loader

Cu profund regret, Casa de Producție TVR anunță „In Memoriam” Olga Tudorache

Miercuri, 18 octombrie, de la ora 20.00, la TVR 3 se difuzează spectacolul „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, iar de la ora 24.00, la TVR 1, „Nunta însângerată”.

 

Olga Tudorache a jucat în numeroase piese de teatru tv difuzate, de-a lungul timpului, de Televiziunea Română: „Regina mamă”, de Manlio Santanelli, „Invitaţie la castel”, de Jean Anouilh, „Nuntă însângerată”, de Federico Garcia Lorca, „Preţul succesului”, de H.H. Kirst, „Unchiul Vania”, de A.P. Cehov, „Zborul”, de Rodica Padina, „Surorile Boga”, de Horia Lovinescu, „Gaiţele”, de Alexandru Chiriţescu, „O întâmplare”, de Horia Lovinescu, „Rosmersholm”, de Henrik Ibsen, „Neisprăvitul”, de Denis Ivanovici Fonvizin, „Micii burghezi”, de Maxim Gorki, „Richard al III-lea”, de William Shakespeare sau „Efectul razelor gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel.

(w500) olga

Cunoscută pentru personajele memorabile pe care le-a interpretat pe scena Teatrului Mic, la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti, Olga Tudorache a jucat în numeroase filme, dintre care amintim „Haiducii” (1960), „Tudor” (1962), „Răpirea fecioarelor” (1967), „Răzbunarea haiducilor” (1968), „Baltagul” (1969), „Mihai Viteazul” (1970), „Bietul Ioanide” (1979), „Domnişoara Aurica” (1986) sau „Tusea şi Junghiul” (1990).

Arhiva de aur - Efectul razelor gamma asupra anemonelor, de Paul Zindel, spectacol preluat de la Teatrul Mic în anul 1983

În distribuție: Olga Tudorache, Rodica Negrea, Adriana Șchiopu, Monica Mihăescu, Ioana Ottescu.

Scenografia: Mihai Mădescu

Regia de montaj: Marga Niță

Operator șef: Edwiga Adelman

Redactor: Lucia Hossu Longin

Regia și adaptarea TV: Cătălina Buzoianu

***

Nunta însângerată, de F. G. Lorca - spectacol produs de către TVR în anul 1976

În distribuție: Tudor Gheorghe, Olga Tudorache, Ștefan Radof, Violeta Andrei, Alexandru Repan, Irina Răchițeanu-Șirianu, Victor Mavrodineanu, Vali Voiculescu-Pepino, Eugenia Bosânceanu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Cristina Radu, Nicolae Dinică, George Ulmeni, Anatol Spânu, Ștefan Hagima, Doina Anastasiu, Aristita Diamandi, Lucia Toma, Irina Cosma, Lucia Darac, Ortansa Panamarenco, Marinela Cătalin, Costel Avădanei.

Imaginea: Constantin Lungu

Decoruri și costume: Dumitru Georgescu, Eugenia Botănescu

Redactor: Ioana Prodan

Adaptarea și regia: Timotei Ursu

***

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR.

Producător coordonator: DEMETER András István

20:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Vlad Craioveanu şi Dragoș Mușat (Tetelu)

Într-o lume a dezacordurilor sociale, politice si economice, 6 jurnalişti de opinie analizează, într-o notă relaxată, cele mai importante evenimente.

Producător Oana Cucuruzeanu

Transmisiune directă

Premieră

21:00 Starea naţiei

Emisiunea Starea nației își propune să folosească umorul, pentru a sancționa derapajele din spațiul public, indiferent de zona din care provin acestea. În același timp, prin modul de abordare, Starea nației cultivă spiritul critic al telespectatorilor și contribuie la creșterea rezistenței la manipulare.
​Foarte important de precizat este că umorul nu este scopul emisiunii, ci doar un mijloc prin care emisiunea Starea nației dorește să-și atingă obiectivele menționate mai sus. Atacând zilnic zona politică și pe cea socială, emisiunea pune accent pe educație, văzând în aceasta cea mai rentabilă investiție pe care societatea o poate face pentru dezvoltarea ei.
Emisiune de Dragoş Pătraru

 
Tribunal special pentru Putin. Detalii, la „Breaking Fake News”

Analistul Dragoş Mateescu discută cu Marian Voicu despre inițiativa privind înființarea unui Tribunalul Special pentru Crima de Agresiune ...

Tudor Furdui: „Pe 15 iunie începea o perioadă de 3 luni în care făceam ce voiam”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

Shifting Sands, din nou împreună, după 10 ani. Detalii - sâmbătă, la „Rock Maniac”

Despre reîntoarceri pe scenă și despre ce contează cu adevărat în arta muzicală, într-o nouă ediţie a emisiunii realizate de Cristi I. Popescu. ...

 

#tvr1