loader
Foto

Criza energetică din Moldova şi povestea Calului troian, la „Breaking Fake News”

Marian Voicu a continuat seria premierelor „Breaking Fake News”, pe 2 noiembrie, de la ora 18.00, la TVR 1. Am aflat cum e privită demisia lui Vasile Dîncu la Moscova şi de ce un spion rus s-a camuflat în brazilian în Norvegia. | VIDEO

 

Marian Voicu
Breaking Fake News

Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din istoria sa. Moscova afirmă că nu e vinovată. România a sărit în ajutor Moldovei, dar va fi suficient? Ar putea Uniunea Europeană să facă mai mult, pe termen lung?

Marian Voicu analizează situaţia împreună cu europarlamentarul Eugen Tomac, preşedinte PMP, în ediţia din 2 noiembrie a emisiunii „Breaking Fake News”, la Interviul săptămânii. Şi miercurea aceasta, „Breaking Fake News” se vede la TVR 1, de la ora 18.00.

La Revista presei fake, Horia Gruşcă ne vorbeşte despre demisia lui Vasile Dîncu din funcţia de ministru al Apărării, demisie deplânsă la Moscova de site-ul de ştiri Pravda, care susţine că mai mulţi generali români îl susţin.

Americanul Alex Jones a susținut ani la rând că atacul armat care a avut loc în urmă cu 10 ani la şcoala Sandy Hook, în care au murit 20 de copii şi şase adulţi, a fost o înscenare. Justiţia l-a condamnat la plata a 965 de milioane de dolari. Tatiana Țarfulea ne aduce lămuriri în aceeaşi ediţie a emisiunii, la Conspiraţia săptămânii.

Şi tot pe 2 noiembrie, Gabriela Avram ne provoacă să descoperim Fake-uri istorice. Povestea Calului troian părea doar o legendă. Arheologii au însă o altă părere... Aflăm mai multe la „Breaking Fake News”, la TVR 1.

Iar Spărgătorii de Fake News, Zaiafet şi Geminschi, au grijă şi în această ediţie să vedem cu claritate evenimentele de lângă noi. Ultima dezinformare lansată de propaganda rusă este cea a „bombei murdare” ucraineane. Aflăm de la ei şi de ce se luptă cu tot soiul de forţe malefice ascunse senatoarea Diana Şoşoacă, de ce un spion rus s-a camuflat în brazilian în Norvegia şi cum vrea Kremlinul să „desatanizeze” Ucraina.

Trăim vremuri în care informaţiile se răspândesc mai rapid ca niciodată, iar goana după senzaţional determină propagarea unor ştiri ce frizează absurdul. Ce e adevărat şi ce e fals? Cum cernem informaţiile, astfel încât să nu ne lăsăm înşelaţi? Întrebări aflate pe buzele tuturor îşi caută explicaţii într-o nouă ediţie în premieră a emisiunii „Breaking Fake News”, cu Marian Voicu, difuzată miercuri, pe 2 noiembrie, de la ora 18.00, la TVR 1.

​

21:30 Folclor TVR 70

Prezentator si producător Iuliana Tudor

Jurnalist Anamaria Voicu

Premiera

0:30 TVR 70

Garantat 100% *Best of

Moderator şi realizator Cătălin Ştefănescu

Invitat Cosmin Popa, istoric

Producator Adrian Ionică

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1