are lunea, de la 8 dimineața, o oră de sport, descoperă baschetul aruncând la coș și îi place. Până lunea viitoare, la următoarea oră, a și uitat că îi place și tot așa. O alergare, un mers cu bicicleta, să arunce o minge. Nu toți putem deveni Simona Halep sau David Popovici, dar trebuie să conștientizăm faptul că sportul înseamnă sănătate în primul rând. Sportul ca mișcare, orice formă de mișcare.

credit foto: TVR